(FOTO) După carantinați, potopul

Mormane de gunoaie au rămas în urma persoanelor care au primit cazare în spaţiile de carantină ale Primăriei Galaţi. Unele apartamente au fost inaugurate recent.

De la declanşarea epidemiei, acestea au fost folosite pentru persoanele care trebuie să stea în carantină. La finalul celor 14 zile de izolare, angajaţii Primăriei Galaţi şi ai Direcţiei de Sănătate Publică au constatat dezastrul.

„Nu vreau ca prin această postare să aduc atingere celor care au stat în carantină și care au avut un comportament decent. Sunt obligat să aduc în fața dumneavoastră însă și comportamentul de un primitivism înfiorător al unor așa-ziși cetățeni cărora li s-a pus totul la dispoziție pe perioada carantinei și care au înțeles că trebuie să-și bată joc de România, de Galați și de munca unor oameni dedicați. Pentru exemplificare voi posta 14 poze cu felul în care au fost primiți și 26 poze cu dezastrul lăsat în urma lor. Mai lansez o temă de discuție: Cum Doamne iartă-mă aflu de oameni cărora li s-au anulat biletele de avion plătite de către ei personal, neputând ajunge în țară, iar unora li se pun la dispoziție curse de avion umanitare, autocare, dube, etc? Nu cumva anumite țări profită de pandemie ca să-și facă curățenie în ogradă? Nu mai sunt cu toții cetățeni europeni?”, a scris pe Facebook, viceprimarul Picu Apostol Roman.

În fotografiile postate de reprezentanţii Primăriei Galaţi apar locuinţele aşa cum arătau înainte şi după ce au fost folosite ca spaţii de carantină. În numeroase locuinţe au fost descoperite mormane de gunoaie, resturi alimentare, bidoane de bere şi mucuri de ţigară aruncate la întâmplare. De asemenea, pe holurile clădirii şi în apartamente multe bunuri au fost distruse.

TOATE FOTOGRAFIILE MAI JOS

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8527 Articole
Author

22 de Comentarii

  1. Stimate Dle Cornel Nistorescu! Acesta e hal de articol? Aceasta Dna se crede la Stalingrad! Adica Ioana Radu! Scrie articole peste articole,pana la satietate! Intre Domnia Sa si Dl Marchiecici e o distanta ca de la Videle pana la Steaua Polara! Imi este profund rusine cu o asemenea persoana! De ce nu ii desfaceti contractul de munca? Isi bate efectiv joc de Domnia Voastra! E incredibila aceasta persoana! Speach less….

  2. Diferenta intre Dna Ioana Radu si dl Marchievici este ca de ls pamant la luna Vedeti si dvs calitatea articolelor intre cei doi

  3. Da, domnule ”Cornel”.
    Doamna sau domnisoara Ioana doar asa stie si POATE SA SCRIE!
    Traiasca facebook-ul!
    Aprob propunerea dumneavoastra.

  4. pai cum ati vrea sa fie? Ala e arest nu carantina. Cand stii ca esti nevinovat si esti arestat pe nedrept te revolti.
    De ce dracu au bagat carantina institutionalizata? Nu e normal,nu se intampla nicaieri asa ceva. Plus ca se cheltuie vreo 3 milioane de € pe zi,bani ce erau buni pt spitale si asistenta sociala…dar ce sa vezi,liberalii au pensiuni si hoteluri goale in perioada asta..

  5. Haida bre ,ce e așa greu de-nteles?Ce va mirati atâta? Printre oamenii-oameni găsim și ff multe animale cu buletin și pașaport. Nenorocirea e ca aceste animale votează .Ce vedem in poze vedem si-n grajduri.Ba poci sa va spui ca exista animale asa de bine educate ca n-ar sta în propriul rahat pt nimic în lume. La sate exista oameni care si-au educat vacile ,porcii etc inca de mici in asa fel incat sa nu doarma-n balega.Ele, animalele cu buletin ,multe dintre ele,nu știu sa scrie și sa citească, deși învățământul e gratuit!Ce pretenție s-aveți de la niște imparicopitate?E suficient sa va uitați în parlament, guvern și președinție pt a vedea rezultatele votului lor.Asta e!

