Miercuri seară, de la ora 22:00, va avea loc pe stadionul San Mames din Bilbao, finala Europa League, una sută la sută Premier League, Tottenham – Manchester United.
Este prima finală dintre cele trei ale cupelor europene, pe 28 mai, la Wroclaw, în Polonia, urmând a se juca finala Conference League, Chelsea – Betis Sevilla, iar regalul Champions League, PSG – Inter, închide seria sâmbătă, 31 mai, la Munchen.
Miza partidei de la Bilbao este una substanțială în plan financiar, dar la fel de important este să câștigi meciul, pentru că automat ești calificat în viitoarea ediție a Champions League, din postura de deținătoare a trofeului Europa League. Ceea ce ar fi ireal pentru ambele cluburi, cu sezon absolut de coșmar, pentru că vor încheia sezonul în apropierea locurilor retrogradabile!
Miza este uriașă și pentru viitorul celor doi antrenori, australianul Ange Postecoglou la londonezi și portughezul Rubin Amorin la United. Cine câștigă trofeul are imense șanse să continue în condițiile în care ambilor li se pregăteau valizele la finalul sezonului. Românul Radu Drăgușin, fundașul central al lui Spurs, va rata finala europeană fiind în refacere după operația de ruptură de ligamente. El a trasmis însă o scrisoare publică de încurajare colegilor săi.
Din păcate, așa cum organizatorii spanioli s-au temut din momentul în care au văzut finalistele, evenimentul a debutat sub cele mai nefavorabile auspicii marți seară, dar nu la Bilbao, ci la o distanță de 80 de kilometri, în alt oraș important al bascilor, San Sebastian.
Ceea ce era de așteptat s-a transformat rapid în acea realitate urâtă care deformează clar caracterul de sărbătoare al unei finale de cupe europene. Locuitorii din Sebastian au fost, fără voia lor, martorii unor încăierări de stradă între suporterii celor două echipe, care au aruncat inclusiv cu mese și scaune, provocând panică în rândul populației din oraș
Sunt poate mai mult de 80.000 de englezi veniți pentru meci, deși doar câte 15.000 bilete au fost împărțite pentru cele două cluburi din cele 53.000 de locuri ale stadionului din Bilbao. In mode cert, însă, în tribune vor fi mult mai mulți pentru că au cumpărat biletele achiziționate de localnici.
Arbitrul din meciul România – Olanda de la EURO 2024, germanul Felix Zwayer, a fost desemnat să împartă dreptatea și sigur va avea mult de lucru, pentru că va fi multă tensiune pe teren.
Echipe probabile:
Tottenham: Vicario – Porro, Romero, Van de Ven, Udogie – Bissouma, Betancur, Sarr – Johnson, Solanke, Son
Antrenor: Ange Postecoglou
Manchester United: Onana – Lindelöf, Maguire, Yoro – Mazraouis, Ugarte, Casemiro, Dorgu – Amad, Hojlund, B. Fernandes
Antrenor: Ruben Amorim
Stadion: San Mames (Bilbao)
Arbitru: Felix Zwayer
sursa foto captura https://www.thesun.co.uk
Imperiile nu se fac cu intelectuali fini band un Chardonnay la umbra unei aripi a castelului. Imperiile se fac cu barbati zdraveni la trup si nu prea multa minte, care sa fac ce li se spune si sa se descurce in orice teren, ca e mlastina sau desert, ca e munte sau mare. Sa poata impinge la plug, sa repare o caruta si sa traga cu pusca pentru a se hrani.
Iar Anglia este un imperiu. Clasele sociale au drumuri separate iata, de aproape 1000 de ani. Plebea e la meci, nobilimea e la cursele de cai, unde doamnele din inalta societate privesc prin lorgnon la junii lorzi ce reprezinta partide potrivite pentru fiicele lor.
Nu, nu poezia face imperiile, desi are valoarea ei. Ci disciplina, barbatia, curajul, care fara un strop de barbarie nu se pot mentine in noile generatii.
Motiv pentru care scoala britanica a fost peste cea europeana de mai bine de doua secole: unde europeanul mediu invata pana la 25 de ani uneori dand doctorate in filosofie care nu-i foloseau la nimic, latina si greaca veche, englezul invata la scoala sa calareasca si sa cultive rosii, sa inoate si sa vasleasca, plus un invatamant clasic rudimentar, strictul necesar.
Asa au cucerit lumea. Hooligans sunt forta naturii care supune popoare de peste mari si tari.