Forțată să se mărite la 14 ani

Mii de fete minore din Statele Unite ale Americii sunt forțate să se mărite împotriva voinței lor. Una dintre ele este și Trevicia Williams, care, după o experiență traumatizantă pe care a trăit-o în copilărie, a decis să lupte pentru schimbarea legii din statul natal, Texas. Aceasta este povestea ei, relatată într-un interviu în revista Cosmopolitan, unde descrie viața pe care a avut-o la o vârstă la care alte fete sunt preocupate ce culoare să aibă rochia păpușii.

În dimineața zilei de 8 octombrie 1983, Trevicia Williams își dorea cu ardoare să o joace pe Annie într-o piesă de teatru de la școală. Ea a purtat în acea zi pantaloni scurți de culoare roșie, deoarece făceau parte din vestimentația personajului. După aproape 34 de ani de la acea întâmplare, ea își aduce aminte toate detaliile, întrucât în acea zi avea să se transforme într-o „mireasă copil“, prea inocentă pentru tot ceea ce implică rolul de soție.

Mama a aranjat mariajul

Precum le-a mărturisit procurorilor din Texas, ea a ieșit din incinta școlii după ora 15.00, cu brațele pline de foi, pornind spre mașina în care se afla mama sa. S-a așezat pe bancheta din spate, în timp ce mama i-a spus cu glas răspicat: „Azi te măriți!“. Trevicia povestește că a fost extrem de șocată la auzul veștii, dar nu a îndrăznit să pună întrebări. Era nervoasă și confuză, însă nu a protestat. „Am trecut rapid de la elevă la mireasă. Nu știam ce voi face, nu fuseseră discuții în familie despre așa ceva“. Viitorul său soț, Will, avea 26 de ani la momentul căsătoriei. Ținând cont de diferența de 12 ani dintre ei, mariajul ar fi fost considerat viol statutar. Deși pare o circumstanță extremă, este un exemplu clasic de mariaj forțat din SUA: 400 de căsnicii cu minore au existat în Texas între anii 2000 și 2004, majoritatea dintre soți fiind adulți, potrivit Centrului de Justiție Tahirih. Din păcate, nu este doar o problemă a Texasului, acest lucru se întâmplă în toată țara. Aproximativ 250.000 de căsătorii cu minore au avut loc între 2000 și 2010. Multe state permit căsătoriile dacă părinții sau un judecător semnează actele necesare. În cazul Treviciei, decizia a stat în mâinile propriei mame. Mariajul său a fost unul cu probleme încă de la început. Soțul, Will, jongla cu locurile de muncă și era extrem de nestatornic. „Nu doar că situația era ciudată, dar am realizat că omul acela nu putea să-mi asigure cele necesare traiului. Speriată fiind, am întrebat-o pe mama dacă mă pot întoarce acasă, însă m-a refuzat.“ Trevicia simțea nesiguranță și nu știa în ce direcție o va duce viața.

Trai chinuit alături de soț

Ea împreună cu Will au fost nevoiți să doarmă, într-o perioadă, la biserică, pentru că nu aveau destui bani să închirieze un apartament. În cele din urmă, s-au mutat în Pasadena Texas, unde Will își găsise un loc de muncă în domeniul construcțiilor. În 1984, la doar 15 ani, Trevicia Williams a rămas însărcinată. „Îmi aduc aminte că îmi era mereu rău la școală din cauza sarcinii și copiii erau răutăcioși cu mine. Am cerut să fiu mutată la o școală specială pentru mamele adolescente și au acceptat. Nu le-am spus profesorilor că eram măritată, probabil că își închipuiau că sunt vreo amețită care a rămas însărcinată dintr-o neatenție. Educația era importantă pentru mine, dar a trebuit să o întrerup la acel moment. Rolul de mamă era cel mai important“, povestește Trevicia. După ce s-a născut fiica sa, cei doi soți s-au mutat în estul Texasului. Într-o zi, Will i-a spus că trebuie să plece la Houston în interes de serviciu, dar nu s-a mai întors niciodată. Ulterior, Trevicia a aflat că el avea o aventură cu o vecină de-a lor. În acel moment avea doar 16 ani, iar fiica sa un an. Cu toate acestea, ea nu era încă liberă din punct de vedere legal. A trebuit să aștepte încă un an pentru a divorța, conform legii din Texas. În 1986, la 18 ani, Trevicia a reușit să se angajeze ca ofițer la Departamentul de Justiție din Huntsville, Texas. După ce a reușit să termine liceul, a început cursurile pentru a obține o diplomă de parajurist și să intre în sistemul penitenciarelor: „Eram înconjurată de avocați, mă simțeam în extaz, era exact ceea ce-mi doream să fac“.

A luptat pentru schimbarea legilor

„Credința și educația m-au făcut ceea ce sunt azi“, povestește Trevicia, acum în vârstă de 47 de ani. În prezent, ea este avocat în Texas și luptă pentru stoparea căsătoriilor cu minori. Cu multă muncă și determinare, Trevicia a reușit să schimbe legea din Texas, în aprilie 2017, atunci când guvernatorul Greg Abbott a semnat un proiect de lege care interzice căsătoria cu un minor de sub 18 ani, doar în cazul în care un judecător își dă consimțământul, și interzicerea totală a căsătoriilor cu persoane de sub 16 ani. Curajul ei a dus la soluționarea unei probleme reale a statului Texas. Povestea sa a jucat un rol important în adoptarea acestei legi. Săptămâna aceasta, New York a urmat exemplul Texasului și a ridicat vârsta minimă pentru căsătorie de la 14 la 17 ani.

„Atunci când un părinte își chinuie în asemenea hal un copil, statul trebuie să vină în ajutorul copilului și să îl protejeze. Copilăria este pentru educație, pentru a-ți forma un caracter atunci când devii adult. Copilăria nu este pentru a te devota unui bărbat“, spune Trevicia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.