Franţa şi Germania, alarmate de furia lui Trump

Berlinul i-a îndemnat miercuri pe nord-coreeni şi americani ”la reţinere”, după ”escaladarea retoricii” între preşedintele american Donald trump şi Phenian, care s-au ameninţat reciproc cu represalii militare, relatează AFP.

”Urmărim cu cea mai mare îngrijorare escaladarea în retorica în centrul căreia se află Peninsula Coreea. Situaţia este cu adevărat gravă. Îndemnă, în consecinţă, toate părţile la reţinere”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe, Martin Schäfer.

Şi Franţa îndeamnă la responsabilitate şi la ”dezescaladare” în legătură cu Coreea de Nord, întrucât riscul legat de armamentul nuclear nord-coreean există, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Guvernului, relatează Reuters.

Franţa urmăreşte ”cu îngrijorare ceea ce se întâmplă”, a declarat Christophe Castaner într-o dare de seamă, în urma Consiliului Miniştrilor.

”Noi îi îndemnăm şi pe unii şi pe ceilalţi la responsabilitate şi la dezescaladare”, a spus el. ”Franţa este pregătită să-şi ofere toate bunele oficii, pentru ca să putem găsi o soluţie paşnică, deoarece riscul există”, a continuat el.

Tonul a urcat în mod brutal între Statele Unite şi Coreea de Nord, după ce Donald Trump a promis Phenianului ”focul şi furia”, în cazul unor noi ameninţări, şi după ce regimul lui Kim Jong-un i-a replicat anunţând că ”examinează cu atenţie” un plan în vederea unui atac asupra Insulei Guam, un teritoriu american situat în Oceanul Pacific. Întrebat ce părere are despre aceste opinii ale lui Trump, Castaner a răspuns că ”nu-mi revine mie să le comentez”.

China a îndemnat miercuri la evitarea ”vorbelor şi faptelor” susceptibile să sporească teniunea în Peninsula Coreea, la o zi după ce preşedintele american Donald Trump a promis Phenianului ”focul şi furia”, relatează AFP.

”Partea chineză îndeamnă toate părţile să continue pe calea unei rezolvări paşnice a problemei nucleare în peninsula coreeană şi să evite vorbele şi faptele suceptibile să intensifice contradicţiile şi să agraveze situaţia”, a declarat Ministerul chinez de Externe.

Donald Trump, preşedintele SUA, a afirmat, miercuri, în contextul comemorării atacurilor atomice americane din Japonia şi pe fondul tensiunilor cu regimul din Coreea de Nord, că a ordonat de la începerea mandatului modernizarea arsenalului nuclear şi că speră să nu fie nevoit să îl folosească. „Primul meu ordin în calitatea de preşedinte a fost refacerea şi modernizarea arsenalului nuclear. Acum este mult mai puternic decât a fost vreodată. Sper că nu vom fi nevoiţi niciodată să utilizăm această armă puternică; nu va fi niciodată o perioadă în care să nu fim cea mai puternică naţiune de pe planetă”, a transmis Donald Trump, miercuri, prin Twitter.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.