
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a respins joi toate ofertele băncilor pentru vânzarea de obligaţiuni de stat cu scadenţa la cinci ani, fiind a treia licitaţie consecutivă când Trezoreria nu vinde titluri pe termen lung şi a şaptea în acest an.
În ultima perioadă, în cadrul majorităţii operaţiunilor organizate, Ministerul Finanţelor a vândut pe piaţa internă titluri de stat sub valoarea indicativă, în condiţiile în care a încercat să menţină randamentul la cel mult 7%.
Finanţele intenţionau să vândă joi obligaţiuni de 300 de milioane de lei.
În august, MFP a vândut doar certificate de trezorerie, respectiv titluri cu scadenţa de cel mult un an, în valoare totală de 3 miliarde de lei, în condiţiile în care au refuzat două oferte pentru vânzarea de obligaţiuni cu maturitatea de cinci, respectiv trei ani.
Cea mai recentă licitaţie când Trezoreria a vândut titluri cu scadenţă mai mare de un an a avut loc pe data de 22 iulie, când a atras de la bănci 103 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni la cu scadenţa la 10 ani. Anterior, pe data de 17 iunie, Finanţele au împrumutat 284 milioane de lei prin vânzarea de obligaţiuni cu scadenţa la cinci ani.
Pentru luna septembrie, Finanţele au programat să vândă 4,6 miliarde de lei prin emisiuni de titluri de stat, din care 87%, respectiv patru miliarde de lei, reprezintă certificate de trezorerie.
De la începutul acestui an Ministerul Finanţelor a împrumutat de la băncile comerciale, prin vânzarea de titluri de stat, 25,16 miliarde lei.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.