După ce a demisionat din toate funcțiile din PSD, senatorul Gabriela Firea pare să fie de acord să revină asupra deciziei în condiţiile în care liderul PSD, Victor Ponta, a precizat că nu-i acceptă demisia.
Urmează o şedinţă USL în care Firea și Petrache vor fi puși la aceeași masă.
”Îi mulțumesc foarte mult președintelui Victor Ponta pentru cuvintele apreciative la adresa mea pe care le-a spus la finalul ședinței USL. Aștept și eu cu nădejde ședința USL de mâine, de la prânz și sper ca toate aceste promisiuni să nu mai fie încâlcate în picioare de nimeni și când spun de nimeni, chiar de nimeni pentru că avem o mare responsabilitate față de români și cred că ei așteaptă un altfel de politică, nu una care să sunt într-un fel la întâlnirile oficiale și în alt fel să se întâmple în teritoriu”, a declarat Firea.
Firea susține că a făcut toate eforturile pentru a păstra USL-ul unit la Ilfov.
”Eu întotdeauna pot să las orgoliile la o parte, chiar dacă am fost jignită și umilită. Las orice la o parte numai pentru ca relația noastră politică să funcționeze. Eu las la o parte orice orgoliu și, cum ar spune cineva foarte conciliant, o iau de la zero”, a precizat Firea.