Cîtă ipocrizie, mon cher!

Fostul preşedinte al FDGR, apărat de preşedintele Institutului „Elie Wiesel”

Aproape toţi cei care au scris despre FDGR ca moştenitor al organizaţiei fasciste „Grupul Etnic German” s-au întrebat de ce nu a reacţionat niciodată Institutul „Elie Wiesel” în această chestiune, ştiindu-se că preşedintele acestuia, Alexandru Florian, este foarte activ atunci cînd este vorba despre condamnarea lui Mircea Vulcănescu şi a celorlalţi mari intelectuali români condamnaţi de regimul stalinist pentru pretinse legături cu Mişcarea legionară.

Şi iată-l acum pe acelaşi Alexandru Florian care sare la gîtul coreligionarului său Ilan Laufer, pentru a-l apăra pe Klaus Iohannis, nimeni altul decît fostul preşedinte al FDGR-ului care a moştenit „Grupul Etnic German”!

Ilan Laufer declarase marţi seara că „refuzul președintelui Iohannis în ceea ce mă privește este un nou act de antisemitism și vreau să atrag atenția asupra fenomenului neîncetat de antisemitism pe care l-a demonstrat neîncetat în ultimul an președintele Klaus Iohannis”.

La numai cîteva minute, Alexandru Florian s-a şi ghemuit la picioarele Preşedintelui cu o declaraţie la Digi 24: „Am citit declaraţia de presă a domnului Laufer. Eu cred că, pe de-o parte, este o reacţie emoţională a domnului Laufer care nu se aştepta şi poate că nimeni nu se aştepta sau foarte puţină lume se aştepta ca drumul său spre o poziţie de demnitate publică, de înaltă demnitate publică, să fie frânat brusc şi atunci a avut această reacţie, zic eu, emoţională, iar pe de altă parte, mesajul cred că se înscrie în tonul ridicat al dialogului care este între cele două palate de mai multă vreme”!

Întrebat de jurnalistul #Rezist Moise Guran dacă declaraţia lui Ilan Laufer face rău comunităţii evreieşti, Alexandru Florian s-a eschivat printr-un răspuns ciudat: „Atâta timp cât această declaraţie este o declaraţie cu caracter politic, v-am spus, dată într-o anumită stare de emoţie puternică, cred eu, nu cred că are un impact. Dar dacă vreţi să ştiţi, exact opinia, v-am recomandat să îl întrebaţi pe domnul preşedinte Aurel Vainer. Eu sunt directorul unei instituţii publice”.

Totuşi, Alexandru Florian a explicat într-un fel şi motivul pentru care se situează de partea lui Klaus Iohannis, şi anume faptul că preşedintele României este coautorul proiectului „Muzeul Holocaustului din România”: „Poate o să vi se pară paradoxal dumneavoastră şi ascultătorilor dumneavoastră, atât Preşedinţia, cât şi Guvernul, sunt coautori, aş putea să spun, în proiectul naţional de constituire a Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor din România şi a Holocaustului, proiect pe care Guvernul României l-a … ne-a mandatat pe noi, Institutul „Elie Wiesel”, să îl punem în practică. Aşa încât eu consider că este o declaraţie cu mult iz politic şi atâta tot, nu trebuie să ne îngrijoreze”. În traducere: dacă Iohannis ne-a dat una dintre cele mai mari şi mai frumoase clădiri din Bucureşti pentru un muzeu care să vorbească despre holocaustul din România, ce mai contează că un român de religie iudaică îl acuză pe Iohannis de antisemitism?

Culmea este că şi Radu Ioanid, fratele lui Alexandru Florian, care este directorul unui departament din cadrul Muzeului Holocaustului din Washington, aduce acelaşi argument în apărarea lui Iohannis şi în minimalizarea declaraţiei lui Ilan Laufer: „Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi Holocaustului este o iniţiativă care a fost susţinută foarte puternic de cei doi poli importanţi de putere din România, care nu sunt neapărat în armonie, ca să mă exprim delicat – este vorba de preşedintele Iohannis şi de preşedintele Parlamentului, domnul Dragnea. Domnul Iohannis şi domnul Dragnea au fost, fără să se coordoneze, într-o similitudine în ceea ce priveşte acest proiect important, pe care eu îl consider o viitoare carte de vizită fundamentală a României. În condiţiile acestea, eu cred că în focul luptei politice din România se fac tot felul de declaraţii exagerate. Trebuie să facem un pas înapoi şi să vedem ce e în spatele lor”.

