Foc peste gazul din Balcani

Un important politician sârb din Kosovo a fost asasinat marți, în fața sediului partidului său din Kosovska Mitrovica. Oliver Ivanovic, liderul partidului Inițiativa Civică SDP, a fost împușcat de cinci ori în piept, dintr-o mașină în mișcare, care ulterior a fost găsită incendiată la câteva străzi distanță. Politicianul a murit la spital. Ivanovic mai fusese ținta unui atentat în 2005, când în mașina sa a fost găsit un dispozitiv exploziv.

În 2016, Ivanovic a fost condamnat pentru crime de război împotriva albanezilor de către jucătorii misiunii europene Eulex, însă verdictul a fost anulat în apel, în 2017, iar politicianul a candidat la primăria din Mitrovica în același an. Ivanovic făcuse parte din guvernul Serbiei, ca secretar de Stat pentru Serbia și Metohija (2008-2012). Acum, relațiile sale cu președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și cu Partidul Progresist de la guvernare erau reci. Ivanovic a acuzat că Belgradul susține un singur partid al sârbilor din Kosovo, Lista Srpska, și că a sprijinit intrarea acestui partid la guvernare în Kosovo, într-un executiv condus de fostul lider UCK Ramush Haradinaj, condamnat la Haga pentru crime de război și crime împotriva umanității, însă apoi achitat.
Este de notat că Departamentul de Stat al SUA a avertizat cu câteva zile înainte că în Kosovo a crescut riscul ca „grupuri teroriste să continue să comploteze pentru atacuri teroriste în Balcani, inclusiv în Kosovo“ și că se așteaptă violențe cu substrat politic în zona majoritar sârbă din Kosovo. Imediat după asasinat, președintele sârb Vucic a convocat Consiliul Național de Securitate.

Semnale îngrijorătoare vin și din Bosnia și Herțegovina, unde a apărut o formațiune paramilitară despre care se speculează că ar fi antrenată la centrul militar rus din Nis, Serbia, iar membrii săi ar fi participat la luptele din Ucraina, de partea separatiștilor proruși, scrie Al Jazeera. Gruparea, numită „Onoarea Sârbă“, se află în Republica Srpska, entitatea sârba din Bosnia și Herțegovina, care, sub conducerea lui Milorad Dodik dorește desprinderea de statul bosniac. Cum mai mulți agenți ruși și naționaliști sârbi au complotat pentru asasinarea premierului Muntenegrului, cu puțin înainte de aderarea la NATO, în 2017, apariția acestei grupări stârnește temeri la Sarajevo. NATO a închis Rusiei orice cale de acces pe mare sau uscat în Balcani – România, Bulgaria, Albania, Grecia, Muntenegru și Croația sunt membre NATO, iar Bosnia, Kosovo și Macedonia doresc să se alăture alianței. Cât privește Macedonia, invitată în NATO încă din 2008, „accelerarea discuțiilor pe marginea denumirii statului dintre Skopje și Atena nu au de-a face cu apropierea popoarelor din Balcani, ci cu dorința unuia dintre ele de a deveni membru NATO“, a spus ministrul rus de Externe, într-o conferință de presa ce a avut loc marți.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

7 Comentarii

  1. Kosovo =butoiul cu pulbere al Balcanilor .Amestecul intereselor straine in fosta Jugoslavie a destabilizat zona pentru sute de ani . Albanezii nu vor fi niciodata potoliti si nici corecti ,ei au navalit in SERBIA ISTORICA ,s-au imultit ca iepurii si rezultatul s-a vazut din anii 90 !!.Nu-i primul si nici ultimul exemplu de falsificare a istoriei prin ocupatie ,deportari ,amestec de populatii
    in interesul voit de a controla o anumita zona. Vezi ce au facut Habsburgii , Tarii rusi vechi si noi, ce au facut spaniolii in America centrala si de sud ,ce au facut colonistii in America de nord , ce au facut olandezii in Africa de sud ,Francezii in Magreb ,englezii in India ,Pachistan.

    • Aveți dreptate 100%. Acest popor harnic si dârz suferă cumplit după ce i-a fost smulsa provincia istorică Kosovo, leagăn al ortodoxiei. Ca sa va dați seama, e ca si cum cineva ne-ar smulge noua Bucovia, cu mănăstirile clădite de voievozi.

  2. „Este de notat că Departamentul de Stat al SUA a avertizat cu câteva zile înainte că în Kosovo a crescut riscul ca „grupuri teroriste să continue să comploteze pentru atacuri teroriste în Balcani, inclusiv în Kosovo“
    Avertizarea urmarea de fapt atentionarea ca „teroristii” au primit „unda verde”!
    Traiasca si infloreasca democratia! Cu cita precizie stiu domnii americani cind creste riscul!
    Un fel de institut de meteorologie – bazat pe studii balistice ulterioare!

  3. Americanii STIAU de atentat!SUA nu vrea Serbia in UE ,ca nu mai intra in veci Albania si Kosovo,si SUA au nevoie de musulmani in UE pentru tulburari permanente!

  4. Stirea e destul de limpede. Rusii sunt de vina pentru tot. Ei au infiintat statul Kosovo, ei au bombardat Iugoslavia si asa mai departe. Saracii albanezi pacifisti, cat mai au de suferit de la rusi…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.