Sistemului educaţional românesc nu va beneficia de o finanţare de 6% din PIB până în 2014, aşa cum prevedea noua Lege a educaţiei naţionale (nr.1/201), se arată în Strategia Fiscal Bugetară pentru 2012-2014, aprobată miercuri de guvern.
„Vom avea 6% din PIB atunci când economia României îşi va putea permite acest lucru. Finanţarea corectă şi finanţarea în baza Legii educaţiei Naţionale este un uriaş pas înainte tocmai pentru că din păcate au fost făcute abuzuri în trecut pe care le plătim astăzi, aceste resurse trebuie mai bine cumpătate astăzi”, a declarat Daniel Funeriu, Ministrul Educaţiei.
Pe de altă parte, reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) susţin că alocarea a 6% din PIB pentru acest domeniu este o necesitate, şi nu un moft.