Filme politice puternice și dezbateri la „Cinepolitica 2018”

In The Fade

Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica a început aseară, cu proiecția în avanpremieră națională a celui mai nou film regizat de Fatih Akin, În întuneric / In The Fade, la Cinema Elvire Popesco din București.

Până în 22 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și la Institutul Balassi din București vor rula peste 15 filme pe teme politice actuale, propuse, nominalizate sau câștigătoare la Oscar, Cannes sau Sundance.

În întuneric/ In The Fade, un film bulversant, premiat la Cannes și la Globurile de Aur, ce ne face părtași la drama unei femei (Diane Kruger) care își dorește să se facă dreptate în cazul uciderii fiului și soțului ei kurd într-un atac cu bombă, va fi distribuit în cinematografele din România de Independența Film din 20 aprilie.

The Cleaners

Șapte filme noi, puternice și apreciate la cele mai importante festivaluri de film, vor concura pentru Trofeul Cinepolitica 2018. Printre acestea se numără și documentarul nominalizat la Sundance în sectiunea World Cinema, The Cleaners, în regia lui Moritz Riesewieck şi Hans Block, o incursiune în lumea celor care sunt contractați să filtreze și să elimine conținutul nepotrivit publicat pe internet. Nominalizat la Sundance 2018 în secțiunea World Cinema, documentarul  aduce în discuție un subiect extrem de actual: adâncurile universului online. Deși această comisie obscură de evaluare acționează, la prima vedere, cu cele mai bune intenții, înlăturând materiale violente sau pornografice, în realitate, marile companii sau cercuri de influență politică plătesc moderarea pe care o fac acești filtranți digitali pentru a manipula informații, a restricționa dreptul la liberă exprimare sau pentru a cenzura în mod direct voci indezirabile. Proiecția va fi urmată de dezbaterea intitulată Mediul online și interacțiunea sa cu politicul: influență, cenzură și manipulare.

Un pas ]n urma serafimilor

Un pas în urma serafimilor, multipremiatul lungmetraj de debut al regizorului Daniel Sandu, inspirat din experiența acestuia în seminarul teologic din Roman, va rula în prezența regizorului sâmbătă, 21 aprilie, la ora 14.50, la Cinema Elvire Popesco. Filmul spune povestea lui Gabriel, un adolescent care îşi doreşte să devină preot şi urmează cursurile unui seminar teologic ortodox. Iniţial, el încearcă să se adapteze mediului, dar, în cele din urmă, îşi dă seama că sistemul este complet corupt şi abuziv. Nu după multă vreme, împreună cu alţi trei colegi, este etichetat de consiliul şcolii drept elev-problemă. Prinşi în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, şi un profesor laic viclean şi corupt, elevii învaţă că minciuna, furtul, manipularea şi trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să şi le însuşească pentru a rezista în seminar.

Cine va absolvi și va ajunge preot? Ce fel de preoți vor deveni după câțiva ani petrecuți într-un asemenea sistem?

Proiecţia va fi urmată de dezbaterea Politică, compromisuri și constrângeri în sistemul religios.

Milou en mai

În cadrul parteneriatului cu Festivalul Filmului Francez, la Cinepolitica, în secțiunea Focus Mai ’68, care marchează 50 de ani de la revoltele studențești din Franța, vor fi prezentate în avanpremieră filmele Milou în mai/ Milou en mai al reputatului regizor Louis Malle Mai 1968. Milou a locuit, până la cei 60 de ani ai săi, în impunătoarea casă părintească din sud-vestul Franței, alături de mama sa și de menajera Adèle. La moartea mamei, Milou își primește familia, compusă din fiică, frate, cumnată și nepoată. Fiecare dintre aceștia are probleme personale dintre cele mai diverse, dar toți sunt de acord cu un lucru: Milou nu poate ocupa singur casa care le aparține tuturor. Dar suntem în mai 1968…

