
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) îl invită pe primarul Capitalei, Nicuşor Dan, la o dezbatere pe tema problemelor pe care edilul le-a semnalat în ce priveşte unii angajaţi din administraţia locală.
Conform unui comunicat de presă transmis de FNSA vineri, dezbaterea se va desfăşura în prezenţa mass-mediei şi va viza problemele invocate de către edil, dar şi identificarea unor soluţii.
„FNSA vă solicită pe această cale să participaţi, alături de reprezentanţii organizaţiei noastre, la o dezbatere, în prezenţa mass-mediei, pentru a discuta problemele semnalate de către dumneavoastră şi a identifica soluţii la blocajul în care vă aflaţi datorită faptului că nu reuşiţi să implementaţi ‘viziunea’ privind administrarea Capitalei României datorită salariaţilor ‘cretini’, aşa cum vă plângeţi, cam des în ultima vreme, încercând parcă să justificaţi, după un prim mandat, lipsa unor măsuri coerente şi concise, în interesul locuitorilor municipiului Bucureşti. Cel puţin, noi asta am înţeles, că Bucureştiul, spre deosebire de majoritatea municipiilor din România, a stagnat şi s-a degradat în timpul mandatului dumneavoastră, deoarece sunteţi obligat să respectaţi legea”, se arată în comunicat.
Pe de altă parte, preşedintele federaţiei sindicale, Bogdan Şchiop, îi reproşează primarului general că „în multe cazuri” alege să se ghideze după principiul „eu conduc Bucureştiul, aceasta este moşia mea, legile sunt pentru alţii”. El adaugă că primarul ar trebui să precizeze cine sunt „cretinii” pe care i-a acuzat că încearcă să blocheze activitatea instituţiei.
„Poate veţi reuşi să explicaţi de ce pe componenta de consolidări clădiri (cunoaştem cu toţii cât de expusă este Capitala României la acest capitol) aţi ales să numiţi un fost angajat al Jandarmeriei Române, care cumula pensia specială cu salariul de la primărie. Se pare că în tot Bucureştiul nu exista niciun specialist în structuri de rezistenţă, niciun inginer constructor care să participe la un concurs pentru ocuparea acestui post. Acelaşi jandarm l-aţi plimbat apoi pe la Poliţia Locală, unde l-aţi numit ilegal director general pentru a sancţiona şi decima ‘cretinii’ care au refuzat să vă facă pofta, să aplice o amendă ilegală de 35 milioane de euro – Parcul IOR”, menţionează sursa citată.
Potrivit aceleiaşi surse, prin organigrama propusă în decembrie 2023/iunie 2024, Serviciul Termoficare şi Serviciul Apă-canal se vor desfiinţa prin comasare, considerându-se necesari 15 salariaţi, în timp ce pentru Presă-Mass Media „s-au înfiinţat 3 servicii cu 36 salariaţi, iar pentru Call Center tot 36 salariaţi”.
„Tot de interes este şi demersul abuziv şi plin de laşitate îndreptat împotriva reprezentantului sindicatului în Comisia de disciplină, care refuză blatul cu conducerea instituţiei pentru a executa ‘cretinii’ care respectă legea. Nu în ultimul rând, poate sunt de interes pentru locuitorii Capitalei României demersurile făcute de terţe persoane, fără a fi angajate în primăria pe care o conduceţi, modul în care au acces la documente, modul în care dirijează sau contactează salariaţii, dându-le ordine verbale sau având alte iniţiative”, se arată în comunicat.
Marţi, Nicuşor Dan a explicat termenul „cretini” pe care l-a folosit anterior într-o postare pe Facebook, precizând că în Primărie există unele persoane care „nu au alt scop în viaţă decât să pună beţe în roate”. Pe de altă parte, el a subliniat că numărul acestor persoane este mai mic de 1% din totalul funcţionarilor.
