
Viața politică se degradează nu numai la noi. Peste tot mecanismele statale se află într-un compromis generator de extremism și dezorientare întrevăzut constant de comentatori în ultimii ani.
Dacă ar fi numai criza economică în centrul acestui dezastru, lucrurile ar putea avea un orizont. Cele două state menținute în zona gri, Bulgaria și România, sunt un exemplu al cinismului documentat și al lipsei de coeziune la nivelul spațiului comunitar.
Prin realegerea doamnei Ursula von der Leyen se certifică într-un mod inacceptabil continuarea eșecului din ultimul deceniu, pregătindu-se instaurarea unei copii revoltătoare a URSS.
Poate fi reconfirmata Șefă a Comisiei Europene aptă să declanșeze un proces de reformă al propriului său anterior mandat prin care să anuleze strategiile pe care și-a clădit strategia managerială?
Această direcția europeană pare a fi spre izolare agresivă, fructificând astfel efectele războiului ruso-ucrainean, cu accente tradițional antiamericane având un insidios substrat electoral.
Se poate deja vorbi de o nouă Europă obligată să gestioneze criza ucraineană în solidar ca preț plătit pentru grava culpă Vestului de-a fi fost părtaș interesat la ascensiunea lui Vladimir Putin.
Nu e limpede dacă doamna Ursula von der Leyen ar fi putut avea un contracandidat redutabil însă, la fel ca în cazul lui Joe Biden, era necesar un pas în spate, cu atât mai mult cu cât integritatea politică se erodează cu o rapiditate aproape imposibil de controlat.
Europa civilă este realmente obligată de împrejurări să țină pasul cu strategiile din teren ale NATO, și nu este deloc exclus ca o politică în siajul totalitarismului roșu sau de alte culori să producă apocalipse democratice.
In timp ce Joe Biden pare a primi un serios sprijin pentru a se retrage, Europa rămâne temporar fără soluție.
Dacă știm, sau ne reamintim, că duamna Ursula vine din neam de fenicieni bogați, bancheri, colectori de taxe, comercianți, deținători de sclavi, înrudiți cu unii din cei mai bogați oameni, Thomas Jeferson s.a., că soțul, tot fenician, e din neam poate mai bogat, că tatăl ei a fost unul din cei ce-au condus UE de la-nființare, a fost cancelar al landului Saxonia inferioară, n-ar trebui să ne mire că e pusă unde e pusă.
Dacă votul din PE a fost la vedere, adică cinstit, gândiți-vă că majoritatea celor de-acolo sînt ai puterii care-o fi, execută ordine. Opoziția este de fațadă, tot oamenii lor. Cu Șoșoacă și Terheș cu tot.
Cei care-o țineți cu „n-ați fost la vot” sînteți prostiți sau mincinoși. Cine, cine nu-i de-al lor, poate strînge atîta amar de semnături numai să se-ncrie. Toți de pe buletinele de vot sînt preselectați. Chiar dacă numărătoarea voturilor este cinstită, și se pare că da, n-are însemnătate pe cine-ați votat și iese, toți sînt ai lor.
Am sustinut si sustin in continuare ca e slaba si fara actiune. Acum si depasita.
Alo!!! Ce porcărie de titlu este ăsta ? Ce legătură are cu conținutul ? Considerațiile din articol sunt de doi bani, vă recomand pescuitul sportiv !
iar asta… bleah!
Lighioana asta blonda si zbircita ca io hirtie creponata, va nenorocii intreaga Europa .
Pe agenta sovietica ShoshoTROACA o mana Comintern-Rasputin la LUPTA CEA MARE!!! Fara prezentza satanistei mongoloide pe care doru/gelu popescu o declara „biciul” lui Dumnezeu, vezi reclama lu Gingis Han strabunicul mongolului mioritic in limbajul feudalismului timpuriu,
obscurantist…Se observa deformatia legi Gioanara identica la ShoshoTROACA si Apolo GETII ei…Scutierul ei e un viareg, Lazar Rusu!!!
Cine o mana pe Diana Sosoaca-n lupta? Este Biciul de Foc al Sfantului Dumnezeu care va alunga pe toti slujitorii lui Uciga-l toaca ce au pangarit si pangaresc Sfanta Noastra Romanie timp de 33 de ani. Omorand-o, furand-o, depravand-o si satanizanda-o. Unde pune Diana Sosoaca piciorul tremura batjocoritorii Sfantei Treimi de frica. Puteti s-o injurati, s-o invectivati dar cine rade la urma, rade mai bine. Prin lupta Dianei Sosoaca sub paza Sfantei Cruci Vii a lui Iisus Christos va renaste Sfanta Noastra Romanie si neamul romanesc. Fie numele Sfantei Treimi binecuvantat de acum si pana-n veacul veacurilor. Amin, Amin, Amin, Amin.
Urmează URSE(rimează, nu?)și o să aibă ocazia și ăi de-au”văzut mâinile ăstea” să compare ceașcănismul cu ursulismul după care o să se scarpine sub pălăriile lor verzi cu pene și o să apeleze la proverbe precum „unde dai de capu-ți crapă” și ” uite mintea românului rămasă-n ur(m)nă”.
