Fosta directoare a Liceului „Dimitrie Bolintineanu” rămâne în arest

Curtea de Apel Bucureşti a decis marți că fosta directoare a Liceului „Dimitrie Bolintineanu”, Costica Vărzaru, acuzată de trafic de influenţă în cazul examenului de bacalaureat, rămâne în arest. Magistrații au respins astfel recursul faţă de măsura arestării preventive. Hotărârea este definitivă. Costica Vărzaru, demisă din funcţie în ziua percheziţiilor la acest liceu, a fost arestată […]

De cotidianul.ro - Autor

Curtea de Apel Bucureşti a decis marți că fosta directoare a Liceului „Dimitrie Bolintineanu”, Costica Vărzaru, acuzată de trafic de influenţă în cazul examenului de bacalaureat, rămâne în arest. Magistrații au respins astfel recursul faţă de măsura arestării preventive. Hotărârea este definitivă. Costica Vărzaru, demisă din funcţie în ziua percheziţiilor la acest liceu, a fost arestată […]

Curtea de Apel Bucureşti a decis marți că fosta directoare a Liceului „Dimitrie Bolintineanu”, Costica Vărzaru, acuzată de trafic de influenţă în cazul examenului de bacalaureat, rămâne în arest. Magistrații au respins astfel recursul faţă de măsura arestării preventive.

Hotărârea este definitivă.

Costica Vărzaru, demisă din funcţie în ziua percheziţiilor la acest liceu, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, în 2 iulie, de Tribunalul Bucureşti, fiind acuzată de trafic de influenţă în scopul fraudării examenului de bacalaureat.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a susținut în propunerea de arestare preventivă a Costicăi Vărzaru că, în 12 iunie, procurorii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare de mită de către angajaţi ai Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” şi de luare de mită de către membrii comisiei de supraveghere de la examenul de bacalaureat care se susţine la acest liceu.

Potrivit procurorilor, în semestrul al doilea al anului şcolar 2012-2013, Costica Vărzaru a pretins şi primit bani de la elevi care urmau să susţină examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie, promiţând că va interveni la membrii comisiei pentru a le facilita promovarea examenului.

Sumele de bani, în cuantum de 500 de euro de elev, reprezentând costurile pentru petrecerea de absolvire şi «cheltuieli» pentru examenul de bacalaureat, ar fi fost fost strânse prin intermediul diriginţilor claselor terminale. 

Banii ajungeau, potrivit anchetatorilor, la Costica Vărzaru, care se angajase să „relaţioneze” cu profesorii supraveghetori de la probele scrise ale examenului de bacalaureat. Banii erau daţi fie direct, fie disimulat, puşi în pachete de ţigări, ziare sau reviste, ce erau lăsate pe catedrele supraveghetorilor.


Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.