Părinţii revoltaţi ai copiilor din prefectura Fukushima au trimis oficialilor din Ministerul Educaţiei pungi cu pământ radioactiv din curtea şcolilor în care învaţa copiii. Părinţii sunt nemulţumiţi că, după accidentul nuclear de la centrala Fukushima 1, autorităţile au ridicat limita permisă a radiaţiilor la care sunt expuşi copiii de la 1 la 20 de milisievert anual. Pământul trimis guvernanţilor de părinţi avea un nivel de radiaţii de 38 de milisievert.
Circa 75% dintre şcolile din Fukushima au un nivel de radiaţii peste vechea limită de 1 milisievert. Autorităţile au încercat să reducă radiaţiile îndepărtând un strat de pământ din curtea şcolilor, însă părinţii se întreabă dacă politicienii care au luat decizia amintită şi-ar trimite copiii la asemenea şcoli.
Asociaţia Medicii pentru Responsabilitate Socială susţine că asemenea niveluri de radioactivitate sporesc riscul producerii cancerului la unu la 200 la copii şi la unu la 500 în cazul adulţilor.