Fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, este audiat, marţi, de procurorii DNA București, în legătură cu denunţul făcut împotriva lui Mircea Băsescu, a declarat avocatul lui Anghel, Pavel Abraham.
Abraham a spus, la intrarea în sediul DNA, că fiul lui Bercea Mondial este, de mai bine de patru ore, în faţa anchetatorilor.
În respectivul denunţ, a mai spus avocatul, Florin Anghel acuză presupuse fapte de trafic de influenţă ce ar fi fost comise de fratele preşedintelui.
Florin Anghel a depus în 13 iunie, prin avocatul său, Pavel Abraham, o plângere penală împotriva lui Mircea Băsescu, în care îl acuză pe acesta de trafic de influenţă, înşelăciune şi inducerea în eroare a organelor judiciare, în legătură cu dosarul în care fiul lui Bercea Mondial este acuzat de şantaj.
Avocatul Pavel Abraham, care îi reprezintă pe Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, şi pe ginerele acestuia, Marius Constantin, în dosarul în care sunt cercetaţi pentru presupusa şantajare a lui Mircea Băsescu, a adus la DNA Constanţa, două înregistrări audio-video ce urmează să fie evaluate de către procurorii anticorupţie şi, „în raport de concluziile lor, să se ia măsuri în consecinţă”.