Fost securist pus pe listă de POT

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a anunţat miercuri că Marian Rizea, candidat al

De B C
Fost securist pus pe listă de POT

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a anunţat miercuri că Marian Rizea, candidat al

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a anunţat miercuri că Marian Rizea, candidat al Partidului Oamenilor Tineri (POT) la Camera Deputaţilor, a lucrat ca ofiţer pentru fosta Securitate.

Conform documentelor de la CNSAS, în perioada 1985 – 1988, Marian Rizea a lucrat la Securitatea Municipiului Mediaş, iar între anii 1988 – 1989 a activat la Inspectoratul Judeţean Prahova – Serviciul 2A.

Concret, Marian Rizea a fost locotenent major în cadrul Inspectoratului de Securitate Sibiu – Securitatea Municipiul Mediaş, iar în această calitate a participat la acţiunea de urmărire a unui bărbat (M.W.M.), supravegheat deoarece a fost descoperit ascultând emisiunea „Actualitatea Americană” la postul de radio Europa Liberă.

Subordonaţii lui Rizea au primit sarcina să semnaleze orice manifestare a lui M.W.M. şi „dacă face comentarii de natură politică”.

De asemenea, în anul 1987, o persoană de încredere i-a semnalat lui Rizea că şefa Serviciului CTC din cadrul Întreprinderii de Pielărie şi Încălţăminte „8 Mai” a avut în birou „manifestări duşmănoase deosebit de dure la adresa politicii de partid şi de stat şi a înaltelor personalităţi”.

Ca urmare, Marian Rizea a dat dispoziţie ca femeia să fie verificată complex prin-un dosar de urmărire informativă (D.U.I), respectiv „dacă întreţine legături cu cetăţenii străini, modul în care se achită de sarcinile şi răspunderile profesionale, refuzurile de marfă de la partenerii externi.

În urma investigaţiilor, doi colegi ai şefei Serviciului CTC au semnalat securiştilor că femeia „are manifestări duşmănoase la adresa politicii, manifestări exprimate cu multă abilitate şi acoperire”.

În baza acestor probe prezentate în instanţă de CNSAS, Curtea de Apel Bucureşti a decis în octombrie 2015 că Marian Rizea a fost lucrător al Securităţii.

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

  1. „Pai atunci la Psd/Pnl/Usr care au jefuit fara mila romanii si au distrus Romania, ce nume le pui ?!”

    Uniunea Partidelor Antileionare care au facut de 6x mai mult ca-ceausescul tau. CG11 al tau nu s-a putut abtine sa fraudeze alegerile, macar, ge’al Zisu a furat cat pentru 2.000 de ani, anul si tabloul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.