Festivism găunos și birocrație neproductivă

Frați de sânge doar pe hârtie

Se împlinesc astăzi exact o sută de ani de când Basarabia s-a unit cu România. Oficial, toată lumea, de la politicieni și intelectuali până la oamenii simpli de pe stradă, se laudă că 2018 este Anul Marii Uniri. În spatele acestui festivism de paradă se ascunde însă o realitate deosebit de urâtă: în ultimele trei decenii, autoritățile române nu au făcut mai nimic pentru cei pe care ne place să-i numim „frații noștri de peste Prut“.

Republica Moldova și-a declarat independența pe 2 martie 1992. De atunci până acum, autoritățile române s-au mulțumit să ofere noului stat apărut pe hărțile Europei doar un ajutor formal, plasat undeva între un festivism găunos și o birocrație total neproductivă.

O istorie potrivnică

După ,Revoluția din Octombrie, când puterea politică din Rusia a fost preluată de regimul bolşevic, autoritățile de la Chișinău au decis declararea independenţei Republicii Democratice Moldoveneşti. Atunci, preşedintele republicii nou-înființate a fost ales Ion Inculeţ, iar şeful guvernului a fost numit doctorul Daniel Ciugureanu. În scurt timp, bolșevicii au instaurat acolo o stare de anarhie, agravată prin arestarea unora dintre deputaţii din Sfatul Ţării. Motiv pentru care guvernul condus de Brătianu a trimis peste Prut două divizii de infanterie şi două de cavalerie. Iar pe 13/26 ianuarie 1918, armata română, aflată sub conducerea generalului Ernest Broşteanu, a intrat în Chişinău şi a restabilit ordinea. Unităţile bolşevice s-a retras la Tighina, fără a opune rezistenţă, şi au fost neutralizate pe 7 februarie. Ulterior, pe 27 martie 1918, Sfatul Țării de la Chișinău a hotărât Unirea Basarabiei cu România. Un act istoric de maximă importanță, care a deschis drumul spre Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Ulterior, istoria potrivnică a rupt iarăși Basarabia din trupul Țării. Pe 23 august 1939, la Moscova a fost semnat Pactul Ribbentrop – Molotov, un tratat de neagresiune încheiat între URSS și regimul nazist. Un pact odios, în cadrul căruia exista și un protocol adiţional secret, care prevedea împărţirea sferelor de influenţă a celor două regimuri asupra Europei de Est. Un protocol în urma căruia, în anul 1940, România a fost obligată să cedeze către URSS Basarabia şi Bucovina de Nord. La scurt timp după semnarea acelui pact ilegal, Basarabia a fost rebotezată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, iar Bucovina a trecut în componența RSS Ucrainiene. Au urmat decenii lungi, de fapt, o jumătate de secol, în care RSS Moldovenească a fost condusă după bunul-plac al Moscovei. Cinci decenii în cursul cărora, atunci când nu au fost torturați sau uciși, românii de acolo a fost împrăștiați în toate cele patru puncte cardinale, deportați în cele mai îndepărtate colțuri ale URSS.

Declarația de Independență

În perioada sovietică, regimul de la Moscova a inventat conceptul de „popor moldovean care vorbește limba moldovenească“. La începutul anilor ’90, pe fondul prăbușirii politice a fostei URSS, Moldova de peste Prut și-a declarat independența, iar pe 27 august 1991, Parlamentul de la Chișinău a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova. Considerat drept actul  fondator al Republicii Moldova, acest document făcea referire la „istoria milenară și statalitatea neîntreruptă a românilor de la est de Prut în spațiul istoric și etnic al etnogenezei acestora“ și stabilea pentru spațiul de la est de Prut denumirile oficiale de „popor român care vorbește limba română“. Atunci, Declarația a fost adoptată, semnată și asumată de 278 de deputați, membri ai parlamentului de la Chișinău. Ulterior, la data de 2 martie 1992, Republica Moldova a obținut recunoașterea oficială a statalității și a devenit stat membru al ONU.

