Fostul judecător CCR Tudorel Toader a afirmat, luni, la Digi24, că cel mai probabil proiectul privind pensiile speciale ale magistraților, adoptat de Guvern prin asumarea răspunderii în Parlament, va trece de controlul constituțional și va intra în vigoare.
Fostul ministru al Justiției consideră că opoziția din Parlament nu a atacat aceste modificări legislative prin moțiune, dar a făcut-o doar pentru restul de patru pachete asumate, „din considerente politice, electorale”.
„Cred că măsurile pe care le-a luat Guvernul sunt de competența Guvernului. Curtea Constituțională nu verifică conținutul reglementării, oportunitatea reglementării, ci aspectele de constituționalitate, respectarea valorilor, principiilor, exigențelor constituționale. Am văzut ce spune Înalta Curte – statutul judecătorilor, predictibilitatea legii, că se schimbă de la un an la altul, ceea ce este adevărat.
Nici eu nu cred că-i corect ca un magistrat să se pensioneze la vârsta primei maturități socio-profesionale, iar cuantumul pensiei e discutabil. Curtea trebuie să vadă dacă se respectă acea exigență, că pensia în cuantumul ei să fie cât mai aproape de salariul celui aflat în funcție.
Dacă ne uităm la deciziile anterioare ale Curții, la conținutul legii, e conținutul criticii formulat de Înalta Curte, tind să cred că proiectul de lege va trece de Curtea Constituțională, va fi promulgat de președinte, intrat în vigoare și va produce efecte juridice. Doar trebuie o majoritate sensibilă. Dar am mai trăit vremurile când erau decizii cu cinci la patru”, spune fostul ministru al Justiției.
Orice decizie din partea Curtii Constitutionale e compromisa definitiv in fata poporului.Deciziile ei morlalmente vor fi nule indiferent care vor fi ele.