De la mediocritate, la gestionarea banilor ţării

Directorul liceului din acea vreme l-a mutat din pix pe tânărul Cîțu la liceu. După absolvire, a ratat doi ani la rând admiterea la ASE, iar apoi a intrat la o universitate privată

De (R.C.)
De la mediocritate, la gestionarea banilor ţării

Directorul liceului din acea vreme l-a mutat din pix pe tânărul Cîțu la liceu. După absolvire, a ratat doi ani la rând admiterea la ASE, iar apoi a intrat la o universitate privată

Florin Cîţu, omul care gestionează banii ţării, propus de două ori premier, a tras mâţa de coadă la liceu. Adică a fost mediocru. De nota 4, potrivit Alephnews care citează Ziarul de Vâlcea.

În 1988, Florin Vasile Cîţu a luat 4 la examenul de treaptă a doua la Liceul Energetic din Râmnicu Vâlcea, iar ziarul vâlcean scrie că actualul ministru ar fi trebuit să intre la şcoala profesională, dar l-au salvat pilele părinţilor.

Directorul liceului din acea vreme l-a mutat din pix pe tânărul Cîțu la liceu. După absolvire, a ratat doi ani la rând admiterea la ASE, iar apoi a intrat la o universitate privată.

De la nota 4 în liceu, Cîțu a absolvit în 1996 Grinnell College din America, specializarea economie-matematică, şi acum e tratat ca o adevărată vedetă pe pagina de internet a şcolii.

În plină împărţeală a funcţiilor între PNL şi USR-PLUS, Florin Cîţu a spart tăcerea. Nu a vorbit despre politică, ci despre finanţele ţării.

„Situaţia financiară a României este bună şi nu vor exista probleme în următoarele luni”, a spus Cîţu, într-un live pe Facebook.

Nicio vorbă despre datoria publică de 44 la sută din PIB, sutele de mii de joburi pierdute în lunile de pandemie. Doar cuvinte mari despre cât de performant este el.

„Am asigurat finanţarea pentru prima parte a anului viitor. Vorbim de cheltuielile pentru primele 4 sau cinci luni ale anului viitor. Nu există nicio problemă pentru cheltuieli, mai ales pentru cheltuielile în Sănătate. Banii sunt, îi avem, nu este nicio problemă să putem să le dăm drumul, să facem aceste cheltuieli. Salarii, pensii etc nu există nicio problemă.”, a spus ministrul Finanţelor.

Florin Cîțu apare și în alte subiecte, nu doar politică și școală.

Pe 25 februarie Curtea Supremă va decide definitiv dacă desființarea Direcției Juridice din Ministerul Finanțelor, decisă de Cîțu, este legală.

Direcția este aceeasi care a reprezentat Statul în procesul, culmea, cu tatal lui Cîțu. Seniorul Cîțu se luptă cu Statul pentru păduri de multe hectare în Vâlcea.

Distribuie articolul pe:

48 comentarii

  1. „Competentele” le-am vazut cum am vazut si aroganta! Dar ia spune, de la care banca a fost dat afara? Si e normal ca un Ministru de Finante sa-si depuna banii intr-un offshore din Cipru? E normal sa indatorezi tara fara a da socoteala, fara explicatii, astfel ca si copii copiilor sa mai plateasca? In rest numai de bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.