Frații Tate au scăpat de arestul preventiv

Curtea de Apel Bucureşti a decis vineri ca fraţii Andrew şi Tristan Tate să fie eliberaţi din arest preventiv, urmând ca ei să fie plasaţi în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, în dosarul în care sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.

Pe 22 martie, Tribunalul Bucureşti prelungise cu încă 30 de zile mandatele de arestare preventivă pe numele lor, însă Curtea de Apel Bucureşti le-a admis vineri contestaţiile şi i-a plasat în arest la domiciliu.

Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul a două complice – o fostă poliţistă şi iubita lui Andrew Tate.

„Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana Manuela şi Radu Alexandra Luana împotriva încheierii din data de 22.03.2023 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti. Desfiinţează în totalitate încheierea contestată şi rejudecând: În temeiul art.237 alin.1 Cpp respinge propunerea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive formulate de DIICOT privind pe inculpaţii Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana Manuela şi Radu Alexandra Luana. În temeiul art. 237 alin. 2 Cpp raportat la art. 242 Cpp, art. 202 alin.1 şi 3, 4 lit.d Cpp şi art. 218 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpaţii Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana Manuela şi Radu Alexandra Luana cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 31.03.2023, până la data de 29.04.2023, inclusiv”, se arată în decizia CAB.

Pe durata măsurii arestului la domiciliu fraţii Tate au obligaţia de a nu părăsi imobilele în care locuiesc.

Cei patru se aflau în arest din data de 30 decembrie 2022, mandatele lor fiind apoi prelungite de mai multe ori de către judecători.

Fraţii Tate, care au cetăţenie britanică, şi cele două tinere complice (Alexandra-Luana Radu şi Georgiana Manuela Naghel) sunt acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contra cost pe site-uri de profil. Din aceste activităţi, ar fi obţinut importante sume de bani.

Anchetatorii susţin că fraţii Tate racolau tinere sub pretextul începerii unei relaţii de iubire, după care le duceau într-o casă din judeţul Ilfov, unde erau obligate să producă clipuri video, ce erau postate pe site-uri pentru adulţi.

Cei doi fraţi le induceau în eroare pe tinere că ar dori o relaţie de căsătorie/concubinaj şi că ar avea faţă de ele sentimente reale de iubire (metoda ‘loverboy’).

Femeile ar fi fost ulterior transportate şi adăpostite într-un imobil din judeţul Ilfov, unde, prin acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării, prin intermediul unor platforme de socializare, de material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori.

Victimele le-au povestit anchetatorilor că în vila din judeţul Ilfov era amenajat un studio de videochat, fiind întâmpinate la venire de paznici înarmaţi. Totodată, ele ar fi fost obligate să îşi facă tatuaje cu mesajul „owned by Tate”.

În timpul anchetei, procurorii DIICOT au pus sechestru pe mai multe bunuri deţinute de fraţii Tate în România, respectiv imobile şi maşini de lux.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

14 Comentarii

  1. Oare chiar asa de anormala a devenit Romania ?…Ce fel de judecatori sint in tara asta ?

  2. Datorită leprelor de pe la Bihor, Iaşi, Ploieşti (cu P de portocală) dar şi datorită faptului că cele două cucuvele smintite de putere au implicat DNA-ul în lupta politică, procurorii României şi-au pierdut credibilitatea.
    Chiar şi în cazul acesta degeaba spun procurorii că cei doi fraţi au făcut şi au dres dacă „victimele” din acest dosar spun că nimeni nu a făcut şi nici nu a dres.
    Deci, teoria spune că trebuie să aşteptăm cuminţei decizia unui judecător şi să nu ne dăm cu părerea. E drept insă că în România practica ignoră teoria şi ne demonstreayă (ca şi în alte cazuri) că cei doi fraţi vor fi „extraşi” în primă fază şi mai apoi vor da în judecată statul Român pentru a ridica sechestru şi a-şi recupera averile. Şi vor câştiga deoarece sunt cetăţeni englezi.
    Dacă există cineva în România care chiar vrea să facă ordine eu îi aduc aminte că:
    AL CAPONE NU A FOST CONDAMNAT PENTRU CRIME. A FOST CONDAMNAT PENTRU EVAZIUNE!
    ÎMPOTRIVA ACESTUI TIP DE INFRACŢIUNI DOAR FISCUL O POATE SCOATE LA CAPĂT.
    ÎN ROMÂNIA, DUPĂ EŞECUL DNA, CEI CE VOR SĂ PUNĂ CÂT DE CÂT LUCRURILE PE UN FĂGAŞ NORMAL MAI AU DOAR O SINGURĂ PÂRGHIE: FISCUL.
    Dacă şmecheraşul provincial Sorin Ovidiu Vântu ar fi fost cu adevărat un individ inteligent, n-ar fi spus: „ÎNTĂRIŢI STATUL DOMNILOR!”. Ar fi spus: „ÎNTĂRIŢI FISCUL DOMNILOR!”