Mourir a 30 ans

Un al doilea film din această secţiune este Să mori la 30 de ani/ Mort à 30 ans, semnat de Romain Goupil. După sinuciderea prietenului său Michel Récanati, Romain Goupil își pune întrebări cu privire la trecutul său militant de extremă stânga, în calitate de membru al CAL (Comités d’action lycéens). Inserează printre imagini adunări generale și manifestații din 1968, documente secrete și mărturii ale unor prieteni vechi care iau parte la portretizarea acestei generații sub forma unui jurnal filmat. La începutul epocii lui Mitterrand, având ca material filmele Super 8 ale adolescenței sale, Romain Goupil semnează un testament revoluționar de o frumusețe fulgerătoare, în același timp una dintre mărturiile evenimentelor din Mai ’68 și ale generației urmărite de chestiunea angajamentului politic și a militantismului.

Portavoce

Vineri, 20 aprilie, începând cu ora 18.00, la Institutul Balassi din București, vor fi proiectate documentarul Portavoce și scurtmetrajul Lecția din Pocreaca ale trio-ului de cineaști debutanți Ruxandra Gubernat, Henry Rammelt și Marcel Schreiter.

Portavoce urmărește dezvoltarea unei culturi a protestului în România ultimilor ani, prin vocile și opiniile celor implicați. De la campania împotriva proiectului minier Roșia Montană din 2013, care a reprezentat un punct de coagulare a unei mase critice, la manifestațiile din 2015 care au urmat dezastrului din Colectiv și până la protestele anti OUG13 de la începutul anului 2017, filmul oferă o imagine de ansamblu a mișcărilor civice.

Lecţia din Pocreaca

Lecția din Pocreaca vorbește despre importanța copacilor în viața noastră şi a  rolului educației pentru mediu în formarea personalității umane, prin intermediul unei emoționante lecții de implicare civică oferită de un învățător și elevii săi. Proiecția scurmetrajului va fi urmată de un scurt Q & A cu echipa campaniei de păduri a Greenpeace România.

The Interpreter

Interpretul/ The Interpreter (r. Martin Sulik), un road movie dulce-amărui ce îi are în rolurile principale pe marele cineast ceh Jiri Menzel și carismaticul actor austriac Peter Simonischek (Toni Erdmann), va închide Cinepolitica 2018. Proiecția va avea loc duminică, 22 aprilie, de la ora 20.30, la Cinema Elvire Popesco. Un traducător în vârstă de 80 de ani, Ali Ungar, descoperă în activitatea sa o carte scrisă de un ofițer SS, care redă faptele și experiențele sale de război în Slovacia anilor ’40. Stupefiat, Ali realizează faptul că unul dintre capitole ar putea descrie chiar execuția propriilor săi părinți. Acesta decide să-și caute dreptatea și pleacă la Viena pentru a-l pedepsi în felul său pe ofițerul nazist. Tot ce va putea găsi la destinație va fi chiar fiul militarului: un fost profesor, aflat și el la 70 de ani, alcoolic și complet rupt de orice legătură cu tatăl său. Între aceștia se va lega o prietenie stranie și neanticipată în momentul în care pleacă într-o călătorie prin Slovacia, având scopuri fundamental diferite. Unul dorește să descopere adevărul despre moartea părinților săi, iar altul pur și simplu vrea să își trăiască la maximum ultima parte a vieții. Treptat, cei doi descoperă o lume și o generație care preferă să își uite trecutul tragic. Oscilând între comedie și tragedie, personalitățile și duelul superb al protagoniștilor, ei construiesc o poveste aflată sub apăsarea unor vechi conflicte nerezolvate, dar şi de dorința enormă de se elibera o dată pentru totdeauna de trecutul întunecat și din ce în ce mai ambiguu.

Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internațional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte). Evenimentul este finanțat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).

Parteneri instituționali: Ministerul Culturii și Identității Naționale

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.