Din Florida în Voluntari, acum că fraţii Tate sunt în România au descins și pe Calea Victoriei să îi vadă lumea după marea evadare.
Plecarea în secret din țară a celor doi a stârnit discuţii aprinse, dar au revenit și fac promisiuni.
”Trăim în România, iubim România, avem case în România, copiii români, o să fim în România mereu„, spun cei doi. În rest, câte o vacanță două, dar de părăsit nu părăsesc țara, a insistat Andrew Tate.
Luni dimineaţă, fraţii Tate sunt așteptați la sediul poliţiei din Voluntari, fiind sub control judiciar într-un dosar instrumentat de DIICOT.
Până atunci, mai e vreme de-o plimbare, şi-au etalat bolizii pe Victoriei măguliți de atenția de la terase sau din plimbări
La acuzaţiile aduse de procurori, au ripostat vorbind de înscenare și de victime care le țin partea.”Aţi văzut deja videoclipurile pe internet, aşa că nu, nu sunt victime„, a declarat Tristan Tate.
În față celor 11 milioane de urmăritori pe care îi au, fraţii Tate și-au întărit responsabil imaginea arătând că au cheltuit 185.000 de dolari pentru a „semna o singură hârtie în România”.
„Bărbaţii nevinovați nu fug. Ei își apără numele în instanță”, a scris Andrew Tate într-un mesaj plin de zel pe platfoma X.
Frații Tate sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor, influenţarea declaraţiilor şi spălarea banilor în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contra cost pe site-uri de profil.
Din aceste activităţi, inculpaţii ar fi obţinut importante sume de bani.
Infracţiunile reţinute în sarcina lor sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată, viol în formă continuată (două acte materiale), acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, lovire sau alte violenţe şi instigare la această infracţiune.
Mărturia unor femei la BBC: „A. Tate ne-a violat și ne-a sugrumat”
Pe 17 februarie, Financial Times scria că oamenii lui Trump ar fi făcut presiuni asupra autorităților române să ridice restricțiile de călătorie pentru Andrew Tate, un susținător al președintelui american, care se confruntă cu acuzații penale la București.
Eu le-as salta carnetul pentru:
* exces de viteza
* claxonat in zona rezidentiala, ambalat motorului in zona rezidentiala
* furie la volan si limbaj licentios in trafic – gesticulatii de amenintare cu arma
* intrecere cu alte masini
* depasiri consecutive prin rulare de pe un culoar pe altul
* test cazut de emisie noxe de toate felurile
* alcool si droguri in masina si in sistem
* nerespectarea prioritatii la trecerea de pietoni
* nerespectarea prioritatii la treceri pietonale in zone de scoala
* condus fara maini sau fara maini pe volan
Si mai sunt metode de a fi lasati sa vina in contact piciorusele lor cu solul.
Welcome To Romania!
Niste frustrați pilotați!!!O persoana demnă integra și cu valori morale e cineva și de imbracat in cele mă simple haine,pe jos și fără bani in buzunar.
Mihaita, invata limba romana, te rog
Din cateoria: „tot ziganul isi lauda ciocanul” ! O forma subtire de publicitate erectorala la Giorgel Simionel.
Nu are nici o legatura cu continutul articolului. Logica defectuoasa
„Nu are nici o legatura cu continutul articolului.”
Ce tu nu vezi, nu exista ?
Lăsați femeile sa vină la ei🤪😁😁🤗!
Andrew Tate o să candideze la prezidențiale cât de curând după ce primește cetățenia română.Pentru că nu America e ”țara tuturor posibilităților” ci România !Și mereu ne-am dorit un președinte care să vorbească bine limba engleză,iar ăstuia îi merge și ”melița” ca nimănui altcineva !
@ ”Despre Traian Băsescu , cu axa cu Londra și Washington” ?
Imaginea unei colonii, unei tari bananiere unde stapanii fac ce vor si nu raspund pentru faradelegile lor…
„Statul acesta îi apara pe straini de noi. Ca-n colonii”
-Petre Tutea, 1935
Astia au liber sa circule unde vor. Au patalama de la stapanire. De ala aia reala, nu cea de la televizor.
„Titularul acestui document nu poate fi oprit de fortele de ordine ale unui stat vasal. Semnat- indescifrabil”
Aceste femei care i-au învinuit, de ce nu cer să se judece procesul în Anglia sau america? De ce nu cer procurorii din Anglia extrădarea celor doi cetățeni englezi, ba mai mult, s-au săturat de mizerii și îi țin departe de Anglia? Ceva nu se leagă în acest caz.
Hurezeanu ce spune? Unde sunt presiunile?