Precizările au fost făcute pentru Euronews, în contextul în care edilul a anunţat că Diana Punga şi-a dat demisia din funcţia de administrator public, măsură care va intra în vigoare începând cu data de 1 august. Nicuşor Dan a declarat că regretă plecarea Dianei Punga, cu care a colaborat în ultimii 12 ani, dar că „e frustrant să încerci să construieşti şi alţii să demoleze” şi că „în administraţia publică e mai dificil decât în zona privată”.
Edilul a fost întrebat la cine s-a referit în postarea sa de pe Facebook, când a spus că în administraţia publică „în loc să construieşti te lupţi cu toţi cretinii pe care în viaţa privată, normală îi ignori fără mari eforturi”.
„(Nu mă referem – n.r.) la instituţiile acelea în ansamblul lor şi nici la corpul funcţionarilor publici, în ansamblul lor, ci la nişte persoane foarte izolate, dar foarte inventive, din Primărie, care îşi petrec timpul în a vedea ce pot să facă împotriva primarului. Cam acesta este scopul lor în viaţă. În sistemul privat, relaţia între firmă şi angajat e mult mai flexibilă decât în sistemul public. Vă dau un singur exemplu: în sistemul public, orice greşeală mai veche de un an sau un an şi jumătate se prescrie. De exemplu, dacă cineva a scris o autorizaţie total ilegală şi instanţa a constatat după doi ani, nu poţi să îi mai faci nimic”, a arătat el.
@ Ha Ha și @ Bravos, Națiune! Corect, aveți dreptate. Cretin e nimicușor,nulișor, cretinu’ olimpic ardelean , tatăl șobolanilor🐀, votat de mulțimea iubitorilor de gunoaie și șobolani🐀
Cei care l-au revotat pe acest „primar total”, nu au nici cel mai mic repros sa-i (sa-si) faca. Cum spune vorba din popor :
PROST, DAR ESTE AL NOSTRU !
Mai cretini sunt ăia care l-au votat pe nimicusor. După modelul iohanis trăntorul ales de doua ori pentru făcut naveta la Sibiu și turism internațional, a urmat incompetentul ăsta care deja se pregătește de al treilea mandat.
propaganda sindicala,vorbarie goala,nimic interesant
”Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA)”
Cam stie toata lumea cum e cu sindicatele. Am vazut clar ce a fost la Metrou. Doar putin s-a dat presul la o parte si….ce frumusete s-a descoperit acolo! Acolo da ”mosie” dar nu a primarului, ci a sindicatului (spatii de inchiriat etc…). O fi si aici nevoie de vreun Drula?!
S-au laudat inca din campanie ca ii vor sabota proiectele. Si se tin de cuvant. A anuntat public, inclusiv Burdura, de la care nu ne-am fi asteptat. Si dupa ce te comporti ca un sabotor, poti veni si cu acuzatia cum ca Bucurestiul s-a degradat, primarul nu e in stare. Se practica des in politica noastra, vede toata lumea.
”Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA)”
Cam stie toata lumea cum e cu sindicatele aceste. Am vazut clar ce a fost la Metrou. Doar putin s-a dat presul la o parte si….ce frumusete s-a descoperit acolo! Acolo da ”mosie” dar nu a primarului, ci a sindicatului (spatii de inchiriat etc…). O fi si aici nevoie de vreun Drula?!
S-au laudat inca din campanie ca ii vor sabota proiectele. A anuntat public, inclusiv Burdura, de la care nu ne-am fi asteptat. Si dupa ce te comporti ca un sabotor, poti veni si cu acuzatia cum ca Bucurestiul s-a degradat, primarul nu e in stare. Se practica des in politica noastra, vede toata lumea.
Faraonul „NabucoNicusor” s-a suparat pe multimea, care nu vrea sa puna osul, la construirea piramidei sale.
Lasati-l in pace ca e ocupat cu ideea sa geniala de a baga apa rece in calorifere pentru a atenua caldura din apartamente pe timpul caniculei.