(FOTO/VIDEO) Minunea Învierii la balcoane sau sfidând ordonanțele militare

Nevoiți să stea acasă din cauza restricțiilor pentru coronavirus, mulți români au ieșit sâmbătă noapte la geamurile caselor cu lumina Învierii, au cântat  „Hristos a Înviat” și li s-a răspuns.

Cei care locuiesc lângă biserici au stat la geam să urmărească slujba de Înviere.

Trinitas TV, televiziunea Patriarhiei, propusese ca în noaptea de Paște românii să cânte „Hristos a înviat” la balcoane sau în curțile caselor, în condițiile în care în acest an la slujba de Înviere nu a fost permis accesul credincioșilor, iar lumina sfântă le-a fost adusă acasă. Inițiativa a prins, mulți români dându-i curs.

Alții în schimb au ales să sfideze restricțiile, petrecând ca altădată în stradă.

Zeci de persoane din localitatea Munteni, judeţul Galaţi, spre exemplu, au fost amendate după ce sâmbătă noapte au incendiat mai multe cauciuri în stradă şi au petrecut în jurul focului, transmiţând live pe Facebook.

Ajunşi în localitate, polițiștii au constatat că, în mijlocul unei străzi, în jurul unor cauciucuri ce ardeau cu flacără deschisă, se afla un grup de persoane care se manifestau zgomotos şi care, la vederea echipajelor de poliţie, au fugit în curţile locuinţelor.

Au fost identificate 20 dintre persoanele care au participat, fiind sancţionate contravenţional pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3/2020, fiecare cu amendă în valoare de 20 000 de lei.

Nu a fost însă singurul eveniment de acest gen.

Și în localitatea Vizurești din Dâmbovița, zeci de oameni au sfidat restricțiile impuse de ordonanțele militare și au petrecut în fața cimitirului. Cheful a fost stricat și aici de Poliție.

Șapte persoane au fost sancționate cu suma totală de 13.000 de lei, însemnând o amendă în valoare de 1.000 lei și 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 lei, potrivit purtătorului de cuvânt al MAI.

Ploaie de amenzi în noaptea de Înviere

Vizuresti petrecere in cimitir

DÂMBOVIȚAAȘA CEVA NU S-A MAI POMENIT!La miezul nopții, petrecere în cimitir cu manele la maximum! Poliția a intervenit și a pus la pământ toți petrecăreții!Amenzi record!Detalii,aici:https://www.mditv.ro/asa-ceva-nu-s-a-mai-vazut-paranghelie-de-zile-mari-la-vizuresti-in-dambovita-petrecaretii-au-trezit-tot-satul-cu-boxele-in-cimitir-distractia-s-a-terminat-pe-burta-iar-masa-si-dansul/

Publicată de MDI TV pe Sâmbătă, 18 aprilie 2020

(w670)

Bistrițenii și-au petrecut noaptea de Înviere în case

Publicată de Observator Bn pe Sâmbătă, 18 aprilie 2020

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8516 Articole
Author

8 Comentarii

  1. Lumina o bagi in casa si in suflet…nu o scoti afara din casa…Cu parere de rau…niste OI.. Asa s-a intamplat si pe 10 mai cand globalistii din securitate…unii agenti ai altor state au aprins lumina globalismului din telefoane. Pralesh Buzdugan facea regia….

  2. Lumina si lumini gasim mereu pe strazi dar in suflet, fiecare are lumina proprie, doar ca trebuie sa o aprindem fiecare cand si cat trebuie!
    A devenit slogan pentru campania ordonantelor militare „Cristos a inviat!” Unde a inviat?? In ordonante militare???

  3. Cel mai tare mi-a placut de familia regala/custodele coroanei care a luat lumina printre gratiile gardului la 0,5 m de preot de parca virusul nu trece prin gardul gaurit. Puteau sa deschida poarta pentru 3 minute si s-a ia lumina la aceeasi distanta. Succesuri popor roman cu roboti in frunte!

  4. Nea Observar,n-au vrut sa scape popa pe poarta in casa…Sunt patiti.Nu mai pleca pana nu vedea cateva meleoane in mana.Pe hot il mai insfaci de urechi si il trimiti in fund pe scari pana in poarta,popa nu intelege asemenea ,,tandreturi,, si te trezesti cu el ca intra inapoi pe fereastra…

  5. N-au nicio problema cei amendati; in urma sesizarii deja facute de Avocata Poporului lor, Sovietul Suprem va declara neconstitutionale decretele privind starea de urgenta si deci si ordonantele militare

  6. Sper ca ati remarcat ca balabustele … pardon, doamnele, erau imbracate „de scandal”, dupa ultima moda pentru Paste, in halate ! In orice caz sa stiti ca prosti nu sint, daca au facut paranghelia in fata cimitirului … doar citiva pasi si ajung acolo unde ii va duce timpenia (au auzit ei ceva de (re)Inviere, da’ cred ca au inteles gresit …)

  7. Jurnalistii au nevoie de artificii care sa socheze, sa capteze atentia… Totusi este jalnic sa ne selectati din mediul virtual imagini cu niste tzigani si manelisti petrecareti pe care sa le alaturati unor imagini cu oameni izolati in propriile locuinte, oameni ce au o minima bucurie, o minima credinta in Invierea lui Hristos privind lumina unei lumanari in noaptea de Pasti…

  8. Custodele sau ,,custoada” regala nu a deschis portile, ptr ca atunci in mod sigur s-ar fi gasit un observator imbecil care sa o acuze ca a iesit pe strada fara declaratia pe propria raspundere completata, sau de cine stie ce traznaie ar mai fi acuzat-o.
    Vad ca dupa unii imbecili chiar si aia care au cantat in balcoane sunt considerati infractoriptr ca n-au stat in casa.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.