Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul este noul Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în urma votului primit marţi în cadrul Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, transmite Monitorul de Neamţ. Arhiereul s-a bucurat de încrederea majoritătii electorilor, în cadrul şedinţei mai marilor BOR. „PS Ioachim Băcăuanul a devenit astfel primul arhiepiscop ales al acestei eparhii, de la ridicarea ei de la rangul de episcopie la cel de arhiepiscopie, în anul 2009“, a menţionat părintele Constantin Gherasim, purtător de cuvînt al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Contracandidatul sau a fost PS Calinic Botoşăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Functia de arhiepiscop rămăsese vacantă din 4 noiembrie, cînd a murit PS Eftimie Luca.
PS Ioachim Băcăuanul, 60 de ani, a intrat ca frate la Mănăstirea Sihăstria in 1971. Între 1970 si 1975 a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamţ, iar între 1975 şi 1976 a îndeplinit serviciul militar în localitatea doljeană Pleniţa. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, apoi, în 1980 a fost tuns în monahism, la Mănăstirea Bistriţa, primind numele de Ioachim. În 1982 a fost hirotesit arhidiacon de PF Patriarh Teoctist şi apoi transferat la Centrul Eparhial de la Iaşi, unde în 1990 devine secretarul noului Mitropolit al Moldovei, IPS Daniel, actualul patriarh. Pe 1 ianuarie 1991 a fost hirotesit protosinghel, între 1991 – 1994 a urmat cursurile de doctorat la Institutul Saint Serge din Paris şi cursurile de limba franceză la Universitatea din Sorbona. A devenit arhimandrit pe 21 iunie 1998 şi pe 1 mai 2000 a fost hirotonit în treapta de arhiereu.