Începând cu 8 aprilie s-a dat startul Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice “Valentin Silvestru”, sau, pe scurt, FIRD, eveniment ce se va derula până în 14 aprilie, când vor fi anunţaţi şi câştigătorii Marelui Premiu în valoare de 7.000 de euro, în cadrul festivităţii de premiere.
Continuator al tradiţiei galelor şi festivalurilor de primăvară din Bacău, FIRD a reunite weekendul acesta pe scenele Teatrului Municipal Bacovia actori din toată ţara. Peste 11 spectacole, unul mai captivant decât celălalt, au scos zeci de băcăuani din case, pentru a-i aduce la teatru.
Printre reprezentaţiile memorabile s-au numărat atât nume arhicunoscute ale scenei româneşti, precum Ofelia Popii şi Lamia Beligan, dar şi nou-veniţi precum Alina Radu, actualmente studentă la UNATC, care ne-a uimit cu spectacolul său Requiem Pandora, sau Ilona Brezoianu cu Fata din curcubeu – text şi regie Lia Bugnar, producţie Godot Cafe-Teatru.

Ofelia Popii într-un recital extraordinar
Pe partea masculină, Ştefan Huluba, un deja bine cunoscut actor băcăuan, a atras ropote de aplauze cu o producţie independent intitulată simplu …ish. Mihai Donţu, actor al Teatrului M. Eminescu din Botoşani, a încântat audienţa cu piesa Balerinul Turbat, după Denis Panfilov, în regia Victoria Bucun şi Mihai Donţu, iar Dan Andrei de la Asociaţia culturală „DA” din Piteşti ne-a uimit cu o reinterpretare a piesei Însemnările unui nebun, după N.V. Gogol, regia Alexandru Nagy.
În săptămâna ce vine, Festivalul continuă cu şi mai multe spectacole, printre care şi o serie de recitaluri extraordinare avându-i ca protagonişti pe Harsányi Attila, Horaţiu Mălăele, Răzvan Vasilescu...
În cea de-a şasea zi de FIRD, Teatrul Municipal intră în concurs cu două premiere, una mai spectaculoasă ca cealaltă.
Începând cu ora 19.30, la Sala Mare a Teatrului Municipal “Bacovia”, Eliza Noemi Judeu intră în scenă cu premieră spectacolului Ich bin Ofelia, după Gertrud Fussenegger, regia Sorin Militaru.
S-ar putea spune că Ich Bin Ofelia este o mostră de teorie teatrală, făcută însă cu maximă implicare şi sensibilitate, menită să descompună pârghiile unui text clasic pentru a le reasambla.

Adina Iftimie în Cabiniera
„În elegantul nostru cămin de bătrâni s-a mutat artista N.N. Doamna N.N. a fost distinsă cu medalia Sarah-Berndhard, inelul «Eleonora Duse» şi este membră de onoare a Asociaţiei Internaţionale «Shakespeare». Geniul ei dramatic a fost ingenuu, mai ales în piesele lui Shakespeare. A strălucit în mod deosebit întruchipând-o pe Ofelia lui Hamlet.”
Eliza Noemi Judeu a absolvit Universitatea Hyperion, Facultatea de Arte-Actorie clasa. prof. Ion Cojar, Nicolae Iliescu, Ștefan Radof Licenţă UNATC-Bucureşti, iar din 1999 este actriţă în cadrul Teatrului Municipal “Bacovia”, Bacău.
Începând cu ora 21.00, la Sala Mare a Teatrului Municipal “Bacovia”, Mihaela Murafa urcă pe scenă cu spectacolul ROGVAIV, text şi regie Mihaela Murafa.
ROGVAIV o are ca personaj principal pe Aurica Povestica interpretată de Mihaela Murafa, cea care ştie atât de multe poveşti încât nu numai că le încurcă, dar le şi asociază cu situaţii din viaţa reală. Într-o zi, nimereşte într-o sală de teatru, unde, ajutată de cei pe care-i găseşte acolo, reuşeşte să construiască o poveste nouă, plină de peripeţii şi mesaje, de această dată fără a se mai încurca nici măcar o dată.
Mihaela Murafa este absolventă a Universităţii Institutul de Arte Chişinău, Facultatea Artă Teatrală, secţia Actor Teatru cu Păpuşi, clasa Victor Ştefănică şi momentan este actriţă a Teatrului Municipal “Bacovia” din Bacău.