Fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean, ia partea Guvernului în privința proiectului Legii carantinării şi izolării și îi contrazice pe social-democraţi, care spun că actul normativ încalcă drepturile. Zegrean le dă și un pont guvernanţilor: dacă nu va fi adoptată, Legea 55 le permite, oricum, să pună oamenii în carantină şi izolare, dar rămâne nerezolvată problema internării medicale.
„ Ce a venit de la Guvern la Cameră, era ok. Ce au făcut la Cameră a complicat lucrurile şi acum, dacă le mai complică şi la Senat, o să fie un dezastru. Dacă îi dau drumul aşa cum a plecat de la Cameră, are şanse uriaşe să treacă (de CCR – n.r). Prea mult se vorbeşte, se dă apă la moară celor care sunt sceptici în legătură cu existenţa acestei epidemii. Astea trebuiau scrise de mult. Nu când eşti cu focul în casă, te gândeşti cum să-l stingi”, a declarat Augustin Zegrean, fost preşedinte CCR.
Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a spus, luni, că proiectul de lege ce vizează carantina și izolarea nu va fi votat în Parlament până când premierul și ministrul Sănătății nu vor veni „să lămurească toate aspectele în discuție în acest moment”.
„Îşi bat capul de pomană, oricum n-o îndreaptă ei în Parlament, de obicei, legile se strâmbă, nu se îndreaptă“, a mai susținut Zegrean.
Protectorul mafiotului turnător petrov beshitu, smenarul eratelor date noaptea ca hotii, mucles mizerabile.