Fuziunea PNL-PDL, pe repede-înainte

Programul fuziunii dintre PNL şi PDL, eveniment care va avea loc sâmbătă, 26 iulie, include cinci şedinţe paralele (între care câte un congres extraordinar la fiecare din cele două partide), plus un congres comun. Totul, în numai patru ore!

Culmea eficienţei de tip german se poate vedea, cel puţin pe hârtie, dacă privim „Desfăşurătorul Congresului Extraordinar al PNL”.

Astfel, cel mai lung moment preconizat al evenimentului, care va debuta la orele 12.00 fix, este „scurtul” discurs al preşedintelui PNL, Klaus Iohannis, programat să fie rostit între orele 12.02-12.08.

Prezentarea Protocolului de Fuziune va dura fix două minute, iar votarea lui trei minute, astfel încât la orele 12.13 va începe prezentarea Statutului noii formaţiuni. Cinci minute mai târziu, adică la exact la 12.18, va începe votarea noului Statut, proces care se va termina la 12.20, numai bine cât să înceapă prezenarea programului politic al noului partid rezultat în urma fuziunii Partidului Național Liberal cu Partidul Democrat Liberal.

În fine, Protocolul alianţei electorale „Alianţa Creştin-Liberală” va fi prezentat 12.25, votat la 12.27, astfel încât la 12.30 liberalii să-şi fi făcut datoria, după care vor avea o binemeritată pauză de o jumătate de oră, după care, la 13.00 va începe Congresul comun PNL-PDL, care va avea de asemenea un program strâns.

Fuziunea PNL-PDL se va produce în trei etape majore:

  1. alianţă electorală pentru prezidenţiale („Alianţa Creştin-Liberală”),
  2. conducere bicefală din 1 ianuarie 2015 până în 2017 şi, ulterior,
  3. primele alegeri interne.

Pentru pasul doi, viitorul partid va fi coordonat de cei doi copreşedinţi, Klaus Iohannis şi Vasile Blaga şi o serie de organisme comune. Potrivit unor informaţii din interior, noua formaţiune va avea, cel puţin în prima fază, un Birou Permanent Naţional cu 114 membri, câte 57 de fiecare partid.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Liviu Stan 239 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.