Fondul Proprietatea, apel adresat președintelui privind legea guvernanței corporative

Conducerea Fondului Proprietatea se arată „consternată” de adoptarea de către Camera Deputaților a amendamentelor la OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă, care exceptează peste 100 de companii de stat de la aplicarea acestei legi, și îi cere președintelui Klaus Iohannis să respingă proiectul.

Printre companiile exceptate, dintre care unele sunt listate pe bursă, se numără Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Aeroporturi București, Romgaz, Transelectrica, Administrația Porturilor Maritime SA Constanța și CE Oltenia.

Fondul Proprietatea (FP) consideră că exceptarea companiilor de stat de la aplicarea legislației privind guvernanța corporativă reprezintă „o amenințare directă pentru sănătatea lor financiară, deschizând larg ușa numirilor politice, care vor servi cel mai probabil altor interese decât bunăstarea și dezvoltarea acestor companii”. În plus, „excepțiile au un impact negativ asupra investițiilor străine si relațiilor internaționale ale României”, se arată într-un com,unicat transmis vineri de FP.

„Având în vedere gravitatea acestor consecințe, Fondul Proprietatea face un apel public către Președintele României, dl Klaus Iohannis, de a trimite înapoi în Parlament spre reexaminare legea privind guvernanța corporativă, în speranța eliminării excepțiilor amintite în urma unei analize detaliate a potențialelor efecte negative ale legii”, se menționează în comunicat.

Potrivit FP, implicațiile amendamentelor votate de Camera Deputaților (for decizional) includ printre altele:
– eliminarea obligației numirii de manageri profesioniști și independenți politic în conducerea executivă și Consiliile de Administrație ale companiilor de stat
– eliminarea obligației companiilor de stat privind raportarea publică şi transparentă a situațiilor financiare anuale și semestriale;
– eliminarea obligației de a publica identitatea, experiența profesională și remunerația managerilor din conducerea companiilor de stat;
– eliminarea posibilității acționarilor minoritari de a numi membri în Consiliile de Administrație din cadrul companiilor de stat și îngrădirea accesul acestora la informații din cadrul companiei;
– eliminarea obligației companiilor de a publica în mod transparent hotărârile adoptate de către acționari pe website-urile companiilor.

Greg Koniecnzy, CEO și Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, a declarat: „Dacă anul 2017 a fost un an dificil, marcat de încălcări flagrante, abuzuri și atacuri sistematice împotriva guvernanței corporative, ieri (n.n.- miercuri, ziua votului din Camera Deputaților) a fost de departe cea mai neagră zi din istoria guvernanței corporative în România. Amendamentele adoptate reprezintă un uriaș pas înapoi în timp pentru companiile de stat și România, iar riscurile de corupție și deteriorare a integrității la nivelul acestor companii cresc dramatic. Este extrem de trist să vedem cum inițiative care au avut un impact pozitiv demonstrat, precum legislația guvernanței corporative, sunt practic demolate de majoritatea parlamentară într-un ritm accelerat, propagând astfel un semnal extrem de negativ în rândul investitorilor locali și internaționali”.

Johan Meyer, Co-CEO și Co-Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, a adăugat: „În mod evident nu au fost luate în considerare deloc implicațiile complexe pe care aceste modificări le vor avea asupra pieței locale de capital și bunăstării companiilor de stat. Modificările vizează clar intenția de a proteja și îmbogăți câțiva privilegiați în detrimentul și pe cheltuiala majorității românilor”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

19 Comentarii

  1. Mai furaciosilor a venit timpul sa explicati ce ati facut cu banii romanilor.

    • De ce nu dormi tu in continuare pe coada ? Ai spasme in somn ? La Fondul Proprietatea nu sunt banii ,, romanilor ” , sunt banii membrilor fondului ! Ai idee macar ce este Fondul Proprietatea ?

    • Vezi mă Nastratine, că dacă nu te fereşti la timp de copita măgarului ajungi (să gândeşti) mai prost decât el ?!

    • orice om de bun simt se intreaba pe buna dreptate oare pana unde vor merge minciunile, viclenia, jaful si batjocora strainilor???

    • Asa este… astia corporatisti se dau de ceasul mortii daca te atingi de ei si profiturile uriase facute aici intr-o tara saraca… si ce fac !? Trafic de influenta la kwi … Pai DNA doarme, ca doar nu s-ar apuca sa faca dosare tocmai acolo de unde le vine puterea…halal!

  2. Pe astia de la Fondul Proprietatea (de nume! când e vorba, de fapt, de Fondul Distrugerea Economiei, si-n general, a României), nu-i inculpa nimenea? Kövesi, neutra politic si marea procuror mare nu-i vede ?

  3. „Conducerea Fondului Proprietatea se arată „consternată” de adoptarea de către Camera Deputaților a amendamentelor la OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă, care exceptează peste 100 de companii de stat de la aplicarea acestei legi, și îi cere președintelui Klaus Iohannis să respingă proiectul.” Serios ?! Dar oare noi n-am fost consternaţi când numitul Gitenstein, un alogen dovedit drept un duşman al românilor şi iubitor al bogăţiilor lor a fost uns în fruntea Fondului Proprietatea, care în loc să fie al românilor şi condusă de unul de-al nostru a fost dată pe mâna unor astfel de panglicari străini ?!

  4. „Fondul Proprietatea e condus de fostul ambasador american la București Mark H. Gitenstein.”
    Asa se explica „consternarea”, nu mai pot „stoarce” niste bani pe seama romanilor. 4M !!!