  6. In propozitie este vorba de o revolta interna/ideologica a capsunarilor intorsi in tara de virus si care trebuie sa se razbune pe proprietarii de hoteluri care au furat la greu tara sa-si faca hoteluri! Paguba in ciuperci, aici este vorba de lupta de clasa care se ascute pe zi ce trece! Sa vedeti ce urmeaza! Revolutie curata! Sa fie confiscate viloaicele, pensiunile, hotelurile ,Jeep-anele si conturile peste 10.000 de euro din banci ale bastanilor care au supt sangele poporului timp de 30 de ani! Cum adicatelea, unii sunt proprietari pe ce au pe ei si altii au miliarde de euro in bunuri imobile si iahturi?

  7. curve, peşti, drogaţi, criminali, spărgători, cerşetori, traficanţi, zburătoare, toţi sunt rude de gradul 1 cu carcalacul de la 11:30…

  8. @Cornel.@Dumitru. Vedeţi că şi prietenii voştri, ultraprofesioniştii de la Digi 2 şi 1/4 au dat acelaşi reportaj. Aţi ratat avansarea de la următorul apel al bocancilor.

  9. Sa zica mersi Primaria ca nu si-au bagat si caii in apartamente,nu numai puradeii!sa zica mersi Primaria ca nu erau autori de SF,ca aduceau caprele in baie!sa zica mersi Primaria ca nu erau de la ALDE sau Pro Romania,ca dadeau si foc..

  10. Ce frumoasa este limba romana ! Daca avem „carantinati „(sic!) , atunci obligatoriu avem si „tratamentati” ! Pai, nu ? Asta ca sa nu zic ca avem si „perimetrati „(?)! Cat despre distrugerile prezentate , sa nu ne suparam ; asa se intampla cand bagi porcul in apartament ! Daca nu e civilizatie , carevasazica ,,,ca nu exista !

  11. Mie imi plac foarte mult Ioana si Magda,sunt foarte tari,chiar imi place mai mult Ioana dpdv polemic!Abia astept sa vad pe Cotidianul de azi,ceva din Taricenu,luat de pe Ferpar ..asta Faceback,un otpust cu parfum de anafura,un trilulilu la,un cucurigu gagu ,un cucurrucucu paloma, caracteristic zicerilor inubliabile ale zaharisitului
    Sper sa nu treaca ziua fara folos,ala iese dupa 19:00 la poarta

  12. Nu înțeleg ce obligație avea statul român ca să cazeze în hoteluri de 3-4 stele pe acești venetici. Sică Mandolină trebuia să-i avertizeze din timp că vor sta în carantină obligatorie la intrarea în țară iar cazarea să se facă la alegere : gratuit-în corturi la graniță, în aer liber, sănătos, cu WC-uri ecologice, sau contracost, cu plata anticipată pe 14 zile, în hoteluri. Nu le convenea niciuna dintre aceste posibilități? Valea, înapoi de unde au venit!!!De ce suntem noi, fraierii rămași în țară obligați să plătim pagubele distrugerilor făcute de asemenea animale. Chiar și porcii sau vitele ar fi fost mai civilizați decât acești Ciolannis-votanți.

  13. Maimutei i-au fost necesari citeva milioane de ani pina sa se dea jos din copac si sa ia pozitia bipeda, voi va asteptati ca maimutoiul mioritic sa foloseasca furculita si cutitul (decit poate la o bataie …) dupa numai 30 de ani de hotii, cersit, curvasareala si munca la negru prin tari (doar putin) mai civilizate ?

