Finaliste surpriză la US Open

Jucătoarea americană Sloane Stephens, locul 83 WTA, s-a calificat în finală la US Open după ce a învins-o, vineri, scor 6-1, 0-6, 7-5, pe compatrioata Venus Williams, locul 9 WTA.

Sloane Stephens va juca finala competiției cu o altă sportivă americană Madison Keys, locul 16 WTA.

Madison Keys a trecut în semifinale de americanca Coco Vandeweghe (22 WTA), scor 6-1, 6-2.

Va fi prima finală de Grand Slam atât pentru Madison Keys, în vârstă de 22 de ani, cât şi pentru Sloane Stephens, cu doi ani mai în vârstă decât adversara sa. Stephens a revenit pe teren la Wimbledon, după o pauză de 11 luni cauzată de o gravă accidentare la picior. De atunci, a înregistrat 14 victorii şi doar două înfrângeri.

„Nu am cuvinte să-mi descriu sentimentele şi cât mi-a luat să ajung aici. Dacă mi-ar fi spus cineva, atunci când am revenit, că voi ajunge în două semifinale şi într-o finală de Grand Slam, aş fi leşinat. Nu am idee cum am reuşit. Dar am muncit din greu”, a spus Sloane Stephens, după calificarea în prima sa finală de Grand Slam.

Pentru prima data după 1981, toate cele patru semifinaliste de la US Open au fost americance.

Veste bună pentru Simona Halep

Înfrângerea suferită de Venus Williams în semifinalele de la US Open i-a asigurat Simonei Halep prezența pe locul 2 în clasamentul WTA și după încheierea ultimului Grand Slam al anului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.