Președintele PNL, Ludovic Orban, a fost lăsat singur în sală în fieful lui Emil Boc, susținător declarat al lui Florin Cîțu.
Orban și Cîțu au fost prezenți duminică la Comitetul Județean de Coordonare al PNL Cluj.
Cîțu a declarat că a început această cursă cu 2,3 oameni lângă el, dar că acum își construiește o echipă, despre care e convins că va deveni „echipa PNL”, apoi el a chemat pe scenă, rând pe rând, primari și șefi de filiale care îl susțin la congresul din 25 septembrie.
Orban a rămas astfel să ocupe singur primul rând de scaune al amfiteatrului.
Imediat după evenimentul prezentat de Florin Cîțu a urmat la cuvânt Ludovic Orban, care a ținut să precizeze că Partidul Național Liberal este mult mai mare.
„Salut evenimentul de prezentare a echipei candidatului Florin Cîțu, eveniment care probabil se petrece la Cluj, aproape la jumătatea conferințelor județene. Toți sunt colegii mei, îi apreciez, am colaborat foarte bine cu ei, dar îi spun și lui Florin Cîțu și echipei domnului Cîțu că PNL este mult, mult, mult mai mare decât cei care au fost prezentați pe scenă, că PNL are capacitatea de a lua decizii pentru că la baza PNL au stat membri cu coloană vertebrală, membri de caracter, membri care au dus toate bătăliile importante, care au participat la toate victoriile PNL și care, până la urmă, sunt cei care vor decide viitorul PNL”, a spus Orban.
Acesta a anunțat că până la congresul din septembrie își va prezenta și el echipa și și-a exprimat speranța că după alegeri PNL va fi „și mai puternic decât este astăzi”.
Un liberal pro-Orban, Cristian Opriș, crede că l-a identificat pe cel care i-a făcut poza.
„Să îți fie rușine, Pavel Popescu! Câtă lipsă de caracter să ai ca să pregatesti minuțios așa ceva? Să inviți presedintele PNL la conferința de alegeri, să așezi în jurul lui doar oameni fideli ție (fie din interese financiare, fie “tranșați”) pe care să îi inviți pe scenă și să faci această fotografie? Ce ai vrut să arați cu asta? Grav este că acel “coleg” lipsit de caracter de pe scenă, care a făcut această poză a avut grijă ca ea să apară și la TV… Cât tupeu mai aveți să vă victimizați și să aruncați cu venin (si mai nou cu dosare penale) în susținătorii președintelui Ludovic Orban?Azi, prin acest gest grobian, nu ați făcut altceva decât să adunați în spatele președintelui și mai mulți liberali care vă vor spulbera în 25 Septembrie! P.S.: (pentru cel de pe scenă care a făcut aceasta poza și a trimis-o presei) Să îți fie rușine!” a scris pe Facebook liberalul pro Orban, Opriș, alături de fotografia care ar arăta că Pavel Popescu a fost cel care l-a pozat pe Orban de pe scenă.


VIDEO
Sedusa (de catre servicii) si abandonata …