„Festivalul Ideilor” – o conversaţie cu renumitul violonist David Grimal

Unul dintre cei mai renumiţi artişti în plan mondial, violonistul francez David Grimal, continuă cea de-a doua ediţie a conversaţiilor din seria Festivalul Ideilor, organizat de Institutul Aspen România în colaborare cu Festivalul Internaţional George Enescu.

Luni, 14 septembrie, începând cu ora 19.15, la Sala Mică a Ateneului Român, va avea loc o conversaţie cu David Grimal despre muzică, identitate şi cultură, într-un dialog inclusiv despre contribuţii şi experienţe individuale.

David Grimal va fi prezent în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu de anul acesta împreună cu Orchestra Les Dissonances, duminică, 13 septembrie, la ora 16.30, la Ateneul Român.

În program vor fi Debussy, Enescu şi Beethoven.

După ce a urmat Conservatoire National Supérieur de Musique din Paris sub îndrumarea lui Régis Pasquier, perioadă în care a primit sfaturi şi încurajări din partea unor artişti renumiţi, precum Schlomo Mintz şi Isaac Stern, David Grimal a studiat timp de un an la École des Science Politiques din Paris înaintea întâlnirii cu Philippe Hirshhorn, care i-a schimbat cursul vieţii.

David Grimal are o carieră internaţională de violonist solo, de-a lungul căreia a susţinut regulat concerte în ultimii 20 de ani pe principalele scene de muzică clasică ale lumii şi cu orchestre prestigioase cum ar fi Orchestre de Paris, Orchestre Philharmonique de Radio France, Russian National Orchestra, Orchestre National de Lyon, Chamber Orchestra of Europe, Berliner Symphoniker, New Japan Philharmonic, Orchestre de l’Opéra de Lyon, Mozarteum Orchestra Salzburg, Jerusalem Symphony Orchestra şi Sinfonia Varsovia, sub conducerea unor dirijori precum Christoph Eschenbach, Michel Plasson, Michael Schønwandt, Péter Csaba, Heinrich Schiff, Lawrence Foster, Emmanuel Krivine, Mikhail Pletnev, Rafael Frühbeck de Burgos şi Peter Eötvös, Andris Nelsons, Christian Arming.

A fost destinatarul unor lucrări cu dedicaţie din partea mai multor compozitori, printre care se numără Marc-André Dalbavie, Brice Pauset, Thierry Escaich, Jean-François Zygel, Alexander Gasparov, Victor Kissine, Fuminori Tanada, Richard Dubugnon, Ivan Fedele, Philippe Harrowing, Anders Hillborg, Oscar Bianchi, Guillaume Connesson şi Frederic Verrières.

Pe lângă cariera sa de artist solo, David Grimal a ţinut să exploreze şi proiecte mai personale. Libertatea pe care i-a oferit-o colaborarea cu Les Dissonances i-a permis să-şi dezvolte universul interior prin aventurarea în repertorii ce nu le sunt accesibile artiştilor solo.

Alături de Les Dissonances, a înfiinţat L’Autre Saison, o serie de concerte date în beneficiul şi împreună cu persoanele fără adăpost la biserica Saint-Leu, aflată în inima Parisului.

Începând din 2008, David Grimal a fost Artist în Rezidenţă la Opera din Dijon. Predă cursuri de vioară la Musikhochschule din Sarrebrück, Germania. De asemenea, ţine multe cursuri de măiestrie şi a fost membru în juriul Concursului internaţional Long-Thibaud din Paris în anul 2010. A primit distincţia Chevalier des Arts et des Lettres din partea ministrului francez al culturii în 2008.

David Grimal cântă pe un Stradivarius, “ex Roederer” din 1710, dar şi pe “Don Quijote”, o vioară concepută pentru el de lutierul francez Jacques Fustier.

Prima ediţie a conversaţiilor din seria Festivalul Ideilor, organizată de Institutul Aspen România în colaborare cu Festivalul George Enescu, a avut loc în 2013 şi a beneficiat de participarea dirijorului Lawrence Foster, Director Muzical al Orchestrei Operei Naţionale Montpellier şi Director Artistic şi Dirijor Principal al Orchestrei Gulbenkian din Lisabona; Ioan Holender, Director Artistic al Festivalului George Enescu şi Gigi Căciuleanu, coregraf, profesor, dansator.

Institutul Aspen România este o asociaţie apolitică, nonguvernamentală, nonprofit dedicată promovării leadership-ului vizionar în România şi încurajării dezbaterii deschise şi informate între lideri referitor la provocările cu care România se confruntă astăzi. Printre membrii Board-ului internaţional al Institutului Aspen se numără Madeleine Albright, Lester Crown, Leonard Lauder, Mircea Geoană, Walter Isaacson, Henry Kissinger, Robert S. McNamara, Majestatea Sa Regina Noor, Condoleezza Rice sau Shashi Tharoor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.