În declaraţia de la Digi 24, Alexandru Florian îl îndemna pe Moise Guran să-l întrebe pe Aurel Vainer, preşedintele Comunităţii evreieşti din România, despre impactul declaraţiei lui Ilan Laufer la adresa lui Klaus Iohannis. Un răspuns de la Aurel Vainer nu avem încă, dar ne amintim de reacţia sa atunci cînd vicepremierul îl acuza tot pe Klaus Iohannis de antisemitism în urmă cu două luni. Cităm de pe Hotnews: „El [Aurel Vainer, n.n.] a mai precizat că Federația Comunităților Evreiești din România „a avut și are relații de lucru excepționale” cu Forumul Democrat al Germanilor din România, care pot fi un exemplu de „bună pace și înțelegere” și în Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale, unde, împreună cu deputat Ovidiu Ganț, a fost construit un „parteneriat solid, bazat pe respect reciproc și amiciție”.

Să nu fi ştiut Aurel Vainer de documentul pe care „Cotidianul” l-a publicat zilele acestea, în care un reprezentant al „Grupului Etnic German” vorbeşte despre intervenţia acestei organizaţii pentru ca toate autorizaţiile de comerţ ale evreilor să fie ridicate, iar magazinele acestora să fie „preluate de ei”? A verificat în lista de retrocedări a FDGR dacă nu cumva acolo figurează şi aceste magazine de care au fost deposedaţi cetăţenii evrei în timpul războiului pentru ca, dacă există astfel de situaţii, să se opună? Căci iată documentul publicat de „Cotidianul”:

Nu este treaba noastră să arbitrăm între Ilan Laufer, Alexandru Florian, Radu Ioanid şi Aurel Vainer în acest război al declaraţiilor pro sau contra Klaus Iohannis, dar nu putem să ne abţinem în a sublinia conotaţiile care privesc contextul mai larg al procesului prin care „Forumul Democrat al Germanilor din România” (FDGR) a devenit moştenitorul şi succesorul „Grupului Etnic German”, căci una dintre acuzaţiile la adresa României a fost tocmai existenţa pe teritoriul ţării a acestei organizaţii fasciste, ai căror membri erau înscrişi în „Waffen SS”, din care a făcut parte chiar primul preşedinte al FDGR, Paul Philippi (vezi amănunte pe https://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Philippi)!

Pentru a înţelege, totuşi, cîte ceva despre ciudata atitudine a lui Alexandru Florian, preşedintele Institutului „Elie Wiesel”, a lui Radu Ioanid, director în cadrul Muzeului Holocaustului din Washington, a lui Aurel Vainer, şeful Comunităţii evreieşti din România, ar trebui poate să adresăm cîteva întrebări legate de lipsa de reacţie a lor  în următoarele situaţii recente:

– cînd Klaus Iohannis a vorbit despre „afaceri secrete cu evrei”,

– cînd Iohannis s-a opus mutării Ambasadei României la Ierusalim

– cînd Ludovic Orban a depus o plîngere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă pentru că a fost în vizită oficială în Israel?

Fără un răspuns clar la aceste întrebări, rămîne impresia că reprezentanţii comunităţii evreieşti din România sînt interesaţi mai degrabă de propriile interese decît de cele generale pe care spun că le reprezintă. Iar această variantă este susţinută şi de lipsa de solidaritate de acum cu coreligionarul lor, Ilan Laufer, care spune că refuzul preşedintelui Iohannis de a-l numi ministru ar fi un act de antisemitism.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 17
Ion Spânu 1818 Articole
Author

22 de Comentarii

  1. pai daca uita ce au patit, e fix treaba lor.. Asa a fost si-n al 2-lea razbel, multi au crezut ca sunt intangibili ca au diamante pe mana, ca au pe ma-sa si pe ta-su… Ori n-au invatat nimic, ori e politica dusa la extrem…

  2. Iar esti pe rosu,Spanule!Pana la urma totul se plateste,inclusiv dejectiile tale anti-germane si anti-semite!

    • boulene, esti prost informat; cei doi corifei sunt odrasle de cominternisti. Ce te asteptai ? sa fie corecti ? Ai vazut cominternisti corecti ? sau iti e dor de „Profesorul” Brucan ? puneti bre mana pe carte, inainte sa va dati cu parerea

    • De ce crezi ca e pe rosu ?
      Poate fi si ticalos… foamea de bani este destul de mare in ziua de azi… sau poate o fi trecut de partea Marelui Orient ? Euroasia ?

  3. oricum i-ai intreba pe stimatii reprezentanti ai comunitatii, biznisul ramane tot biznis.pana la noi ordine e bine sa nu se supere nici unii si nici ceilalti, sa fie bine sa nu fie rau dar biznisul sa continue asa cum s-a oferit.

