Firma fiicei lui Blaga transportă bolnavii din spitalul lui Boc

Compania din Deva, în care fiica lui Vasile Blaga, Agathe Cristina, dar și ginerele actualului eurodeputat PNL, Ioan Andrei Rudeanu, sunt acționari, derulează contracte pe bandă rulantă cu mai multe spitale de stat din România, scrie Jurnalul Național.

În articol se arată că „firma prestează activități de transport pacienți de la domiciliu către unitățile sanitare, iar valoarea contractelor parafate din 2018 și până în prezent de această societate se ridică la peste 32 de milioane de lei cu TVA. Printre cele mai recente astfel de afaceri se numără și cele încheiate cu Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca, unitate medicală aflată în subordinea Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, păstorită de Emil Boc“

Articolul integral poate fi citit pe jurnalul.ro

Recomanda 1
Author

6 Comentarii

  1. Securitatea cea noua nasita la vremea ei de Astalosh cu baietii care l-au tradat pe Ceausescu are locul de bastina in urbea Bocului. Pe aia nu i-a controlat nimeni niciodata.

  2. Pai nu este Romania vaca lor de muls? Nu blaga avea 600 de mii de euro in masina iar judecatorii au spus ca este curat ca lacrima? Suporta romanii sa fie bataia de joc a unei gasti de talhari. De aceea nu sunt bani pentru pensii, sanatate, invatamant, transporturi, etc. De aceea stam in saracie lucie, fiindca acceptam sa fim servitorii fara simbrie ai acestor nevertebrate.

  3. Sa vezi ce patzesti daca licitezi impotriva ei. Raul, ramul, etc… Declaratia de interese nu e pentru „ai nostri”. Mafia PDL nu mai poate fiinvinsa!
    Poate ii afuriseste Daniel, dupa ce isi completreaza si el declaratia de interese…

  4. Da ce credeam, că băsismul ca meteahnă a dispărut după degradarea lui Zeus din sufletul aprozilor săi din PDL? Nu, și nici drenarea banilor publici dinspre buget înspre burdihanele băsiștilor răspopiți și a familiilor lor.

  5. Nu, în niciun caz, să nu vă închipuiți cumva că e vreo afacere de milioane, pusă cu mâna.
    Firma lu’ mine transportă de colo-colo, numai membri bolnavi de PD-PNL, și numai p-ăia sub 1,5 metri, că nu vrem să-l complexăm pe dl. Boc.
    Honny soit qui mal y pense, dacă știți ce zic, știrbilor care sunteți voi știrbi fără dinți în gură!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.