După patru ani de guvernare, partidul conservator Fidesz al premierului Viktor Orban pare favorit la alegerile legislative din Ungaria.
„Am transformat şi reînnoit Ungaria, am făcut dintr-o maşină cu roţile dezumflate o maşină de curse”, le-a spus premierul Viktor Orban, sâmbătă, susţinătorilor, la o amplă manifestaţie organizată la Budapesta, potrivit Mediafax.
Partidul său – al cărui slogan „Ungaria o duce mai bine” este omniprezent pe ziduri, la posturile de radio sau la televiziuni – este cotat în sondajele de opinie cu puţin sub 50 la sută din voturi. Principalul adversar, alianţa de stânga condusă de socialişti, este cotată cu 30 la sută, în timp ce partidul de extremă-dreapta Jobbik are între 15 şi 18 la sută. Aproximativ 20 la sută dintre alegători nu s-au decis încă asupra votului.