Florian Bodog nu mai are voie să conducă doctorate

Ministrul desemnat al Sănătății, Florian Bodog a fost personajul principal al unui scandal apărut în presa bihoreană și care s-a soldat cu retragerea calității de conducător de doctorat a acestuia. Mai exact, vara trecută, ziarul Bihoreanul publica un articol care îl acuza pe Bodog că a devenit profesor și conducător de doctorate fără să fi semnat ca autor principal numărul minim de articole științifice. Ulterior, prin Ordinul nr. 5567 din 18 octombrie 2016, ministrul Mircea Dumitru îi retrage lui Bodog Florian Dorel atestatul de abilitare și calitatea de conducător de doctorat, în domeniul studii universitare de doctorat – Medicină. Ordinul ministrului are la bază decizia Consiliului General al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), din 29 septembrie 2016, anexată Ordinului ministerial. CNATDCU este un organism consultativ la nivel național, ce își desfășoară activitate în baza Legii Educației naționale nr. 1/2011. Secretariatul tehnic al CNATDCU este asigurat de Ministerul Educației. Decizia CNATDCU are următoarea motivație: „După verificarea pe web of knowledge și site-urile revistelor, confirmăm faptul că dl. Bodog Florian are numai 2 (două) articole la care deţine calitatea de autor principal, deci NU îndeplineşte criteriile de abilitare”. Decizia anexată la Ordin este semnată de directorii CNATDCU, Constantin Mitruţ şi Ion Ciucă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andreea Tudorica 346 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.