Fregata, fragata şi afinata

România se implică hotărât în problema libiană. 50% din flota de fregate care au fost incluse, degeaba, într-un program de modernizare va veghea pentru ca embargoul impus Libiei să fie respectat. Cealaltă fregată a rămas acasă. Preşedintele Comisiei de Apărare din Senat, Teodor Meleşcanu, a declarat că cele două fregate sunt în aceeaşi stare în care erau atunci când au fost achiziţionate din Marea Britanie.

Fregata Regele Ferdinand, cea cu care România va participa la monitorizarea embargoului decis de NATO, a fost lansată la apă în 1986. Vasul a ieşit din serviciul Marinei Britanice în 2002, în 2003 a intrat într-un proces de refacere, iar în 2004 a fost preluat de Forţele Navale Române. Oricum, o fregată lansată la apă în Marea Britanie e altceva decât o barcă cu motor lansată pe Dunăre sau decât pluta cu care au venit unii în politica şi administraţia românească.

NATO va aprecia efortul României de a participa la acţiunea militară, chiar şi cu o fregată obosită, în condiţiile în care ştie că ţara noastră trece printr-o perioadă dificilă. Din 2004, de când a achiziţionat cele două vase din Marea Britanie, România a avut alte treburi de făcut. I-a numărat termopanele lui Adrian Năstase, a încercat să-l suspende din funcţie pe preşedintele Traian Băsescu şi a făcut eforturi să-l determine pe Călin Popescu Tăriceanu să renunţe la funcţia de prim-ministru. Apoi, în timpul mandatului domnului Tăriceanu, economia duduia atât de tare încât acesta nu a auzit strigătele fregatelor care cereau un pic de atenţie. Au urmat câteva rânduri de alegeri, referendumul pentru reducerea numărului de parlamentari şi, când să ne bucurăm de viaţă, criza mondială s-a transformat în criza locală şi s-a instalat în România.

Pentru că ţara noastră merge doar să se uite prin bagajele celor care au drum la Tripoli, şi nu să lupte, România ar fi putut să nu trimită fregata Regele Ferdinand. În locul fregatei ar fi mers o fragată, o afinată, o vişinată, o sărmăluţă, un păstrăv afumat, un regiment de militari îmbrăcaţi în costume populare şi câteva folcloriste. Astfel, s-ar fi combinat utilul cu plăcutul. România ar fi fost prezentă alături de forţele aliate şi, în acelaşi timp, ar fi asigurat momente de bună dispoziţie pentru militarii stresaţi. Başca faptul că imaginile cu soldaţii români dansând şi cinstindu-i pe militarii englezi şi francezi ar fi fost prezentate de toate reţelele de televiziune care şi-au trimis corespondenţi în Libia. Asta da reclamă ieftină şi de impact. O reclamă care, după încheierea conflictului, i-ar fi adus în „Grădina din Carpaţi” pe militarii străini, la recuperare, dar şi pe telespectatorii din toată lumea care le-au ţinut acestora pumnii.