Afacerile cu parcuri fotovoltaice și eoliene sunt niște escrocherii iar România nu este o țară care să se preteze la acest gen de energii, a spus Laurențiu Ciurel, fostul director al Termocentralei Rovinari, demisionat luna trecută, citat de Radioinfinit.
”Există o modă pe baza programelor făcute de Burduja(Sebastian Burduja, ministrul Energiei – n.r.), de a construi în draci parcuri eoliene și fotovoltaice pentru a le vinde, nu pentru a le exploata. Din exploatare nu se poate obține nimic fără subvenții. (…) Sunt făcute pentru a obține niște bani de la Uniunea Europeană, care se întorc înapoi”, precizează Ciurel.
Potrivit acestuia, România are nevoie de cel puțin 4000 MW, energie sigură, în bandă, mai ales că, în 2027, reactorul 1 de la Cernavodă va ieși din sistem pe o perioadă de câțiva ani.
În prezent, SEN se bazează doar pe puțin peste 1.000 MW din termo pe cărbune și 1.800 MW în termo pe gaz, adică avem un deficit de energie în bandă de cel puțin 1.200 MW.
Ciurel consideră că ”nebunia” închiderii centralelor pe cărbune ar trebui să se soldeze cu o investigație a procurorilor.
”Mai ales Virgil Popescu și Ghinea ar trebui să răspundă penal pentru ce au făcut” afirmă fostul director, adăugând și că Legea 197/2021, care a redus vârsta de pensionare în minerit și energie, a fost dată de USR tocmai pentru închiderea termocentralelor.
Închiderea termocentralelor pe cărbune este urmare a unei directive de la Bruxelles ce urmărește Green Deal-ul și decarbonizarea Europei. În prezent, România încearcă în fața UE o amânare în acest program asumat de închidere a energiei din cărbune.
In 50 de ani s-au pus in functiune doar 2 reactoare nucleare din cele 5 ale proiectului initial. La Tarnita se bate pasul pe loc. Cu inca doua reactoare terminate si cu centrala de la Tarnita functionala nu mai aveam probleme. Cu o zecime din cat s-a furat din buget in ultimii 35 de ani aveam reactoarele, Tarnita, autostrazile si principalele magistrale feroviare modernizate. Intr-un fel ar fi bine sa vina unii care sa le puna pielea in bat hotilor dar din nefericire nu are cine. Oricine vine face la fel. La momentul actual natia asta nu poate oferi elite mai capabile si cinstite. Cand indemnul la invataura este: invata ca altfel va trebui sa muncesti, ar trebui sa realizam ca avem o mare problema de educatie si mentalitate.