  3. cit v- a dura (in ore sau zile) pina cind vor parasi tara pentru „un control medical amanuntit” intr-una din tarile care nu-i vor trimite inapoi in Ro sau in tara lor de origine ?? 72 ore / 3 zile? dubai…sa vedem.

  4. s-a oprit ordinul la comanda sorosheilor haha! sau „nu mai este de actualitate” :)))

  5. „Daca cineva acuza pe altcineva, fara sa poata face vreo dovada, acuzatorul va fi omorat”, art.1 din Codul lui Hamurabbi in vigoare acum 3800 de ani. Iar in art.3 se dispune ca „judecatorul care a gresit va plati dauna provocata nevinovatului si va fi dat afara definitiv din magistratura”. S-Audi : v.stoica, c.predoiu, m.macovei, c.kiovesi, l.stanciu, a.zegrean, lazar, si toti criminalii si ucigasii justitiei romane care ati creat atata nenorocire, teroare, persecutie si suferinte romanilor nevinovati. Desigur ca cei doi frati/derbedei Tate, au vina lor, insa aceasta trebuie minutios dovedita si demonstrata, dupa care confiscata toata averea, dat cate un sut in cur si scosi afara definitiv si irevocabil din tara, daca se poate, chiar in curu gol. Asta e justie si dreptate. Hai la treaba, voi, judecatori/oare absolventi/te ai Facultatii de Drept din Bucuresti…?! Adrieme, Adriene…?!

  6. Pe cat că vor fugi din Romania, cu succes??:))Vorba poetului:Romania e penetrabilă si la intrare si la iesire

  7. Cica fratii, acum ca au scapat de arest, se roaga din Coran. Dar nu se duc ei la arabi? Sa vada ce puscarie e acolo. Asta de la noi pare lux fata de ale arabilor. Sunt o gramada de tipi care se dau musulmani, budisti, etc, dar care le place sa stea in occident. Pai nu te duci tu, co*, la fratii tai?

  8. E-he-hei dragii moshului, pai nu v-am scris eu acilea pe forum inca de acum 3 luni, ca fratii Tata nu vor patzi nimic ptr ca-s americani?…..[Rumburak]

  9. Curtea de Apel Bucureşti ar trebuii desfintata si toti bagati in puscarie .Cum procedeaza acesti corupti care dau mereu aceste decizii incorecte pt. majoritatea infractorilor si criminalilor pusi in libertate ,este revoltator.Acesti corupti calca in picioare toate legile si constitutia tarii si ar merita sa li se anuleze dreptul de a mai profesa ,judecati si condamnati exemplar.

  10. Ce saracani și frații Tate, le-a luat 3 luni ca să dea șpaga stabilită la nivelul standingului lor… nu a fost una mică!
    Acum urmează sa mai vedem la știri ca s-au cărat de aici într-o țară exotică care n-o sa-i extradeze never ever, ca doar ei sunt britanici si nu prea au treabă cu UE și nici cu România…

  11. Intrebarea mea este daca in Romania chiar justitia poate sa faca ori ce vor si nu asa cum scrie constitutia ,pt. ca exista foarte multe cazuri revoltatoare cu decizii luate gresit.Chiar nimeni nu poate sa le verifice deciziile luate de ei ?

  12. Voi che entrate la Románia lasciate ogni speranza de la jiustizia, măi dragă.

  13. MIZERABILA DECIZIE, MIZERABILA JUSTITIE! Urmatorul pas: SUA îi va repatria fiind cetateni americani.

  14. Cu galvejitul de Predoiu care l a copiat pe Dragnea sigur scăpa că faptele s-au prescris sau dovezile sunt inadmisibile pentru că aceștia vorbeau în engleză

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.