„Poduri de flori“ și cam atât

România a fost primul stat care a recunoscut independența Republicii Moldova. Au existat analiști care au susținut că recunoașterea nu ar fi trebuit să fie făcută sub acest nume, întrucât nu este normal să se recunoască independența unui stat care poartă mumele istoric al unui teritoriu românesc. Exact așa a procedat și Grecia atunci când Republica Macedonia și-a declarat independența. În ambele cazuri, acest tip de critici nu a contat absolut deloc.

În primii ani de după declararea independenței, economia Republicii Moldova a fost dependentă de resursele provenite din fosta Uniune Sovietică. Inițial, regimul de la București nu a făcut mare lucru pentru a remedia această situație. Mai exact, s-au organizat „Poduri de flori“. Prima manifestare de acest fel a avut loc pe 6 mai 1990. Atunci, locuitorilor din România li s-a permis ca, între orele 13.00 și 19.00, să poată trece peste Prut, fără pașaport, în Moldova care încă se mai numea sovietică. De-a lungul frontierei de pe Prut, întinsă pe circa 700 de kilometri, au fost create opt puncte de trecere, care au fost utilizate de circa 1.200.000 de români de pe ambele maluri ale Prutului. După această primă acțiune, procedurile de trecere a frontierei sovieto-române au fost simplificate considerabil. Un al doilea „Pod de flori“ s-a desfășurat pe 16 iunie1991. De data aceasta, locuitorii din Moldova au fost cei care au putut să treacă, fără niciun fel de acte, granița cu România. Cel de-al treilea „Pod de flori“ a fost organizat după 14 ani, pe 11 iulie 2015, de către Platforma Unionistă ACȚIUNEA 2012 și Mișcarea Civică Tinerii Moldovei. Acel eveniment a fost organizat pentru a-i  întâmpina pe cei 1.000 de locuitori din Moldova care porniseră în marș de la Chișinău spre București, pentru a cere Unirea Republicii Moldova cu România.

Partide pro și antiunioniste

La scurt timp după declararea independenței, în Republica Moldova s-au coagulat două curente politice: unul pro și altul antiunionist. În acest moment, Igor Dodon (foto), actualul președinte al Republicii Moldova, se situează pe o poziție strict antiunionistă. Iar declarațiile sale publice par a fi o copie fidelă a concepțiilor politice din perioada stalinistă. Într-un interviu acordat de curând unui post de televiziune, Dodon a susținut clar: „De sute de ani, cetățenii Republicii Moldova, nu de când s-a creat România, din secolul XIV, de când a apărut Moldova pe hartă, au vorbit limba moldovenească, avem istoria noastră, istoria Moldovei, avem Constituția noastră. În Constituție se spune foarte clar că în Republica Moldova limba de stat este limba moldovenească. Eu, ca om de stat, respect Constituția, așa cum trebuie să respecte toată lumea“. În weekendul trecut, la Chișinău a avut loc Marea Adunare Centenară, o manifestaţie dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Pus în fața acestei manifestări publice, același Igor Dodon a minimalizat-o, declarând că Adunarea Centenară de duminică, de la Chişinău, la care au participat şi politicieni de la Bucureşti, a fost organizată de un grup nesemnificativ de naivi, iar unionismul va dispărea şi va rămâne un „vis steril care aparţine trecutului“: „Chiar dacă unionismul a înregistrat azi un eşec umilitor, trebuie să condamnăm propagarea acestei molime politice în Republica Moldova. Astăzi, organele de forţă au demonstrat că pot asigura ordinea publică şi le mulţumesc că şi-au făcut datoria, dar pe viitor aşteptăm mai multă iniţiativă în asigurarea securităţii constituţionale a ţării“. Mai mult decât atât, reînviind parcă „stilul sovietic“, actualul președinte al Republicii Moldova nu se sfiește să amenințe pe toată lumea: „Unirea Republicii Moldova cu România înseamnă război civil. Noi, stataliştii, nu vom permite nimănui să lichideze Republica Moldova“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

