Decernarea stelelor se va face în prezenţa colegilor, prietenilor apropiaţi, dar sunt asteptaţi şi iubitori ai teatrului şi filmului.
„În această zi frumosă de Martie sunt fericit că putem omagia trei actriţe ce au evoluat cu graţie, dar şi cu forţă artistică atât pe scenele teatrului românesc, cât şi pe ecranele cinematografelor, cunoscute şi îndrăgite de publicul larg”, declară George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis.
În cadrul evenimentului, actorii vor primi câte o stea de aur din partea Casei de Bijuterii Sabion, bijutierul oficial al evenimentului.
Florina Cercel
S-a născut în 28 ianuarie 1943 la Piatra Neamţ şi a absolvit în 1964 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiele” Bucureşti, clasa prof. Jules Cazaban, Cornel Todea, Victor Moldovan. Actriţa are o bogată activitate în teatru, film, teatru TV şi radio. A jucat peste 100 de roluri în peste 50 de ani de carieră, cele mai multe fiind create pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Printre regizorii spectacolelor în care a a jucat amintim pe Horea Popescu, Victor Moldovan, Mihai Berechet, Ion Cojar, Andrei Șerban,Victor Ioan Frunză, Felix Alexa, Dan Tudor.
În 1990 aprimit Premiul UNITER pentru cea mai bună interpretare feminină, pentru rolul Vassa Jeleznova din spectacolul Vassa Jeleznova de M. Gorki, regia Ion Cojar, iar, în 2002 a primit Premiul Ministerului Culturii şi Cultelor pentru cea mai bună actriţă a anului pentru rolul Anna Andreevna din spectacolul Revizorul de N.V. Gogol, regia Serghei Cerkasski, montat la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale”. Tot atunci a fost decorată cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler.
La Teatrul Metropolis joacă în spectacolul Gaiţele de Alexandru Kiriţescu, regia Dan Tudor.
Adela Mărculescu

Actriţa care visa de mică să ajungă o mare tragediană s-a născut în 21 decembrie 1938 şi a absolvit în 1959 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti, clasa prof. Alexandru Finţi.
Director fiind, Zaharia Stancu o angajează în 1964 la Teatrul Naţional Bucureşti, teatru la care este invitată să joace şi în prezent. Câţiva dintre regizorii ce au ceat spectacolele în care a jucat: Mihai Berechet, Alexandru Finţi, Horea Popescu, Grigore Gonţa, Anca Ovanez Dorosesnko, Ion Cojar, Gelu Colceag, Victor Ioan Frunză, Felix Alexa.
Şi-a început cariera pedagogică la IATC în 1963 la catedra de dans a Verei Proca, apoi la tehnica vorbirii, catedra Sandinei Stan. Din 1992, este conferenţiar la Universitatea “Hyperion”, catedra „Actorie”, mai apoi la „Tehnica vorbirii”.
În film a debutat în 1965 în Serbările galante în regia lui René Clair, o coproducţie româno-franceză. Au urmat 25 filme şi colaborarea cu regizorii: Mircea Veroiu, Nicolae Corjos, Dinu Cocea, Gh. Turcu, Ion Popescu Gopo, Iulian Mihu, Mihai Constantinescu, Gustavo Graef Marino, Geo Saizescu.
Este cetăţean de onoare al oraşelor Bucureşti şi Aiud. În 2004 afost decorată cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ puse în slujba artei scenice şi a spectacolului”.
La Teatrul Metropolis joacă în spectacolele Spitalul comunal de Hristo Boicev, regia Felix Alexa, şi Tartuffe de Molière, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză.
Rodica Popescu Bitănescu

Actriţa căreia îi place să scrie „comedii amare”, aşa cum ea însăşi declară, s-a născut în 5 august 1938, la Răsuceni, judeţul interbelic Vlaşca şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiele” Bucureşti în 1960, clasa profesor A. Pop Marţian.
Este prezentă pe scena Teatrului Naţional Bucureşti încă din 1966 jucând sub îndrumarea regizorilor Horea Popescu, Ion Finteşteanu, David Esrig, Ion Cojar, Andrei Șerban. Începând din 2000 îşi regizează propriile comedii: Cinci femei de tranziţie, Încă-i bine, Viaţa de cimitir, toate jucate cu mare succes la public pe scena Naţionalului bucureştean.
În film, Rodica Popescu-Bitănescu a debutat în 1975 în Comedia fantastică, în regia lui Ion Popescu-Gopo. Are o bogată activitate în teatru radiofonic, televiziune şi cinematografie.
În 2002 afost decorată cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler „pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală“.
La Teatrul Metropolis o puteţi vedea în spectacolul Gaiţele, de Al. Kiriţescu, în regia lui Dan Tudor.
Teatrul Metropolis, Primăria Municipiului Bucureşti, împreună cu partenerii Cocor şi Sabion, vă invită sâmbătă, 5 martie, la ora 11.30, în Piaţa Timpului, în prezenţa domnului primar general al Municipiului Bucureşti – Răzvan Sava, la ceremonia omagială de decernare a stelelor pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului a artistelor Florina Cercel, Adela Mărculescu şi Rodica Popescu-Bitănescu.