Mircea Ene, coleg cu Dan Chiujdea – şeful Parchetului sectorului 1 Bucureşti, suspendat din funcţie pe perioada mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii -, a fost întrebat despre modul de soluţionare a două sesizări referitoare la Margareta Costea, una vizând un imobil, iar alta o plângere privind dobândirea calităţii de revoluţionar, susţin surse judiciare, citate de Mediafax.
Ene a dezminţit orice "interferenţă" a senatorului Voicu în activitatea Parchetului Judecătoriei sectorului 1, precizând că singura dată când l-a ajutat parlamentarul a fost pentru obţinerea unor medicamente.
Potrivit unor surse judiciare, pentru obţinerea certificatului de revoluţionar, Margareta Costea, care ar fi apelat la ajutorul lui Cătălin Voicu, i-ar fi promis parlamentarului că îl sprijină pentru a ajunge ministru de Interne.
Margareta Costea, mama Mihaelei Geoană, a spus recent că dosarul privind certificatul său de revoluţionar a fost închis în urmă cu patru ani, când nu îl cunoştea pe Voicu. Ea a infirmat orice legătură cu senatorul Cătălin Voicu, într-o intervenție la Realitatea TV: „Dosarul meu s-a încheiat în 2006 când nu ştiam că există cetăţean dl. General Voicu. Vreau să fiu lăsată în apce pentru că am fost mult rpea mult amestecată în lucruri în care nu aveam niciun punct de tangenţă. Nu mai am absolut niciun dosar”.
Audierea de marţi a fostului procuror şef Mircea Ene survine celei de luni a preşedintelui Senatului Mircea Geoană.
Numele lui Mircea Geoană este vehiculat în dosarul lui Cătălin Voicu în legătură cu intermedierea unei întâlniri între senatorul PSD Cătălin Voicu şi vicepreşedintele PSD Dolj, Maria Schutz, potrivit unor stenograme, în care parlamentarul, adresându-se unor persoane, invocă intervenţiile sale în anumite dosare.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.