Final palpitant de etapă: Valverde a început să recupereze

Se anticipa că în etapa a IV-a se va da o mare bătălie între Alejandro Valverde şi Alberto Contador: primul avea drept obiectiv să recupereze din cele 14 secunde care îl despărţeau de lider, al doilea să-şi conserve sau să-şi mărească avansul pentru a se pune la adăpost de ultima etapă, cea de contratimp individual de sâmbătă, unde Valverde are o cotaţie mai bună.

Până pe ultimii 5 km, cei doi „granzi” au stat la cutie şi s-au supravegheat reciproc. În ultimii 5 km pe o căţărare de categoria 1, s-a dezlănţuit „corida”. În faţă într-un mic grup de evadaţi, fiecare încerca atacuri după atacuri pentru victoria de etapă. În pluton, de fapt într-un G2 (jumătate de pluton, grupul de urmărire al evadaţilor), Contador a lansat 6 atacuri pentru a se distanţa de Valverde. Niciunul nu a reuşit, rutierul numărul unu de la Movistar răspunzând prompt de fiecare dată. Când mai erau 3,3 km de linia de sosire, Wout Poels, locotenentul lui Michal Kwiatkowski de la Omega Phara-Quik Step, aflat în grupul evadaţilor, primeşte undă verde de la team-manager să nu-şi mai aştepte căpitanul (Kwiatkowski se afla pe locul 3 în clasamentul general) pentru că nu mai putea să ajungă în faţă şi atacă decisiv, ia cursa pe cont propriu, îşi asigură un avans mediu de 9 secunde pe care şi-l apără şi trece primul linia de sosire, unde însă pierde secunde bune pentră să se relazează pe ultimii 60-70 de metri. Pe ultimii 300 de metri, Valverde se desprinde de lângă Contador pentru a câştiga câteva secunde. Contador reacţionează cu întârziere şi Valverde reuşeşte să-i fure 2 din cele 14 secunde pe care le avea avans.

Etapa a IV-a: Vitoria – Eibar (151,9 km)

  1. Wout Poels (Omega Phara-Quik Step) – 3:39:29
  2. Alejandro Valverde (Movistar Team) + 1”
  3. Samuel Sanchez (BMC Racing Teams) + 1”
  4. Tom-Jelte Slagter (Garmins-Sharp) + 3”
  5. Bauke Mollema (Belkin-Pro Cycling Team) + 3”

Perturbări în Top 10

Etapa a IV-a a produs unele perturbări în Top 10. Kwiatkowski a căzut de pe locul 3 pe locul 7, iar rutierii aflaţi pe locurile 4-7 au avansat câte o poziţie. Victoria de etapă i-a permis lui Poels să intre pe locul 9, iar Samuel Sanchez a avansat şi el pe locul 10. Au ieşit din top 10 Mikel Nieve (Team Sky) şi principalul locotenent al lui Contador, Roman Kreuziger (Tinkoff-Saxo). Valverde a urcat pe locul 1 şi în clasamentul pe puncte, detronându-l pe Kwiatkowski; la căţărători s-a menţinut lider Davide Villella.

Etapa a V-a, Eibar – Markina-Xemein, deşi are o căţărare de categoria 1, probabil nu va aduce schimbări pe podium. Pe final, după o căţărare de categoria 2, urmează o coborâre şi un final pe plat de cca 7 km, şi este greu de crezut că în aceste condiţii poate exista o detaşare între Contador şi Valverde.

„Tricoul galben” – clasament general

  1. Alberto Contador (Tinkoff-Saxo) – 16:33:35
  2. Alejandro Valverde (Movistar) + 12”
  3. Damiano Cunego (Lampre-Merida) + 36”
  4. Cadel Evans (BMC Racing Team)+ 36”
  5. Jean Cristophe Peraud (Ag2R La Mondiale) + 36”
  6. Yuri Trofimov (Team Katusha) + 36”
  7. Michal Kwiatkowski (Omega Pharma-Quick Step) + 41”
  8. Mikel Landa (Astana Pro Team) + 54”
  9. Woul Poels (Omega Phara-Quik Step) + 55”
  10. Samuel Sanchez (BMC Racing Teams) + 56”

„Tricoul alb cu buline roşii” – clasamentul căţărătorilor

  1. Davide Villella (Cannondale) – 37 puncte
  2. Jan Bekelants (Omega Pharma-Quick Step) – 28 puncte
  3. Romain Sicard (Team Europcar) – 24 puncte
  4. Matteo Montaguti (Ag2R La Mondiale) – 22 puncte
  5. Ben Gastauer (A2gR La Mondiale) – 14 puncte

„Tricoul roşu” – clasamentul pe puncte

  1. Alejandro Valverde (Movistar Team) – 50 puncte
  2. Michal Kwiatkowski (Omega Pharma-Quick Step) – 49 puncte
  3. Ben Swift (Team Sky) – 34 puncte
  4. Damiano Cunego (Lampre-Merida) – 33 puncte
  5. Michael Matthews (Orica GreenEDGE) – 32 puncte
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.