Filat susţine transformarea formatului de negociere 5+2

Premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, susţine un format de negociere în 7 în dosarul transnistrean. Potrivit şefului guvernului de la Chişinău, formatul 5+2 de negociere pe Transnistria este singurul ‘valabil şi eficient’ în clipa de faţă, dar ar fi bine dacă el s-ar transforma în ‘formatul 7’, adică oferind Uniunii Europene şi SUA statutul de participant, nu de observator.

‘Acest format este unicul valabil şi eficient, deoarece actorii implicaţi în acest format sunt în situaţia în care să ofere nu doar asistenţă în vederea identificării soluţiei, dar ulterior identificării soluţiei, garanţia implementării întocmai a acestor înţelegeri. O părere avem noi, şi asupra căreia ne-am pronunţat mai des, ca acest format 5+2 să fie transformat în formatul 7, oferind deci Uniunii Europene şi Statelor Unite ale Americii statut de participant cu drepturi depline, nu ca şi observator. Până la luarea deciziei respective, acest format este unul confortabil şi eficient’, a declarat Filat într-un interviu pentru RFI Romania.

citeste mai mult aici

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.