(FOTO) Kievul, tocat mărunt

Armata rusă a bombardat din nou miercuri clădiri rezidenţiale din Kiev, unul dintre atacuri afectând cartierul Şevcenko, unde cel puţin două persoane au fost rănite.

Au fost afectate de atacuri un bloc de locuinţe de 12 etaje şi o altă construcţie adiacentă, de 9 etaje.

Explozii puternice s-au putut auzi miercuri în zori la Kiev, urmate de coloane de fum negru, a constatat şi AFP, care notează că armata rusă şi-a intensificat în ultimele zile atacurile asupra oraşelor ucrainene.

Către ora locală 6:00 (05:00 GMT), cel puţin trei explozii puternice s-au înregistrat în vestul capitalei, aflată sub interdicţie de circulaţie până joi dimineaţă.

Presa nu a fost autorizată să intre în oraş, din cauza interdicţiei de circulaţie în vigoare.

Imagini și din Harkov

Recomanda 2
Author

10 Comentarii

  1. Cel mai lucid general român – cel mai bun tenismen a menționat că e bine sa stăm liniștiți și să ne vedem lungul nasului ! Un om înțelept ! …Cei care îi mănâncă limba veninoasă și pielea netăbăcită pot să- și descarce nervii prin câmpiile mănoase ale ukranilor care așteaptă îngrășăminte proaspete !

  2. Trolului (editat) de la 14:06 si 16:50 : Lasi dira veninoasa de prostie, badaranie si minciuni ca limaxul. Putina sare pe coaja ta slinoasa te-ar lecui pe veci.

  3. baiatu’ …ai habar cati money pierde CHIAR ACUM cu si prin Rusia
    cel mai mare fond national al lumii U=ala norvegian) unde-o
    sa fie asta CHEF dups ce pleac de la NATO …dizolvat `

    Nu ai ?

    Atunci cauta sa afli de ce-i pur si simplu SPERIAT omul ! 🙁

    Cfred cineva ca-n 24 martie … la ultimul cantec de lebeda al NATO …va fi ceva … sumbru ante-progozat democratilor americani
    facuti
    la ei acasa responsabili de DEEP STATE pentru piederea DIN PROSTIE LACOMA
    a Ukrainei …Rusiei ?

    MishteaUX e extraordinar … ma inchin lui ! AVE AVE ! 😀 😀 😀
    😉

    (baaah v-am zis ? )

  4. USA a incercat sa inghita Afghanistanul dintr.o bucata si …s-anecat !

    🙁

    Rusi au (inca) rabdarea sovietica desi-s CAPITALISTI pur-sange (cu mega prorietati private) si ei ca si yankeii !

  5. Unii se mira si nu inteleg …insaaaaaaaaa:

    … cu cat mai marunt …cu atat mai usor de …DIGERAT !

    🙂

  6. Nici tov. Nicolae Ceaușescu nu gesticula cu mâinile precum șeful…STOLTENBERG pt. a fi CONVINGATOR ( Alo, profilerii lui Putin ,nimic,nimic despre aceste gesturi nesfârșite , căci omul și-a pierdut cumpătul !!! – O opinie fără răutate : zici că-i Goebbels – priviți discursurile hitleristului din documentare , ce mai urla !! ; STOLTENBERG , acu’ e in direct pe DIGI24 ) ! Omul nu știe că Napoleon își studia gesturile in oglinda !?… Hai, sefu’ , fi mai impenetrabil , doar nu ești un sefut de secție de poliție !!… O decizie SANATOASA subliniată încă o dată : NATO nu va trimite trupe sau avioane in ucraina !… Si, mai ales , regiunea românească să NU ACCEPTE SA TRANZITEZE ARME spre balamucul ukranilor !! Ca sa mai stam și noi mai liniștiți ! P.S. Voluntarilor care vor sa participe la balamuc le uram drum bun ,cale bătută , rușii așteaptă să vă .ută , doar sunteți de …gen !

  7. @Rumburak … mai bine ne-ai explica noua cum naiba le „nimereste”-n prognoze
    straniu comentator la fitzuika asta … asa numitul MISHTEAUX … Arcu de Triumf

    Ai aflat ca …PUNCTUAL 😀 …EXACT :O in 24 martie se intalnste intr-o sedinta (nu chiar asa de ) extraordinara (altfel mishteaux chiara ri fi trebuit sa aiba puteri metafizice 😉 = are!) … NATO

    AUD ?

    🙂

  8. ” Dragi tovarăși și pretini , avem o VIATA MINUNATA !” …Pe forum sunt destui $ugatori de la diversi licurici , trompetele JEFUITORILOR , care acuză orice opinie obiectivă ( sic ) neutră , dar reală ! Unii habar n-au ce reprezintă bolșevic ,sovietic ( ???) sau pro- rus ! Își lasă doar balele in public considerandu-se anonimi ( niste nimicuri ) si deținătorii ” adevărului” absolut , ca niște prompteriste nesatisfăcute și pe sticla tembeliziunilor purtatoare a duhorii războiului prin procura !!! Felicitări tuturor care au curajul sa iși exprime PROPRIA OPINIE și care conștientizează CAUZELE acestei tragedii bine plănuite ( ca și PLANdemia și apoi VAXxinarea de către …BigPharma – Oare acești CRIMINALI DE RAZBOI PLANDEMIC , cu milioane de morți și zeci de miliarde aruncate pe seruri inutile , când și unde vor fi judecati și condamnați ??? ) .

  9. Mai bine te-ai uita la mercenarii adusi de Putin in Ucraina: armata cecena, gruparea Wagner si acum 40 000 luptatori ISIS.
    ,,Propunerile” lui Putin sunt de fapt o predare neconditionata, dezarmarea totala a Ucrainei, ruperea oricaror legaturi cu Occidentul si desfiintarea statului ucrainian. Cu alte cuvinte transformarea Ucrainei in pasalacul lui Putin.
    Tu ai accepta sa stai in 4 labe la ordinul unui derbedeu care te-a batut de te-a rupt in casa ta, ti-a omorat nevasta si copiii si te pune sa latri sau sa respiri numai la ordinul lui? Asta vrea Putin de la ucrainieni.
    Bine ca nu gandesc toti ca tine……[Rumburak]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.