    • asa au zis si cand era treaba oabla.. S-au culcat pe-o ureche si au murit 6 Milioane de Oameni. Uitati-va in arhivele istorice, la fel, cei de la varf erau orbi, surzi…

    • 270 de mii din toate etniile, rasele si religiile.
      Numarul „lor” a crescut de la inceputul razboiului pana la sfarsit.
      6 milioane nici nu erau in Europa – mai terminati cu prostiile!
      American Jewish Committee Bureau of the Synagogue Council, 1939 — 15,600,000
      World Almanac USA, 1947, pg. 748: World Jewish Population — 15,690,000
      —————–
      Nu a fost gasita nici o instalatie de gazare si nici un document despre aceasta minciuna propagandista religioasa.
      1. Israeli Minister „We always use the anti-Semitism trick or bring up the Holocaust”
      https://www.youtube.com/watch?v=uW3a1bw5XlE
      2. Mainstream Holocaust Narrative ‘Substantially, if not Entirely, False’
      https://russia-insider.com/en/mainstream-holocaust-narrative-substantially-if-not-entirely-false-editor-top-us-conservative-site
      3. Anne Frank’s diary: Another holocaust myth?
      http://www.thetruthseeker.co.uk/?p=4297
      De Gaulle, Churchill, Eisenhower si-au scris memoriile si nu exista nici macar o mentiune desre pacaleala/excrocheria secolului care a aparut dupa Nuremberg, datorita bolsevicilor sovietici, adica tot de-ai lor – FARA PROBE. A fost umflata minciuna de la Jimmy Varter care a promovat termenul religios .

  4. „Arhivarul” amenintà un ziarist ! Îl amenintà pe Ion Spânu!Probele aduse de ziarist în argumentarea subiectului sunt numite „dejectii” si Ion Spàanu amenintat cà totul se plàteste!

    De ce publicà ziarul „Cotidianul” astfel de incitatii la violentà?

  5. Observam clar ca domnul Spanu face propaganda antisemita in mai multe articole. O face din constiinta sau o face pe bani?

    • @ jupane, o face pe bani, evident, dar se pare ca si mostenit ceva genetic de la inaintasi, e roman verde ce naiba, se poate altfel???
      by the way, in prostia lui a luat o teapa cat prostia lui cu care se etaleaza…
      da’ vorba tomanului: bani sa iasa…

  6. mda, mare nume de evreu domunul Florian… 🙁
    In balanta, contrapondere, watevaaa, trecand peste fonetica, cati a pierdut dl Florian, pt ca dl Ilan a spus….?!

  7. si comunitatea evreiasca are tradatorii ei….mai ales cei ajunsi la varf. Floria, Florian….?

  8. 2.Continui citarea din articolul menţionat:

    „Cine l-a mandatat pe domnul Iohannis Klaus Werner să transmită, prin comportamentul său, mesaje de învinovățire a întregului popor român? Participant la Holocaust poate a fost bunicu’-său care s-a înrolat voluntar în Waffen S.S.! Bunicii mei nu au omorât evrei și nici nu i-au trimis în lagărele germane, ca să fie foarte clar!!!” (…) „Adică antecesorii și neamurile lui înrolate în Waffen S.S. i-au ucis pe evrei prin lagăre și pe front, dar vinovați sunt românii din colonia peste care a fost numit Gauleiter!”

    „Altă nedumerire – asupra căreia apologeții holocaustului păstrează o tăcere de mormânt – este că Hitler a avut în armata sa și soldați evrei.”

    „Care sunt scopurile insistenței cu care Klaus Iohannis bântuie muzeele holocaustului din Israel și S.U.A., fără să rateze unul și promisiunile pe care le face evreilor de acolo? Unul ar putea fi colonizarea României de către evrei, așa cum arată profesorul Ion Coja în articolul său pomenit mai sus. Un alt scop poate să fie și acesta: „Încă din 1993, la Ministerul Afacerilor Externe s-a depus o cerere de către unele organizații evreiești, pretinzându-se plata unei despăgubiri de 1,5 miliarde de dolari pentru Holocaust. Nu se știe dacă i s-a dat sau nu vreo rezolvare. Ceea ce se știe este că s-au intensificat continuu presiunile asupra guvernului, ajungându-se ca astăzi culpa României pentru holocaust să fie legiferată, iar orice alt punct de vedere să devină un delict. În acest timp, activele țării au ajuns în mâna străinilor“.”

