Ministrul Transporturilor, liberalul Relu Fenechiu, consideră că votul uninominal avantajează permanent partidul cel mai puternic, „ceea ce nu este chiar nedemocratic”, potrivit Agerpres.
„Politic vorbind va fi avantajat permanent partidul cel mai puternic, ceea ce nu este chiar nedemocratic. (…) Odată ce va fi o decizie (n.r. referitoare la votul uninominal) luată în USL vă garantez că o voi susţine în totalitate”, a spus Relu Fenechiu care a participat la şedinţa grupului deputaţilor liberali la Palatul Parlamentului.
El a precizat că „trebuie văzut cum se rezolvă problema din punct de vedere constituţional pentru că CCR a respins o dată, pe motiv de nereprezentare proporţională, acest tip de vot (n.r. uninominal)”.
„Avem un referendum la care nu au participat atâţia oameni cât să valideze referendumul, dar majoritatea celor care au participat au spus da votului uninominal pur. Dacă vom rezolva problema constituţională eu cred că e bine-venit un astfel de vot ca să nu mai avem în Parlament oameni de pe locul doi trei care, după părerea mea, au mult mai puţină reprezentativitate decât cei s-ar alege prin vot uninominal”, a mai spus Fenechiu precizând că afirmaţia reprezintă doar punctul său de vedere.