Bombardamentele aviației ruse în Siria împotriva au ”favorizat procesul de pace”, spune generalul Harald Kujat, fost șef al statului major al Bundeswehr-ului (200-2002) și fost președinte al Comitetului Militar NATO (2002-2005), citat de thelocal.com.
”Cu intervenția sa militară, Rusia a favorizat procesul de pace”, a spus generalul german. Kujat crede că războiul civil din Siria era într-o fundătură până în septembrie 2015 și că ”nici americanii, nici europenii nu aveau o strategie pașnică pentru Siria și nici nu erau pregătiți să se angajeze masiv acolo”. ”Rușii au făcut ceva ce a deschis o cale către o soluție politică”.
Regimul sirian era aproape de prăbușire în momentul intervenției ruse. ”Nu le dădeam mai mult de câteva luni. Apoi Siria s-ar fi prăbușit și controlul ar fi fost preluat de ISIS”, spune Kujat. În opinia sa, jihadiștii ar fi recurs apoi la atacuri asupra Libanului și Iordaniei, chiar a Israelului, cu ”consecințe grave” pentru Germania și Vest.
Generalul Kujat nu este de acord cu afirmațiile guvernelor occidentale cum că atacurile ruse au înrăutățit situația civililor din Alep, unde are loc o ofensivă aeriană și terestră a forțelor pro-Assad. ”Scopul lui Putin este să sprijine ofensiva trupelor siriene către zona controlată de ISIS. Alep era o piedică pe acest drum, pentru că orașul este controlat de forțele opoziției”.