FRF: UEFA nu a autorizat afişarea steagului Ungariei Mari

Federaţia Română de Fotbal precizează, miercuri, într-un comunicat de presă, că UEFA nu a autorizat cererea federaţiei maghiare de fotbal ca suporterii să afişeze la meciurile internaţionale steagul Ungariei Mari, aşa cum anunţase forul de la Budapesta.

„Federaţia Română de Fotbal consideră protejarea integrităţii fotbalului ca o valoare fundamentală a modelului european al sportului, ce trebuie respectată de fiecare parte implicată. FRF a solicitat forului de la Nyon punctul de vedere oficial cu privire la anunţul Federaţiei Maghiare de Fotbal. Ca urmare a răspunsului primit de la UEFA, facem următoarele precizări: UEFA nu a autorizat şi nu va autoriza afişarea simbolurilor menţionate de Federaţia Maghiară de Fotbal la meciurile organizate la nivel European; Considerăm că Federaţia Maghiară de Fotbal a greşit făcând anunţul respectiv întrucât afişarea acestor simboluri reprezintă o abatere de la prevederile Regulamentului Disciplinar UEFA (mesaje cu conţinut provocator şi/sau politic), iar FRF va sesiza cu siguranţă comisiile disciplinare, dacă va fi cazul”, se arată în comunicatul de presă al Federaţiei Române de Fotbal, publicat pe site-ul oficial.

Totodată, Federaţia Română de Fotbal aminteşte că „revizionismul nu este acceptat în fotbal şi are încredere în comisiile disciplinare UEFA că vor sancţiona afişarea acestui simbol cu potenţial de incitare la urâ şi violenţă la meciurile din competiţiile europene”.

Federaţia maghiară de fotbal anunţase marţi că a primit, în urma unui demers făcut la UEFA, acceptul ca suporterii săi să poată afişa steagul Ungariei Mari, cu regiuni ale ţărilor învecinate, precum Transilvania, ca pe un „simbol istoric”, fără conotaţii politice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

22 de Comentarii

  1. Ce conteaza ce a hotarat UEFA …FIFA…..Imperiu Austriac. Avem o tara o armata. Cum calca regulile si jignesc Romania trimitem tancu dupa ei. Da cu presedinte globalist german…cu minister de externe sluga la evreii globalisti nu are cine mai apara Romania…Decat noi. Noi vom face ce trebuie. Cine iubeste strainii le mananca tara cainii.
    Atentie la refacerea Imperiului Austro hungar sprijinita tacit de germania si Rusia. Curatati politica si media tv de globalisti. Romania va fi prada de razboi si moneda de schimb.

  2. Ce sa spun, s-a sesizat gașka de la cluuuj (prin omul casei-burleanu) cum ca masura asta ar fi un act patriotic… Mai degraba le fuge pamantul de sub picioare ălora care au distrus România intenționat.

  3. „Hungaria mare”…NU a existat niciodata in istorie !…a existat Imperiul Austro-Hungar din anul 1867 pana in 1918,( 53 de ani!) in care Franz Joseph al Austriei era imparat. HUNGURII aveau in cadrul imperiului sub stapanire si asuprire popoare din Slovacia,Slovenia,Croatia,Serbia,Bosnia si Romania….!. Steagul Hungariei mari este ca o HARTIE IGIENICA a istoriei !.

    • Intr-un comentariu porecedent am precizat ca harta respectiva este harta oficiala a regatului maghiar intre 1713 si 1920! Dupa retragerea turcilor acest regat a existat si nu trebuie confundat cu Monarchia Austro-Ungara care s-a format dupa impacarea din 1867, chiar daca regii Ungariei erau si pana atunci din Casa Habsburg! Seful Monarchiei era imparatul, care concomitent era si regele Ungariei!

  4. Cine nu intelege ca in urmatoarea secunda dupa Trianon , ungurii nu au avut obiectiv national mai mare decit revenirea la Ungaria Mare! Principala vina pentru acest „vis” istoric, o poarta imperiul hasburgic, care pentru a nu dispare, a lasat Ungaria sa administreze Croatia, Transilvania, Slovacia si parti din Voievodina! Asta s-a intamplat dupa „uniunea” dintre Imperiul hasburgic si Ungaria in 1867! Amestecul sportului cu politica este foarte periculos, il face acum Vestul impotriva sportivilor rusi si belorusi!!

