Aproape 400 de studenţi vor picheta, astăzi, Ministerul Educaţiei, nemulţumiţi de scăderea bugetului pentru burse şi tabere, dar şi din cauză că nu sunt consultaţi în privinţa Legii Educaţiei. Reprezentanţii Ministerul Educaţiei spun, însă, că protestele sunt neîntemeiate, pentru că bursele şi numărul de locuri din tabere nu au fost micşorate.
Studenţi vor picheta, astăzi, de la ora 13.00 la 14.00, Ministerul Educaţiei, urmând ca de miercuri aceştia să înceapă protestele în 11 centre mari universitare din ţară. „Noi nu cerem nimic în plus, nu vrem decât ceea ce am avut şi până acum şi ni s-a luat. Bursele din semestrul doi au scăzut cu 30%, faţă de primul, vrem locurile din tabere, despre care Ministrul Educaţeiei a spus că sunt un lux şi mai vrem să fim consultaţi în elaborarea Legii Educaţiei”, a declarat pentru cotidianul.ro, preşedintele Uniunii Studenţilor din România, Ionuţ Poenaru.
Acesta ne-a mai spus că stundenţii au realizat o serie de propuneri pentru Legea Educaţiei, dar nu-i bagă nimeni în seamă. Supăraţi, stundeţii sunt hotărâţi să declanşeze mişcări de protest mai mari până la boicotarea examenelor, dacă nu se va rezolva situaţia în niciun fel.
De cealalată parte, reprezentanţii Ministerului Educaţiei au menţionat că fondurile alocate anul acesta pentru bursele studenţeşti şi pentru taberele de vară sunt la nivelul celor din 2009. Potrivit Ministerului Educaţiei, fondul alocat pentru plata burselor studenţeşti nu a fost redus, ci este la nivelul anului 2009, respectiv 198 milioane de lei, alocaţia standard alocată per student bugetat pentru o bursă fiind de 69 de lei pe lună.
"Cuantumul efectiv al burselor rămâne, în schimb, la decizia universităţilor, fiind stabilit în baza propriilor metodologii de stimulare a performanţei. Universităţile pot, de asemenea, suplimenta fondul de burse în condiţiile în care veniturile proprii permit acest lucru.
Reamintim faptul că, alocaţia de 69 RON/lună a fost indexată în aprilie 2009", se precizează în comunicatul Ministerului Educaţiei.
În privinţa taberelor studenţeşti de vară, Ministerul Educaţiei spune că fondurile prevăzute pentru acestea sunt la nivelul celor de anul trecut, de 5,5 milioane de lei.
Reprezentanţii celor trei federaţii studenţeşti se vor întâlni, mâine, cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, pentru a discuta despre problemele invocate de studenţi.