Fotografie INCREDIBILĂ în cazul avionului deturnat

Un pasager britanic care se afla în avionul companiei EgyptAir deturnat marți în Cipru și-a făcut o poză cu „teroristul” care afișa o presupusă centură cu explozibili.

Britanicul și-a propus să verifice într-un mod inedit dacă centura explozivă pe care bărbatul care a deturnat avionul amenința să o detoneze era reală sau falsă, potrivit presei britanice.

Foto: dailyrecord.co.uk

În timpul luării de ostatici, văzând că atacatorul nu părea atât de periculos, pasagerul britanic Ben Innes a decis să facă o fotografie cu acesta. În imaginea postată pe internet, se vede că atacatorul, identificat ca Seif al-Din Mohamed Mostafa, purta o centură presupus explozivă.

În vârstă de 26 de ani, Ben Innes, care locuiește în Aberdeen, Scoția, a oferit pentru The Guardian detalii despre această fotografie și despre luarea de ostatici care nu s-a soldat cu victime, relatează Agerpres.

„M-am gândit că, dacă bomba era reală, nu aș fi avut nimic de pierdut, dacă mă apropii de el”, a povestit Ben Innes, care călătorea pentru afaceri cu zborul EgyptAir. ”Și atunci mi-am spus: ‘De ce nu’?”

„După aproximativ o jumătate de oră de zbor spre Larnaca, l-am rugat să fac o poză cu el, în timp ce eram toți așezați, așteptând”, explică Ben Innes.

”De ce nu? — mi-am spus. Dacă se va detona, această fotografie oricum nu va exista”, a adăugat el, continuând: „Am cerut unui membru al echipajului să-i traducă și să-l întrebe (pe atacator) dacă aș putea face o fotografie cu el. A spus doar OK. Așa că am stat lângă el și am zâmbit, în timp ce o stewardesă a făcut fotografia”, a povestit britanicul, care a fost printre ultimii ostatici eliberați de Seif al-Din Mohamed Mostafa.

Atacatorul de naționalitate egipteană a deturnat la începutul zilei de marți un avion Airbus A-320, ce transporta 55 de pasageri și efectua o legătură între orașul egiptean Alexandria și Cairo, direcționându-l spre insula Cipru.

Motivele deturnării ar fi fost de natură personală, egipteanul dorind să-și vadă fosta soție, o cipriotă care locuiește în Larnaca.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.