O liotade cominterniști, proletari de caviar, au inventat vinovății și le-au predicat dimpreună cu istoriile lor imaginare până când tot prostanu a pus botu’ iar acu au pus botanistii capră și încep pedepsele.Tineretul educat întru tătucisme, precum durakul rus, a băgat entuziasmat votul și și-a tras un șut în kur de-o sa se bâlbâie mulți ani de-acu încolo.
Distrugatoarea Europei este din nou la conducere si cu ajutoruk europarlamentarilor romani de la PSD, PNL, USR, UDMRR. AUR a votat impotriva.
URSS-ul a facut ce a facut pentru unitatea si binele popoarelor componente,
Satanista asta face tot ce face pentru distrugerea popoarelor!
prafu’ se alege.. Polonia (singura curajoasa) i-a dat in gura in plenul cocinei de la bruxelles da’ degeaba.. .
Cine vorbeste de „totalitarism” si nu de MARXISM/BOLSEVISM geno Cid dar mistifica intr-un mod in/descalificabil…
Cine nu a inteles ca UE e demult Colhoz BOLSEVIC european si ca ascensiunea lui Putin in Europa si in Lume a fost organizata, aplicata
si reusita de ILEGALII din Franta, Germania si SUA dinaintea instalarii sale in fruntea URSS din anul 2000, inca din 1991 fiind ofiter de legatura al Comintern cu ENGIE si cu Schroedder traieste in alte sfere…Ursulla von der Laie Balaie face parte din AGENTURA ENGIE
care a legendat-o la aparare pentru a bloca modernizarea armatei si a subtiliza miliarde…Sub ILEGALII cunoscuti din ultimii 35 de ani a avut loc un TRANSFER MASIV DE SUPERTEHNOLOGIE spre URSS si China BOLSEVICA prin care cele doua IMPERII „totalitare” au ajuns aici unde sunt acum, O AMENINTARE MONDIALA MILITARA si ECONOMICA!!!
E clar că nu există bun simț, modestie, noblețe, răspundere, ci merge pe mituire și forțează nota.. Trebuia să facă pasul in spat, trebuia să știe că a comis-o grav, dovadă războiul inigrația situația economică și multe altele.. Deci a sfeclit-o grav, dar insistă și vizibil nu inspre repararea greșelilor enorme de pînă acum..
Ha, ha! Ur$$ula n-avea cum să rateză al doilea mandat având în vedere noua componență a Parlamentul’i Ioropian. Cu turme di alegători car’ au decis că trăbuie să acorde votu’ acelorași’ nevertebrate iar acum când cia car’ are curajul s-o puie la zâd pi Funftehn Proțent este bălăcarită de prop’iu popor( cu aceleași nemulțănghiri da’ făr’ curaju’ di-a le verbaliza) sub clișeu’ nivelului actual de “civilizatâie”…
Si ziceati ca la UE pute de trazneste a democratie, n-asa?
Tov.Ursula este o copie a tatalui…bunicului cu radacina putreda …in continuare domina acest continent …aproape 100 de ani se crede rasa pura- acea rasa care isi doreste iar…sau din nou un razboi . Nepoata nu poate uita ca au fost invinsii. Ciudata lume.
Lăcomia și presiunile celor interesați de afaceri imbogatindu-se peste noapte zeci de ani, le afuma creierul acestor luxoși încât nu mai judeca lucid și obiectiv, efectiv devin dezumanizati și acționează contra a tot ce există, a tot ce rezista, a tot ce poate evolua că distrugătorii ucigași.
Aici s-a vazut ca la Bruxelles se sta prost cu democratia. Si sistemul despotic in formare, prin care ni s-e va dicta viitoare restictii si impuneri stupide. Si de unde se va submina suveranitatea statelor membre, in special ca Romania, Ungaria, Polonia si altele considerate de cei din Bruxelles ca de mina a doua in federatia lor, nu a noastra. Intelegeri din culise si de la masa de pocar din spatele curtii sunt cele ce hotarasc cine ce functie primeste si ce sarcini va primi prin ordin pe unitate. pare cunoscut?
Draghe”Ilie de la scularie” iti place dubla masura ? Ieri anatemizai Sosoaca , acum anatemizezi scUrSSULA?Cind esti consecvent ? Cind dai cu pietre in Sosoaca sau cind le arunci in scUrSSULA ?Parca ai fi girueta.Nu te uita la ce spun cei din colonia Romania despre zicerile Sosoacai , uita-te ce zic ceilalti” mitici” europeni.Mda „Nimeni nu-i Profet in tara lui” …..PS Am vazut ca l-ati” terminat ” si pe Xi , ca si pe Putin. Cite zile ii mai dati de trait dupa AVC?
trump a primit un bobirnac
nu a inteles…
Asa se intampla cand o lasi pe soacra sa se ocupe de prezentul si viitorul casei si a familiei tale !