Hancescu a precizat că sindicaliştii din educaţie vor picheta sediul Parlamentului, de marţi până joi, timp de două săptămâni, conform Mediafax.
Sindicaliştii spun că nu vor accepta titularizarea la nivelul unităţii şcolare, iar dacă Ministerul Educaţiei nu va renunţa la această variantă, protestele vor culmina cu grevă, blocarea anului şcolar şi boicotarea examenelor naţionale.
O altă problemă care îi nemulţumeşte pe sindicalişti este componenţa consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ. Sindicaliştii vor ca reprezentanţii unităţii şcolare să reprezinte jumătate din consiliu, iar din cealaltă jumătate să facă parte autorităţile locale şi părinţii, în timp ce Ministerul Educaţiei vrea ca fiecare din aceste autorităţi să reprezinte o treime.
Sindicaliştii din învăţământ nu sunt de acord nici cu trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, iar reprezentanţii Ministerului Educaţiei nu renunţă la această variantă propusă în proiectul legii educaţiei.