14 Comentarii

  1. Trei reclame mari cât niște vaci mă împiedică să citesc articolul.

  2. intyeleg ca priviti unirea din pdv strategic. cat despre moldoveni, voi va referiti la moldovenii lui Sadoveanu. eu am ocazia sa i vaz aici la talciocul Hrusciov; vulgari, agresivi, sireti, fara cuvanr folosind cu precadere limba rusa asa ca nu ma recunosc in fratia da sanje despre care vorbiti

  3. Romanilor li s-au furat teritorii stramosesti prin clauze secrete intre criminalii geopolitici. De decenii traim rezultatele propagandei negre dusa de serviciile imperiale contra celor care isi afirma identitatea: clivaje politice continue in societate, economie nationala subminata, migratie fortata. Sa fii sef politic la Bucuresti ori Chisinau = sa fii convocat periodic pt “briefing” cu serviciile de informații hegemonice. Politicienii masluiti au impins Ro in UE – un suprastat gandit in avantajul binomului industrial francogerman, nu in avantajul natiunilor; dincolo de Prut teroarea marionetelor rusofone a lasat urme adanci. La varful Ro imperiile sustin birocrați aroganti fara sentimente naționale, fara raspundere fata de destinul nostru istoric, “proeuropeni”a caror loialitate fata de popor e egală cu zero. Interesul nostru national ne obliga, impotriva vitregiilor timpului, să negociem rational, fără rusofobie sau americanofile, cu oricine poate ajuta Ro. Sa traiesti prezentul în Ro sau în Basarabia cu vointa de apărare a identității și patrimoniului național e un semn de integritate sufleteasca. E necesar ca românii inteligenti si patrioti de pretutindeni sa isi faca datoria…

    • Pt.Codrut.” E necesar ca românii inteligenti si patrioti de pretutindeni sa isi faca datoria … ”, numai ca dupa raptul teritorial din secolul trecut : TINUTUL HERTEI, BUCOVINA DE NORD si BASARABIA DE SUD, au fost inglobate in Ucraina sovietica, iar ce a mai ramas din BASARABIA s-a itit Repubica Moldova de azi din care cauza spionii Rusiei, gen calamitatea Dodon ameninta: ” Unirea Republicii Moldova cu România înseamnă război civil. Noi, stataliştii, nu vom permite nimănui să lichideze Republica Moldova ”, nu ca noi romanii ne-am teme de o asemenea amenintare naroada a spurcaciunii amintite, dar populatia romaneasca in peste 70 de ani de ocupatie ruseasca a fost asasinata,lichidata, exterminata, iar azi in pamantul asta romanesc, romanii sunt minoritari, in locul lor rusii au adus haite si spurcaciuni de natii din imperiul Rusia care azi fac jocurile politice ale Moscovei, iar Basarabia este impanzita la greu de serviciile secrete ale Rusiei, la fel ca toate tarile in care au stationat trupe sovietice dupa razboiul 2 mondial si au facut parte din sfera de influenta a fostei URSS … ! Sanatate si numai de bine ! p.s.- sa speram ca interesele americane si rusesti din zona asta de Lume cam prost facuta sa nu farame statul national unitar ROMANIA !