  14. Stimati Domni: Dumitru, Otova, Anado Taurigo..etc etc Folosesc persoana 2-a plural catre Domniile Dvs pt respect. Oricare dintre voi ii sunteti superiori Dnei Ioanei Radu. Nu are suflu jurnalistic! Un limbaj extrem de sarac in adjective…scrie la un mod subexecrabil.Daca o intreb ecuatia politropei sau sa imi faca o integrala tripla, o diagrama de momente, sau un radical de ordinul 3 Domnia sa ridica din umeri.E de toata jena…Nu am nimic personal cu Ioana Radu dar jurnalismul este o caciula prea mare pentru ea.

  15. @alan : pana mai deunazi va umflati in pene cu diaspora voastra minunata care voteaza destept. Toti stiu ca dulapul de cotroceni a fost pus acolo de intelghentia voastra informata de peste hotare. Ei stiu cine trebuie sa ne faca noua aici.

  16. Asta e nimic. Mobila e întreagă, n-a zburat nimic pe fereastă, nu necesită renovare totală să râcăie grăsimea de pe pereți pănă dau de beton. Nu s-au c×××t pe saltele sau mânjit cu c×××t interiorul.

  17. Data viitoare să-i cazeze la Grădina Zoolgică în cușcă cu babuinii, până-i cheamă Merkel înapoi la sparanghel.

  18. D-le vice-primar,acolo au fost oameni sau ANIMALE? Dupa cum arata ce a ramas in urma lor cred ca au fost ANIMALE.Acestia sunt cei din diaspora care l-au votat pe KLAUS WERNER IOHANNIS.Va dati seama ca aceste ANIMALE nu candesc cu capul,pentru ca nu-l au !!!De acceeia sunt cazati prib baraci,in LAGARE,cand merg la cules de SPARANGHEL,trimisi de VODA=SPARANGHELUL.Asta este democratia inteleasa de unii din societatea noastra.Da am fost in mai multe tari in EUROPA si am observat ca multi hotelieri evitau sa ofere cazare,cand auzeau ca suntem din ROMANIA.Acesti „DIASPORENI”,ne-au facut de ras.

  19. Oare de ce nu ma mira ceea ce vad ??? Aceasta este MAREATA DIASPORA !!! <> capsunari!!! Profesorii la care nu le ajungea leafa din tara !!! Care au votat cu cine trebuie !!! HALAL ROMANIE !!! NORMALA si EDUCATA !!!

  20. La scursurile astea se inchina Romania, ei sunt diaspora cea educata care ne invata pe noi cum e cu civilizatia occidentala, de unde sa luam lumina. Kktii astia voteaza 3 zile si sunt pupati in cur zilnic de presa aservita systemului.

  21. Nemultumitii care au poistat char cu nesintire si cu argumentge idioate mai sus… sa faca la fel – sa muneasca/stea „afara” macar juma’ de an si sa caute protectia familiei, sa vina ACASA sa evite molima din strainatate.
    Cand vine ACASA. hopa – stai izolat ca tu ne omori …!
    Si vezi ca mu se intampla nimic, doar ca stai degeaba.
    Cati din cei bagati in carantina au ajuns la sputal?… sigur, cu simptome…
    Cati au primit medicamente, asa, „la ghici” ca tot fabueaza cine vrea ce e cu agentu’ WUhan…?
    Cati au murit zDIN ACEASTA CAUZA AGRESIVA- agentul Wuhan???
    ….
    Nea Picu-le,… nici nu e casa ta, de fapt ci masura orgoliului propriu…
    Ati avut oameni care sa le asigura evacuarea gunoiului?
    Ati avut oameni care sa faca curat in camere, la WC? – ca[ci] la spital, bolnavii nu fac curat…
    De aia i-ati bagat acolo – considerati bolnavi, chiar dada a-simptomatici…, i-ati inchis ca sa nu blocati spitalele…

    Dar, ….ce sa faci cu alesi cu juma’ de creier si cu scoala lu’ Marx in cap in loc de Vietile Sfintilor?
    Mai ganditi-va si nu dati cu parul ca faceti parte dintre cei responsabili, nu dintre cei pagubiti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.