Fiul preşedintelui secţiei penale de la Tribunalul Cluj a fost arestat preventiv

Magistraţii Tribunalului Sibiu au emis, marţi, mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele fiului preşedintelui Secţiei penale a Tribunalului Cluj, care fusese reţinut de procurorii DIICOT într-un dosar privind infracţiuni legate de licitaţii online.

După mai multe ore de audieri şi deliberări, magistraţii Tribunalului Sibiu au decis să emită mandate de arestare pentru 29 de zile pentru Adrian Dincă, fiul preşedintelui Secţiei penale a Tribunalului Cluj, şi Ioan Mărginean, ambii acuzaţi de fraude informatice.

Potrivit magistraţilor, cei doi au declarat deja recurs la măsura arestării preventive.

Adrian Dincă, fiul preşedintelui Secţiei penale a Tribunalului Cluj Ioana Nora Boiciuc a fost reţinut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, alături de un alt tânăr, într-un dosar privind infracţiuni legate de licitaţii online.

Cele două persoane sunt cercetate într-un dosar instrumentat de Biroul DIICOT Sibiu în care în urmă cu două săptămâni au fost audiate alte persoane din mai multe judeţe, pentru fraude informatice. Persoanele respective sunt din Sibiu, Vâlcea, Alba, Mureş, Cluj şi Bucureşti, la fel şi victimele din dosar.

Potrivit surselor citate, prejudiciul estimat este de aproximativ 100.000 de euro.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia, împreună cu procurorii DIICOT Sibiu, au făcut, în iulie, 14 percheziţii domiciliare în judeţele Alba, Mureş, Cluj, Vâlcea şi în Bucureşti, pentru a destructura un grup infracţional specializat în fraude informatice, se arăta într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Membrii grupării sunt suspectaţi că începând cu anul 2010 şi până în prezent au postat anunţuri privind vânzarea fictivă a unor autoturisme pe mai multe site-uri de profil.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.