    • Pt.Codrut.” E necesar ca românii inteligenti si patrioti de pretutindeni sa isi faca datoria … ”, numai ca dupa raptul teritorial din secolul trecut : TINUTUL HERTEI, BUCOVINA DE NORD si BASARABIA DE SUD, au fost inglobate in Ucraina sovietica, iar ce a mai ramas din BASARABIA s-a itit Repubica Moldova de azi din care cauza spionii Rusiei, gen calamitatea Dodon ameninta: ” Unirea Republicii Moldova cu România înseamnă război civil. Noi, stataliştii, nu vom permite nimănui să lichideze Republica Moldova ”, nu ca noi romanii ne-am teme de o asemenea amenintare naroada a spurcaciunii amintite, dar populatia romaneasca in peste 70 de ani de ocupatie ruseasca a fost asasinata,lichidata, exterminata, iar azi in pamantul asta romanesc, romanii sunt minoritari, in locul lor rusii au adus haite si spurcaciuni de natii din imperiul Rusia care azi fac jocurile politice ale Moscovei, iar Basarabia este impanzita la greu de serviciile secrete ale Rusiei, la fel ca toate tarile in care au stationat trupe sovietice dupa razboiul 2 mondial si au facut parte din sfera de influenta a fostei URSS … ! Sanatate si numai de bine ! p.s.- sa speram ca interesele americane si rusesti din zona asta de Lume cam prost facuta sa nu farame statul national unitar ROMANIA !-

  4. O tichie de margaritar care va costa enorm. RDG-ul nici acum nu a ajuns la nivelul RFG desi s-a pompat masiv in dezvoltare. Una dintre cauze este si diferenta de mentalitati, care persista cu indaratnicie. Acelasi lucru se vede si in Vietnam, si aici persistand diferentele de mentalitate, modul de a privi munca si societatea. Intre romani si moldoveni nu exista aceste diferente, ei fiind „o apa si un pamant”, dar Romania este saraca si nu stiu daca va putea duce singura acesta uriase povara. Odata cu ea vor fi importate si problemele etnice, cu rusii, cu gagauzii, cu ucrainienii … De fapt si in Germania, nemtii „rusesti” vorbesc intre ei inca ruseste. Vor mai trece 3-4 generatii pana cand se vor schimba. La fel si sasii de la noi: intre ei vorbesc inca saseste, care nu-i acelasi lucru cu germana. S-ar putea sa fie interese geopolitice, straine de noi, care sa ne impinga catre unire, dar costurile le vom plati.

  5. Ce mai tura vura. Daca se vrea reunificarea? Se poate face oricand.Majoritatea o vrem. Nimeni nu ne impiedica.Problema noastra, e ca nu vedem padurea de copaci. Odata, lasitatea, si 2,e bine sa fii vataf la infinit, peste 2 tarisoare prapadite.Amarate, ca vai de ele.
    Binele comun, e un concept prea abstract pentru smecherii ce ne conduc. Bau- bau cu rusa,ori ca vine Ivan? Nu mai tine de mult.Nici nu le pasa de noi.
    Lenea, delasarea si suficienta e singurul lucru ce impiedica orice .Aici.
    Nu depindem de nimeni ca sa cerem incuviintare cuiva.
    E foarte simplu. O facem sau nu?
    Concret.
    Nu abureli.

  6. @27 : privind Germania, nu-i chiar asa. Madam Merkel a investit în reconstructia palatelor si monumentelor imperiale (1871, Imperiul German, în Sala Oglinzilor de la Versailles) din Est. De-aia costurile reunificarii. Nu s-a „pompat în dezvoltare”, s-a pompat în mania grandorii. Si-n privinta „problemelor etnice” pe care le evoci în România, „puritatea etnica”= concept nazist. Neo-nazismul numai dupa ’89 a izbucnit în tara. Si rusii (despre care românii nu stiu mai nimic, la fel cum nu stiu mare lucru nici de propria istorie, pe care nu si-o asuma, în special atacul de la 22 iunie ’41 alaturi de Hitler + Stalingrad, unde erau în linia I de sacrificiu, si faptul ca tarii nu i s-a recunoscut, în tratatele de pace, cobeligeranta: România e-nvinsa în WW2, de unde si despagubirile de razboi, si trunchierea tarii. Si-nca. Stalin însusi pledeaza ca Transilvania sa ramâna româneasca) – rusii, spuneam, departe de-a fi o „problema” (sunt amestecuri, cu germanii, cel mai frapant, dupa Ecaterina a II a, nemtoaica, si-al ei celebru îndemn adresat concetatenilor, Drang Nach Osten, urmat de-o migratie germana masiva-n Rusia, în secolul al XVIII lea) au si-o enorma cultura proprie („grupul celor 5”, Ceaikovski, Cehov, Dostoievski … etc, etc), si-o civilizatie si arta de-a trai exceptionale. Erau (si sunt) curtati în Vest, unde si-au adus tusha de poezie si de arhitectura. „Problemele etnice” nu din cauza lor exista (ele nu exista-n Vest), ci din cauza altora, formatati. La fel cum formatati (neo-nazist) au fost, în ultima vreme, si ucrainienii. Gagauzii pe care-i evoci sunt clanuri satesti ( = izolare, conservatism, prudenta, neîncredere-n altii …)