  5. Cel mai mare jaf din Istoria tarii a fost crearea Fondului Proprietatea”a recdunoscut Victor Ponta in 2013!! Nascut in 2005 din geniile reunite ale lui Traian Basescu si Calin Popescu-Tariceanu!Fondul Proprietatea a fost înfiinţat de Guvernul României în decembrie 2005, pentru despăgubirea persoanelor cu bunuri nationalizate si care a preluat moca 20% din avutia Romaniei numita companiile statului)si in care s-au varsat toate drepturile fantasmagorice de mostenire din avutia Romaniei (creata de doar 2 generatii intre 1960 -1990),nicidecum de Van Duseni,fondul de hedging Elliott,Singer, etc!De ce credeti ca au protectie inalta pana in ziua de azi un Traian Basescu si un Calin Tariceanu,indiferent cat au furat tara asta ??Pentru alea 3,8 miliarde de euro,valoarea actiunilor Fondului Proprietatea ajunse la Cupola!

  6. Cea mai tare faza pe ziua de azi e aia cu „deschiderea usilor numirilor politice” . Pai la vestitul fond, pe ce criterii au fost alesi alesii? Sa intelegem de aici ca fostul ambasador american era vreun geniu finaciaro-economic care a vaduvit mandra America de cunostintele sale si a ars camesa pe dansul de dragul ridicarii la slava economica a unui mic fond din Romania? Bai, frate, macar rusii au fost cinstiti in anii 50, ei iti puneau direct pistolul la tampla si-ti spuneau : davai. Astia umbla cu farafastacuri de Bizant si incearca sa abureasca lumea mai ceva ca la alba-neagra!

  7. Si ghiutanstainul e consternat? Vrea inca 100.000 de USD salariu?

  8. Ce frumoase nume românești au conducătorii Fondului Propritatea! Întrebarea ce se naște este “Fondul acesta de bucăți din proprietății românești“ constituit să despăgubească cetățeni români cărora nu s-a putut, fiindcă nu s-a vrut, să li se dea proprietățile în natură al cui este, sau altfel spus pe mâna cui a ajunj?

  9. Se pregătește Fondul suveran de dezvoltare. Urmează ca dividendele sa nu mai fie la dispoziția Consiliilor dec Administratie ale respectivelor companii și aici e durerea! Rămân fără bani, bietii manageri de la Fondul proprietatea. Acest fond e pentru devalizarea membrilor de rând, a acelora care ar fi trebuit despăgubiți cu bani fiindcă nu li s-au restituit în natură prioritățile. În schimb sunt plătiți cu sume infernale șefii Fondului, alde Ghitanstein și Compania, plus alte hoții așa-zise legale.

  10. Eu sper la cit mai multe consternari ale hotilor botezati investitori straini

  11. Si sluga suprema, marele meditator se va conforma, ca doar stie care-i treaba. Cel ce s-a revendicat ca urmas al nazistilor adica al GEG, evident ca va arata inca o data cu mana la piept,KWJ cat respecta el imnul, cat iubeste Romania si poporul ei. Cat tupeu pe „investitorii straini” !

  12. cat de nesimtiti si hraprareti pot sa fie acesti FP-isti?…cand au devalizat o tara (cu largul concurs al „autoritatilor” impuse (prin lobby, minciuna si santaj) si autoimpuse de alti hamesiti si tradatori autohtoni) avand ca stindard strigat „anticoruptia” si acum se simt „lezati” si vexati, nu au fost „consternati”?! …cand au dat afara mii de oameni capabili si instruiti din companiile de stat cele mai profitabile ca sa-si impuna „managerii de succes” habarnisti si ipocriti platiti cu sume colosale care nu au nici o legatura cu grila (cu caracteristici de baza: aroganta, IGNORANTA, formalismul, manierismul si „autismul” cand nu au „argumente”) nu au fost „consternati” ?!…acum ca raspuns s-ar potrivi (in pofida nasurilor „subtiri” sau a tolerantei crestine) o injuratura !!

  13. Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor !!! Titulatura o defineste deplin. A „contribuit” la restituiri sau cand nu (mai!) sunt posibile cu despagubiri corecte in bani? Desigur! Cunoasteti deja celebrele cazuri la zeci (sute!) de milioane de euro. Unor „mismasi” insa, si nu adevaratilor proprietari. Carora li se dau initial „puncte”, la „puncte fixe” care la si termenul rambursarii ajung de doi bani /cica jucate la bursa! Si, ca sa se faca asta „cat mai eficient” s-a invetat si „o mana moarta” (daca n-ar fi foarte activa!), ca de, nicio treaba nu se mai poate la noi si fara „misit”. Infiintat (fondul) pe bunuri ale statului, se poate vedea ca (cum?!) actionarii lui (mari!) sunt de „altundeva”! A fost cineva (oficialii nicicum!, nici „civici”) sa socoteasca cat a consumat din „fond” acest Fond, pe salarioaie (euroi!), casoaie lui, dotari (nu doar masinoaie), si cate „nevazut-necunoscute”?! Cu cat s-o fi ghiftuit „un” ghite’nPiatra nu doar prin „lobby” dupa ce ai lui nu i-am mai dat sa-si manance „crapelnite” sugand de la noi pe masura po-H-tei neterminate. Pai!, ca daca protesteaza!, „rezistent”. O, totusi, contabilitate!, nu initiaza chiiar nimeni?, din cei ce au acces la cuvant! Aaaa!, sa nu indraznim la „prietenii” nostri!

  14. Mon cher,am o intrebare adresata boardului(adica baietilor care au jilturi in jurul mesei de consiliu):Cat din portofoliul Fondului Proprietatea este detinut de capitalul romanesc?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.