Furia roja timp de o repriză

Spania – Croația a fost sâmbătă prima ciocnire la vârf din grupa B de la EURO 2024, o grupă considerată printre cele mai grele, pentru că în afara outsiderului Albania toate celelalte trei reprezentative fac parte din elita fotbalului continental. A treia este chiar campioana ultimei ediții, Italia.
Ibericii au așteptat destul de circumspecți acest duel cu Luka Modric și compania, speriați pe undeva și de jocul perfect făcut de aceștia recent, în amicalul din Portugalia, unde s-au impus cu 2-1 și au mai ratat alte mari ocazii. Însă sperietura s-a dovedit neîntemeiată, pentru că încă de la pauză tabela de marcaj a arătat un 3-0 sec pentru Furia Roja și așa a rămas tabela până la final. În a doua parte Croația a avut câteva mari ocazii iar după o gafă de curtea școlii a portarului Unai Simon a beneficiat de un penalty, la care vinovatul s-a transformat în erou, parând execuția lui Petkovic, acesta fiind primul penalty ratat la actuala ediție.

Croația a fost pur și simplu sufocată în prima repriză de raidurile celui mai tânăr jucător din istoria Europenelor, fenomenalul Lamine Yamal, care la nici 17 ani a făcut tot ce a vrut cu greii din apărarea lui Zlatko Dalic. Este clar că destui jucători ai lui Dalic sunt la apus de carieră și a sosit momentul retragerii de la echipa națională. Problema este însă că din urmă nu prea se nasc alți Modric, Perisic, Brozovic. Spania a arătat că este o reală amenințare la titlu pentru Mannschaft-ul lui Julian Nagelsmann și mai rămâne de văzut dacă și Franța, Anglia sau Portugalia se ridică la același nivel. Golurile Spaniei au fost marcate toate în prima parte de Alvaro Morata, Fabian Ruiz și Dani Carvajal.

Recomanda 2

3 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.