  7. Pt.Ileana Rollason. Madame nu aiuri cu 22.iunie.1941 si zicerea: alaturi de Hitler, atunci Maresalul Ion Antonescu a fost un erou national, a ordonat eliberarea Basarabiei si alte provincii romanesti, de sub cizma sovietica, provincii luate cu japca de criminalul Stalin ! Socoteala se complica cam peste o luna cand Maresalul Ion Antonescu ordona trecerea Nistrului si implica REGATUL ROMANIA intr-un razboi de agresiune impotriva URSS si ai ALIATILOR sai: SUA si Marea Britanie( cu toate ca a fost avertizat de o parte a ofiterilor romani de aventura in care taraste tara …!) care au atras asupra ROMANIEI ticalosiiile de la 30.dec.1947, alungarea NORMALITATII adica: DEMOCRATIA, CAPITALISMUL, MONARHIA si dec.’89 imlementarea in tara noastra in locul tovarasiei a democratiei originale, in sos slinos de capitalism de cumetrie, de catre batranul edecar Ion si Iliescu impreuna cu pupilul sau, dusmanul de neam si tara, Petre Roman, care a dat liber la mega hotii si mega banditisme economice care au adus tara dupa 29 de ani in RUINA : ECONOMICA, POLITICA, SOCIALA ! In trendul asta se pare ca ne paste o ultima ticalosie faramarea statului national unitar si jefuirea resurselor solului si subsolului in dispret pentru mediu precum in cnezatele si voievodatele din feudalism ca asa vor in principal, in coltul asta de Lume cam prost facuta, muschii rusilor si ai ” colegilor americani ” impreuna cu acolitii lor … ! In rest o zi linistita !

  8. Nu am inteles ce v-a deranjat comentariul madamei Rollason si replica mea civilizata cu evenimente din istoria razboiului 2 mondial: trecerea PRUTULUI, trecerea NISTRULUI, de catre armata REGATULUI ROMANIA de comentariile noastre au fost rase … ! CE V-A DERANJAT ???