  5. Cea mai bună”replică”ar constitui-o obiectul neaoș care a pus punct existenței regatului maghiar(zis „Ungaria Mare”,deși aia nu se fla în Panonia):opinca buclucașă-pe tricouri,pe eșarfe,în mână etc

  6. Asa, pupati-l in dos pe slugoiul sionist Orban. De aia ca va da apa la moara cu sceneta ,,rebelul preferat al imperiului”. Pupati-l in dos pe marele scurs, un sovin feroce si un separatist infect, doar pentru ca e antiamerican. slava voua, rumunilor

  7. Din 1526 si pana in 1920 Hungaria (Mcaristan) nu a existat ca STAT-TARA recunoscuta istoric,ea fiind o provincie a Monarhiei Habsburgica-Lorena,cu capitala la Viena. Abia in 1873…orasul devine Budapesta,prin unirea Budei si Pesta.In timpul imperiului Austro-hungar,hungurii au maghearizat pana si numele suveranilor,imparatul Franz Joseph,devine Ferenc Jozsef iar imparateasa Elisabeta (Sissi) devine Erzsebet !. CIOCUL MIC…hungurasi !.

    • Mai învățați un pic de istorie (reală!), altfel scrieți doar prostii!

  8. Daca nu eram in NATO si aplicam o politica de neutralitate tembela cum face Moldova nu mai cereau ungurii voie de la cineva sa schimbe Trianonul. Am fi avut atunci dreptate sa ne aparam hotarele cum face Zelensky sau in numele „pacii” le ziceam poftiti va rog…

  9. Panaramele panonice inca nu s-au obisnuit cu gandul ca Ungaria Mare in care ungurii erau minoritari, NU MAI EXISTA si nu are cum sa mai existe in ciuda promisiunilor criminalului de peste Don facute slugoiului de la Pesta……[Rumburak]

  10. Dragi makaci dâ India, aduși în urma cailor lui Batu can și abandonați în Cumania (Muntenia), n-ar terebuii să fiți mândrii de ”faptele” voastre? Adică, mai precis de muncile reginei maria pe lângă clemenceau gigi.

  11. De ce nu afișează suporterii români steagul României Mari la meciurile naționalei?…Vă e frică de ukrainieni…?…sau nu știți că a fost odată o Românie Mare!…

  12. VOTAȚI PSD., PNL și UDMR! TREI GĂȘTI CARE NE MANIPULEAZĂ ȘI NE EXPLOATEAZĂ DE 33 DE ANI!

  13. Dupa conceptia UEFA (*editat),…suporterii romani pot afisa un Steag cu imperiul Geto-Dacic care cuprindea toata Panonia de azi,cand hungurimea nici nu exista ca triburi-barbare prin Asia orientală de unde au migrat de foame si saracie. (anii 80-150 d.h).

  14. Cine minte?
    În urma negocierilor cu UEFA si FARE, federația maghiara va permite introducerea draperiei pe stadion, care simbolizează respectul față de Ungaria istorică și solidaritatea cu fanii din străinătate, în următoarele condiții:

    – poate înfățișa doar o hartă a Ungariei istorice, fără alte simboluri sau inscripții.
    – Se pot folosi doar culorile roșu, alb și verde.
    – bannerul trebuie să fie afișat în mod obișnuit pentru a se verifica conținutul său și pentru a se verifica dacă există arsuri.
    – bannerul nu trebuie să împiedice fanii de pe stadion să urmărească meciul fără a fi deranjați.

  15. Observi o mare diferenta intre comentariile mele si ale tale si ale marelui scurs in pantaloni? V-am atacat mereu liderii de opinie si politici si visele tot mai umede expansioniste iar tu si celalalt sovin atacati poporul roman la temelie pe considerente ridicole si fictionale nasite de o propaganda rasista si infecta. Liderii pe care-i urmati/urmam ne-au dus intotdeauna catre dezastru si razboi oferindu-ne o alternativa ciclica de stapan/supus din care doar ei profita dezvoltand tot mai mult control iar simplul fapt ca nu te dezici de aceasta provocare masluita arata ca esti inca inregimentat moral in trena sovinilor maghiari iredentisti. parol bre ciumete

  16. Efectul e că probabil a urcat AUR în clasament, depășind PNL.

  17. Desigur, Sándor Csányi, vicepreședintele UEFA, habar n-are ce s-a decis, dar informatorii anonimi ai lui Burleanu știu exact!

  18. De citit ,, Castelarea Carpatică. Transilvania în secolele XIII-XIV ,, și ,, Castelul și Spada,,
    ambele de Andrei Adrian Rusu

  19. Pentru mulți unși și autoproclamați politicieni români este greu de înțeles că ceea ce nu este interzis este permis să fie folosit! Nu este nevoie de o autorizație specială! Ei bine, la fel se întâmplă și în cazul steagurilor istorice! Chiar și pe stadioanele de fotbal!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.