  9. 3. În fine, ultimul citat semnificative:

    „Insistența cu care Klaus Iohannis promoveză idea holocaustului săvârșit de români împotriva evreilor atestă clar că el, Iohannis, nu reprezintă interesele țării în fruntea căreia se află, ci interese străine și ostile poporului român! Iată și argumente suplimentare: Klaus Iohannis a numit doi evrei în fruntea celor mai importante servicii secrete. Eduard Raul Hellvig (S.R.I.) și Mihai Răzvan Ungureanu (S.I.E.) sunt de etnie evreiască și au fost angajați/bursieri ai evreului ungur din S.U.A., George Soros alias György Schwartz. Românii au ajuns să se teamă până și să-i numească evrei, de parcă ar fi un secret de stat sau ceva rușinos! S-a ajuns pur și simplu la terorizarea românilor, prin poliția gândirii numită Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.), încât oamenilor le este frică să spună despre cineva că este evreu, ca să nu fie acuzați de antisemitism.”

    Sper că e clar de ce FDGR-ul şi F.C.E.R. se înţeleg atît de bine, atunci cînd la mijloc e vorba de restituiri de imobile şi de plata de despăgubiri. În definitiv, Hitler a fost evreu. Şi alţi demnitari nazişti au avut origine evreiască. Aşa cum reiese de aici:

    https://www.quora.com/Were-there-any-high-ranking-Nazis-with-Jewish-ancestry

    Un lucru e sigur: bunicul lui Klaus iohannis se răsuceşte în mormânt când vede comportarea nedemnă a nepotului său.

    • Pentru Groparu : Imi place tot ce ati scris. Dar sunt de parere ca ultima fraza ar putea sa nu corespunda „presupusei realitati”a bunicului, „de dincolo”… Pentru ca daca bunicul , ca atatia alti nemti a facut evreilor ceea ce stim, acum, vazand ce face nepotul,bunicul poate-si freaca mainile de mandrie pentru odrasla-nepot ce o are…
      Oricum, inca o data, se demonstraza ca in orice natie exista patrioti si tradatori de neam. Pe tradatori ii intereseaza doar bunastarea lor care e data de bani. Desi este guvernul lui Dragnea cel care i-a ajutat pentru Muzeul Holocaustului, pentru ca Iohanis nu are bani de dat in calitatea sa de presedinte, comunitatea evreiasca se pune de partea lui Iohanis… Scarbos, nu se mai poate crede in nimic si in nimeni. Totul se reduce la bani.

  10. Nu stiu daca KWI este antisemit, dar sunt convins ca este antiroman, si asta mi se pare mai grav !

  11. Acum citesc acest articol f.interesant.Fata de asa zisele declaratii ale acestora-Alexandru Florian, Radu Ioanid, Aurel Vainer, care sunt pe directia minciunilor si falsurilor la adresa Ro, am ajuns noi sa le aparam coreligionarul, pe dl.Ilan Laufer ? Desigur ,pt.ca-interesele lor se imbina perfect cu ale FDGR recte iOhannis si Ilan Laufer vine sa „zdruncine” coalitia „fraterna” a acestor structuri incalecate pe Romania si statul roman !Ei n-au popoare si nu le pasa de ele ,ei sunt niste „elite”in functii cheie ce fac orice alianta si politica murdara dupa ce s-au vazut in functii si si-au dat legi de „org si functionare”, au obtinut hotarari judec si ordonante de clasare- cine sa le smulga inapoi raptul construit cu plan, migala si incalcarea Istoriei, vietilor umane si legilor tarilor cum este Romania ? Cu banetul lor de care poporul roman, evreu ,american habar nu are cumpara orice, inclusiv tarile acestor popoare !Ceea ce au si facut !Coloana vertebrala a Romaniei a fost strivita, a ajuns si „coautoare de holocaust”! Aceste javre intrebate si raspunzand „ciudat”sunt ciudate ele insele,asa cum isi baga BOTUL in sangele si sacrificiile poporului roman !Stima pt. domnii @gheorghe,@Groparul ,stima dlui Ion Coja din care se citeaza !Stima pt. dl Spanu care nu accepta masluirea adevarului si batjocorirea valorilor culturale romanesti.Iubitorii de adevar trebuie sa sape adanc si sa nu lase generatiile viitoare in disperare si umilinta.Si generatiile prezente trebuie sa fie atente la falsul si minciuna mai mari ca oricand ,astazi.De comun acord,ei deposedeaza Ro de bunuri si valori, mai lacomi, tot mai lacomi.Aurul curge peste ei si aceasta este cheia ce explica crima si genocidul adus de „parteneriatele”multiple constand in subdezvoltare si suprapunere de institutii straine ,peste Statul Roman.

  12. Alogenii se apara intre ei. Noi, romanii ne mancam intre noi precum cainii. Sa nu ne vaietam, ca ne meritam soarta!

  13. Da , rahatul trebuie rapid ingropat. N-avem voie sa scotocim „retrocedarile ” catre FDRG , ca s-ar putea apoi sa vedem si „retrocedarile” catre diverse entitati evreiesti , facute cu tot atita „indreptatire”.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.