  9. @c.g.: ai fetele lui Janus, într-un raspuns dai cu mine de pamânt, si-n altul ma lauzi …ai înghitit lozinci prea repede, si-ntr-un timp prea scurt. În timp ce eu nu „aiuresc” în nici un fel. Antonescu a fost un criminal (vezi milioanele de soldati români morti în URSS în WW2, si ramasi necunoscuti, fara morminte). Împins, nu-i vorba, de la spate de nationalismul desfrânat al Garzii de Fier (de care scapa, dar nu si de xenofobia unei multimi care, din refularea de sute de ani – de la Horia, Closca si Crisan – a notiunii de popor, de unitate genetica si cultural-civilizatorie, din absenta, la fel ca acuma, a institutiilor, a statului – se dedase la molipsirea de sloganurile legionare. Vezi pogromurile, între care, la Iasi, ori, în WW2, masacrele, între care, la Odessa. Ori, toate astea + rusofobia (fiindca nu-i usor de-a fi la granitele unui imperiu. Desi. Desi fac o paranteza, fiindca Rusia si SUA sunt mai vecine decât tu si cu mine, nu le despart decât 60 de km, în Alaska. Si atitudinea SUA de-a antrena Europa-n rusofobie = atitudinea lui Hitler) = neo-nazism = spirit de revansa (necinstita, fiindca revansa poate fi si culturala, nu prin arme si antrenând sacrificii umane). Fara SUA-n spate, nici rusofobia de azi din Europa estica, renazeificarea regiunii. Pactul Ribbentropp-Molotov : Stalin stia ca Germania se pregatea de razboi. De unde, ceea ce spera sa fie un compromis : „împartim, în timp de pace, teritorii(le altora, care-oricum ar fi daune de razboi), în schimbul pacii”. Vezi si-acuma, România sub ocupatia SUA (NATO, Deveselu). Fara nici o compensatie. Sub obladuirea carora tot s-a distrus si jefuit (paduri, industrie …)

  10. @c.g. : (completare si fine). Las-o balta cu „democratia” si „normalitatea” de pâna la 1947, când se proclama republica. Când bine-au vazut ca, dupa ’89, nimeni nici macar n-a-ncercat sa revina la monarhie. Regalitatea si-acuma-i, pentru multa lume, straina de România. Nu forma de guvernamânt e, însa, importanta, ci masurile economico-sociale pe care le-ntreprinde. Ori, dupa WW2, România era la pamânt: atât în ruine, cât si falimentara, si-n plus, cu despagubiri de razboi de platit. Noroc, însa, culmea, cu sovieticii-mpotriva carora luptase 3 ani în WW2, care i-au ajutat reconstructia. Iliescu = analfabet politic. Si Petre Roman, un înfrânt. Din toate pdv. „Edecar”: stii ca-i un tablou celebru, de Ilia Repin, daca nu ma-nsel, care-asa se si cheama, si pe care ti-l si recomand, o capodopera, „Edecarii de la Volga”. Cauta-l si uita-te bine la el, la efortul fiecaruia, si la cum erau indivizii, fiindca-i un documentar, o lectie de istorie, economie, politica, ideologie, inteligenta, cultura, tot ce vrei. „Edecarii de la Volga”. De-acolo s-a pornit, în Rusia finelui secolului al XIX lea, pâna la a se ajunge la ambitiile de-azi ale lui Putin de-a deveni, în 6 ani, a 5 a putere mondiala …

  11. Toate institutiile statului roman sunt pline cu mediocri,tradatori de tara si neam!
    Sunt toti aserviti intereselor straine Romaniei!
    Lichele !

  12. Pt.Ileana Rollason.Sigur ca uneori va laud, iar daca nu suntem in acord cu ce comentati va critic. Repet: eu c.g., ca ROMAN, treceam si eu Prutul in 22.iunie.1941 sa eliberez pamantul sfant al tarii mele, atunci REGATUL ROMANIA ! Sigur dvs. aveti dreptul ca sa fiti republican, nu am inteles prea bine treaba cu Rusia de azi ca in 6 ani a ajuns a 5 putere mondiala ca asa are ambitie Presedintele Putin, sincer cred ca omul asta este o creatie a serviciilor secrete ruse care incearca sa tina Rusia ” umar la umar ” cu SUA asa cum sunt in fapt in ultimul secol ! Cunosteam semnificatia legat de ” edecar ”, dar Ion si Iliescu a fost, este si va fi cred omul rusilor, asta cred eu, a fost o unealta care au adus tara asta impreuna cu ceilalti oameni in Dealul Cotrocenilor din ultimii 29 de ani, in ruina: economica, politica, sociala si va repet inca o data: care poate fi faramata ca stat national unitar din cauza asta, ca asa vor muschii si interesele rusilor si ale ” colegilor americani ” dar si a acolitilor lor !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.