Fostul fotbalist Toni Doboş este suspect într-un dosar disjuns din cel cunoscut cu numele de „Valiza”, în care este cercetat pentru luare de mită, potrivit site-ului Mediafax, care citează surse judiciare.
Potrivit surselor citate, cauza în care este vizat Doboş este disjunsă încă de la momentul trimiterii în judecată a inculpaţilor din dosarul „Valiza”, însă ancheta a stagnat din cauza stării grave de sănătate a fostului jucător de fotbal.
Aceleaşi surse au precizat că anchetatorii au reluat, recent, investigaţiile şi procedurile judiciare din dosarul lui Doboş şi l-au chemat pe acesta, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a-i aduce la cunoştinţă învinuirea – luare de mită.
La ieşirea din sediul central al DNA, Toni Doboş a declarat că are calitatea de suspect într-un dosar al Direcţiei, fără a oferi alte informaţii.
În 4 iunie 2013, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.