Funeriu: În România peste 5.900 de şcoli nu au autorizaţie sanitară

Peste 90,5% dintre copii vor învăţa în şcoli autorizate sanitar sau care vor obţine avizul în foarte scurt timp, a spus ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Acesta a precizat că din cele peste 21.000 de unităţi de învăţământ, peste 5.900 sunt neautorizate.

cotidianul.ro - Autor

Peste 90,5% dintre copii vor învăţa în şcoli autorizate sanitar sau care vor obţine avizul în foarte scurt timp, a spus ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Acesta a precizat că din cele peste 21.000 de unităţi de învăţământ, peste 5.900 sunt neautorizate.

Peste 90,5% dintre copii vor învăţa în şcoli autorizate sanitar sau care vor obţine avizul în foarte scurt timp, a spus ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Acesta a precizat că din cele peste 21.000 de unităţi de învăţământ, peste 5.900 sunt neautorizate.

Ministrul Educaţiei a declarat că şcolile fără autorizaţie sanitară, dar care au posibilitatea să mute copii în alte unităţi apropiate ar putea fi închise. El a precizat că în România sunt 21.131 de şcoli, dintre care peste 5.900 nu au autorizaţie sanitară, potrivit Mediafax.

Funeriu a ţinut să precizeze, de asemenea, că noul an şcolar este unul din cele mai bine pregătite din ultimii ani, arătând că numărul cadrelor didactice titulare a crescut cu 4.000, în schimb a fost redus numărul celor necalificaţi şi al normelor ocupate de profesori pensionari.

„Numărul de norme ocupate de cadre didactice necalificate din sistem este cu 60% mai mic decât în 2009. De asemenea, numărul de norme ocupate de cadre didactice pensionare este mai mic cu 52% faţă de anul trecut. Totodată, numărul de norme ocupate de cadre didactice titulare, adică foarte bine calificate, este cu 4.000 mai mare decât în 2009. În acest context putem spune că şcolile sunt pregătite şi profesorii sunt pe posturi, doar 0,5% dintre ei nu au încă stabilite clasele unde vor preda, faţă de aproximativ 10% anul trecut”, a declarat ministrul Funeriu.

De asemenea, ministrul Educaţiei a adăugat că 670.000 de copii, echivalentul a trei generaţii, vor beneficia de rechizite gratuite, valoarea totală a acestora fiind de 18 milioane de lei. De asemenea, toţi şcolarii până la clasa a X-a vor primi manuale gratuite, 20% fiind cărţi noi.

Funeriu a spus că va face o realocare judicioasă a mijloacelor de transport pe baza analizelor din judeţe, împreună cu achiziţionarea a aproximativ 200 de microbuze noi.

Mai mult, ministerul Educaţiei a mai spus că va distribui în scurt timp aproape 100 de milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor la şcoli.

El a adăugat că Ministerul Educaţiei are în derulare programul “Bani de liceu”, de care beneficiază 125.000 de elevi, fiecare primind lunar 180 de lei pentru a merge la şcoală, valoarea totală fiind de 178 de milioane de lei.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.